În prima categorie: mass media (presa scrisă, radio, televiziune, internet cu o atenţie deosebită asupra reţelelor de socializare), comunicaţiile informale (anunţuri neverificate, dosare de presă cu subiecte de scandal neasumate dar lansate spre spaţiul public), organizaţii cu caracater de masă (ONG-uri, alte grupuri comunitare), manifestările culturale (sărbători laice sau religioase sau cu carcater sportiv) sau mişcări de masă (demonstraţii cauzate de revendicări sociale, economice, ecologice, etc).

Canalele care acţionează asupra unor grupuri specifice sunt publicaţiile periodice sau siturile specializate, organizaţiile profesionale (cu ocazia congreselor, seminariilor sau manifestărilor profesionale sau sindicale), persoanele influente sau agenţi de influenţă (agenţi ai serviciilor de informaţii, fie activi, fie pensionari, utilizaţi pentru presupusa credibilitate a funcţiilor deţinute).

Mass-media este vehiculul privilegiat de toţi autorii manualelor de război pishologic deoarece jurnaliştii:

  1. nu au întotdeauna timp să-şi verifice sursele datorită mediului extrem de competitiv al muncii lor
  2. sunt consideraţi ca uşor influenţabili (şantaj, corupţie)
  3. sunt credibili şi pot declanşa rapid campanii de influenţare a opiniei publice
  4. prin natura profesiei, au acces neîngrădit la mijloace vaste de difuzarea informaţiei

Pe timp de pace, mass-media poate fi folosită ca mijloc de dezinformare:

-          creând sau achiziţionând un mijloc de informare pentru a-l fideliza şi transforma în propria unitate activă de transmitere de ştiri

-          subvenţionând “la negru” un mijloc de informare în masă

-          folosind agenţi de influenţă în relaţia cu jurnalistul

-          folosind publicitate plătită de tip propagandă în mai multe mijloace de presă importante în campanii de presă simultane sau consecutive

Pe timp de război, intră în funcţiune reţelele proprii, militare sau nu, de informare activă şi propagandă, folosind staţii de emisie situate în apropierea teritoriului atacat sau interferând pe frecvenţa de emisie a unor staţii de emisie sau releele inamicului.

Natura specifică a informaţiilor difuzate în cadrul operaţiunilor active de dezinformare are ca obiectiv:

-          prezentarea de ştiri false pe care audienţa nu le poate verifica

-          selectarea acelui tip de ştiri care vine să susţină şi să dea credibilitate acţiunilor ofensive împotriva ţintelor inamice

-          anunţând ştiri reale, dar schimbându-le sensul

-          denaturând informaţii adevărate, maximizând unele dintre detalii şi scoţându-le din context pentru a provoca emoţie puternică în rândul audienţei

-          combinând o informaţie falsă cu un fapt real

-          difuzând o informaţie fără concluzie, astfel încât audienţa să fie condusă firesc spre un anumit tip de raţionament

Toate acestea sunt elemente integrante ale scenariilor operaţiunilor militare subversive care foloseşte mass-media pentru manipularea opiniei publice prin intermediul publicităţii pe care o obţine în urma prezentării unor operaţiuni spectaculoase. Publicitatea este reală deoarece provocă la nivelul audienţei o schimbare de percepţie faţă de antagonişti căci autorităţile pot fi făcute să apară ca din ce în ce mai slabe şi iresponsabile, în timp ce agenţii subversivi îşi văd întărită poziţia de putere şi sunt şi mai convinşi de justeţea propriei lor cauze.

Într-un alt studiu clasic ( W. Schwartau, Chaos on the Electronic Superhighway: Information Warfare),  autorul afirma că războiul informaţional are acum la dispoziţie nişte facilităţi tehnice extraordinare, mai ales cumulul de forţă mass-media clasică – internet (reţelele sociale) care poate  acţiona extrem de rapid cu un efect de lupă” extraordinar de important pentru a transmite lumii întregi, cel mai adeseori în direct şi în sistem de “breaking news” ceea ce poate fi rezultatul seriei clasice operaţiuni de război psihologic:

  1. intensificarea revendicărilor legitime, nevoilor imediate logistice sau militare sau ideologia unor grupuri desemnate
  2. prezentarea unui sub-grup din cadrul unei grupări cunoscute ca fiind adevăratul reprezentant al acesteia şi forţîndu-l să comită acţiuni directe
  3. mobilizarea grupului în urma unui atac împotriva unuia dintre membrii săi
  4. intrarea în acţiune a tehnicii provocare-represiune-apel la unitate împotriva represiunii făcute de un guvern criminal...tehnică ce cuprinde patru paşi distincţi:

o   act de violenţă pentru a forţa un act de represiune din partea autorităţii

o   act de represiune din partea forţelor guvernamentale prezentat drept o ameninţare colectivă la adresa întregului grup dar şi al intereselor legitime ale naţiunii

o   intensificarea nivelului de violenţă al acţiunilor pentru ca nivelul de represiune să crească la rândul său în mod circular

o   apelul la realizarea unui front comun de acţiune împotriva represiunii exercitate de un guvern dictatorial şi criminal

 Poate vi se pare ceva cunoscut...dacă da, gândiţi-vă că toate acestea au pornit din dezvoltarea conceptelor formulate de Serghei Stepanovici Tchakotin, primul ideolog al tehnicilor de manipulare psihologică a maselor, cel care a permis folosirea “reflexului lui Pavlov” pentru conturarea a ceea ce avea să devină şcoala propagandei de marketing agresiv de azi, cu evidentele sale aplicaţii folosite de planificatorii militari sau ai serviciilor de informaţii (răspund astfel şi interesului formulat de un cititor, dl. Al. Păun). Despre acestea, într-un material viitor, dacă vă interesează...