Să ne pregătim pentru ciocnirea Putin-Biden

Confruntarea demonstrativă de voinţă între liderii americani şi cei sovietici/ruşi constituie un soi de tradiţie globală atunci când un lider nou accede la putere. Fiecare tabără încearcă rapid să seteze tonul, să verifice postura celuilalt, să îi testeze răspunsurile la criză.

E un moment foarte important, pentru că în prima ciocnire de gen se poate stabili un pattern de lungă durată. Hruşciov a beneficiat de avantaj categoric în faţa lui Kennedy din cauza dezastrului Bay of Pigs - Operation Mongoose (idee moştenită de Kennedy de la administraţia precedentă şi pentru care nu era vinovat decât parţial); din acest motiv, JFK a plecat la drum cu un handicap pe care l-a recuperat cu eforturi uriaşe în Criza Rachetelor din Cuba şi în Criza Berlinului. 

După ce administraţia Biden a devenit operaţională şi a intrat în pâine, e doar o chestiune de timp până când Vladimir Putin va lansa o criză prin care să o pună la încercare şi prin care să îşi afirme poziţia de forţă pe scena internaţională. Ar fi făcut asta indiferent de context şi indiferent de oponent (cu excepţia lui Trump, desigur, care a făcut din menajarea lui Putin un pilon al politicii sale externe). Totuşi, acum contextul este foarte important, Putin având trei motive pentru a apăsa pedala provocării cu vigoare înzecită. 

În primul rând, el are probleme reale de imagine în ţară şi în lume. Serviciile sale speciale s-au făcut de râs în operaţiunea sinistră de lichidare a lui Navalnîi; în loc să se lase ucis cu docilitate, opozantul rus şi-a bătut joc de poliţia politică a lui Putin şi de Putin însuşi prin dezvăluiri compromiţătoare şi convingătoare. Şi, ca şi cum asta nu era de ajuns, Navalnîi s-a întors cu un curaj nebun în ţară pentru a suporta o pedeapsă injustă – devenind astfel un simbol real al „virilităţii ruse” pe care Putin se luptă de decenii să o încarneze – defilând lunar la bustul gol prin faţa fotografilor de la Kremlin. Problema e că o băiţă în apa rece de Bobotează sau o hârjoneală pe tatami cu un bodyguard speriat de moarte că i-ar putea deranja freza nu se compară cu lagărul unde va fi nevoit să supravieţuiască Navalnîi. Iar ruşii ştiu asta. 

A doua problemă a lui Putin e că Biden va schimba semnificativ tonul Washingtonului la adresa Moscovei. Chiar dacă preşedintele american prioritizează geopolitic Pacificul, aşa cum e normal, şi chiar dacă e un politician experimentat şi prudent – care nu îl va irita pe Putin în maniera în care a reuşit să o facă Hillary Clinton – este evident că abordarea Casei Albe la adresa Kremlinului va fi mai fermă decât în anii precedenţi.

În al treilea rând, ca şi Hruşciov în anii de confruntare cu Kennedy, Putin e ţinut constant sub observaţie de propria camarilă de oligarhi, spioni şi militari, care se vor reorienta către o altă figură – oricât de mare pare acum puterea lui Putin – dacă vor simţi că acesta dă semne de blazare şi oboseală. Ştim azi că, în momentele critice din confruntarea diplomatică pentru Berlin şi Cuba, Hruşciov întreţinea un canal secret de comunicare cu Kennedy, rugându-l să accepte concesii pentru a-l ajuta în lupta politică internă cu radicalii şi PCUS şi din Armata Roşie. 

Iată de ce trebuie să ne aşteptăm la o provocare în forţă a lui Putin la adresa lui Biden în următoarele săptămâni. Nu e întâmplător faptul că Serviciul de Informaţii Externe al Estoniei a lăsat să-i scape, în urmă cu două săptămâni, la ERR (televiziunea publică din Estonia) următoarea ştire: ”În pofida pandemiei de coronavirus, Rusia se pregăteşte pentru un conflict la scară largă cu NATO. Anul trecut, Federaţia Rusă a extins formarea de noi divizii, precum şi modernizarea şi desfăşurarea de sisteme de rachete în direcţia vestică. Conform estimărilor făcute de serviciile de informaţii estoniene, nu există semne ale unei schimbări din partea Rusiei în ceea ce priveşte strategia sa pe termen lung, şi anume sporirea pregătirii de luptă pentru o confruntare la scară largă cu NATO.” 

Totuşi, criza cu care ne vom confrunta nu va fi una care va atinge astfel de proporţii. Va fi o criză regională, din zona de falie NATO/EU-Rusia, în care Vladimir Putin bănuieşte că are cele mai mari şanse să se impună în faţa americanilor şi europenilor, convingându-i astfel să renunţe la discursul ferm din ultimele două luni. Cum în Orientul Mijlociu şi nordul Africii este blocat de Erdoğan, pe care trebuie să îl menajeze pentru a nu-l arunca în braţele lui Biden, Ucraina, Belarusul şi Moldova rămân zonele cele mai expuse în inevitabila confruntare a ego-urilor dintre Kremlin şi Casa Albă.