„Să nu ucizi“! Zău? Cine-a zis?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sigur, cineva a zis asta . Dar era cu mult timp în urmă. Acum s-au schimbat condiţiile şi, drept urmare, mentalităţile au evoluat înspre o permisivitate infinit mai largă însemnând şi o extensie a dreptului de a ucide.

Priviţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, adică la ridicarea continuă, la dimensiunile unei maree planetare, a nivelului de violenţă, din ce în ce mai nestăpânită, din ce în ce mai sângeroasă şi – ceea ce pare a fi nou şi cumplit de îngrijorător – cuprinzând deja categorii de vârstă care, nu cu mult timp în urmă, credeam că au în cuprindere doar adolescenţilor eventual preocupaţi de marile tragedii  ale iubirii eterne, împărtăşite sau nu. Sau copii de-abia ieşiţi din şcoala primară.

Se vede de-abia acum (când nu prea mai sunt multe de făcut pentru a repara situaţia), care este efectul unui pariu social nefericit care spunea că Internetul urma să fie panaceul universal pentru rezolvarea tuturor comportamentelor violente sau/şi asociale deoarece îi va ţine acasă pe toţi nebunii şi nesatisfăcuţii planetei care, din comoditatea specifică speciei umane, vor deveni revoluţionari de bucătărie, anonimizându-se de frică şi din reflexul de mică supravieţuire, cu atât mai vocali şi mai decişi la acţiuni extreme, cu cât se credeau protejaţi de un banal „nickname“. Numai că, relativ rapid, datorită apariţiei posibilităţii de comunicare pe reţelele sociale, s-au format grupurile deschise sau închise specializate pentru toate tipurile de obsesii, inclusiv cele violente, cele mai serioase fiind trecute de multişor în zona Dark Net. Greşeala teribilă a autorităţilor a fost că s-au preocupat doar de de identificarea şi fişarea tuturor bolnavilor care circulă pe reţele virtuale pentru ca şi, în momentul în care lucrurile se complicau, să se treacă la arestarea lor.

Numai că au scăpat de sub control –în primul rând pentru că i-au subestimat importanţa – fenomenul invers: trecerea unor fenomene şi tipare de comportament din zona virtuală înspre cea reală. Începutul s-a făcut prin trecerea eroilor de benzi desenate în jocuri video din ce în ce mai sofisticate (acum folosind din plin uluitoarele posibilităţi oferite de realitatea virtuală sau de combinaţiile aproape infinite pe care le permite inserţia inteligenţei artificiale). Personajele respective au devenit modele de comportament şi eroi care transformă tinerele generaţii, băieţi şi fete care au acum idoli dintre cei care umplu ecranele cu demonstraţia fastuoasă a abilităţilor lor excepţionale de a ucide repede, mult, cu arme pe care le poţi găsi în vânzare liberă la magazinul din colţ.

În paralel, se schimbă şi definiţia duşmanului care trebuie anihilat. Demult au dispărut monştrii groteşti care populau prima generaţie a filmelor de groază: viermii, păianjenii, rechinii plini de steroizi. Chiar şi vampirii, sucubii, incubii sau diversele categorii de scoşi din morminte de puteri malefice nu mai sunt cool. Nu mai înspăimântă pe nimeni, iar poveştile cu vampiri sunt agreat doar fiindcă aduc intrigi de tipul Harry Potter. Jocurile video de acum sunt teribil de realiste, cele mai de succes implică repetarea unor secvenţe de close combat cu tehnici folosite de trupele speciale, angajament direct în acţiune conducând blindate, nave de luptă, avioane de bombardament sau de vânătoare.

Generaţia de copii şi adolescenţi de acum este din ce în ce mai obişnuită cu folosirea armelor, a fost învăţată să creadă că recursul la violenţă imediată, cu arma în mână, este singura reacţie de supravieţuire deoarece, nu-i aşa, altfel te ucide adversarul. Asta a devenit reflex mental şi, de aici, problema uriaşă cu care se confruntă acum societatea americană, spre exemplu, cu multitudinea de cazuri de copii şi adolescenţi care vin cu arme la şcoală şi îşi ucid colegii şi profesori, câteodată nediscriminatoriu, răzbunare pentru cine ştie ce ofensă reală sau închipuită. Iar reacţia societăţii mi se pare de o gravitate uluitoare: în frunte cu preşedintele Trump, opinia care primează este că singura măsură logică este cea de a înarma profesorii, de a avea cât mai m ulte arme în şcoală pentru a răspunde unul asemenea moment critic. Multiplicând exponenţial factorii de risc.

Şi, astfel, apar noile personaje, noi eroi fără voie dar imagine perfectă a timpurilor pe care le trăim.


FOTO Shutterstock

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Iată cel mai recent exemplu care a fost pe larg reflectat în presa internaţională într-un material preluat de pe AFP. La intrarea liceului din Ohio (Sidney High School) a fost pus un afiş: „în această clădire, copiii sunt protejaţi de o echipă antrenată şi înarmată“. Iar în zona rurală Shelby, ofiţerii de poliţie au organizat antrenamente cu profesorii, învăţându-i să folosească armelem vestele blindate şi alte mici lucruşoare proprii brigăzilor de asalt. John Pence, ofiţerul de poliţie detaşat în permanenţă pentru a asigura paza liceului din Shelby, a pregătit corespunzător şi brigada de voluntari, profesori în şcoală, care s-au oferit să formeze o „response team“ de tip SWAT dotată cu armament profesionist, pistoale Glock de 9 mm, tare aproape de echipele de „vigilantes“ pe care, în Far West, şeriful le convoca pentru prinderea unui fugar... Se găsesc în fiecare clasă într-un mic seif care se deschide pe bază de amprentă digitală a unuia dintre profesori. Iată cum arată, complet dotat cu două încărcătoare şi cutie cu muniţie de rezervă:

Imagine indisponibilă

În afara soluţiei (extrem de puţin probabile în SUA) care ar însemna interzicerea posesiei de arme de foc şi restrângerea vânzărilor de arme albe, ce s-ar mai putea face? Întrebarea este urgentă tocmai deoarece, logic, se va atinge curând limita de personal a comisariatelor de poliţie şi este foarte clar că nu vor putea fi asigurate asemenea servicii pentru toate şcolile. Companii de pază private? Foarte dificil deoarece mandatul de intervenţie nu este clar stabilit de lege pentru unităţile de utilitate publică unde, teoretic, doar organele statului ar trebui să intervină şi nu echipe de volutari înarmaţi.

Şi tocmai aici pare să fie problema: un stat care şi-a restrâns competenţele în domeniu, lăsând liber accesul la arme din ce în ce mai sofisticate şi spunând cetăţenilor săi de toate vârstele că s-a dat liber la sezonul de vânătoare.

Nu vorbim nicidecum de terorişti şi răspunsul la acte de terorism. Vorbim de copii nervoşi care pot oricând veni cu puşca de asalt, dorind  şi să se răzbune pentru nota mică la lucrarea de control. Din acest moment, lucrurile devin impredictibile deoarece, practic, porunca „să nu ucizi“ are valoarea unei cepe degerate.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite