S-a luat decizia oficială: prinţul Harry pleacă în Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Unchiul Andrew", ducele de York, a influenţat autorităţile în acest sens După ameninţările venite din partea grupării teroriste Al-Qaida, ce vizau chiar viaţa mezinului de Winsdor,

"Unchiul Andrew", ducele de York, a influenţat autorităţile în acest sens

După ameninţările venite din partea grupării teroriste Al-Qaida, ce vizau chiar viaţa mezinului de Winsdor, după declaraţiile contradictorii ale oficialilor britanici, după ce prinţul a ameninţat că-şi dă demisia din armată dacă nu este lăsat să plece în Irak, iată că s-a luat decizia finală: Harry (foto) va ajunge pe frontal irakian, în cadrul regimentului său, "Blues and Royals of the Household Cavalry", ce va fi dispus într-o zonă din sud-estul ţării. Un comunicat în acest sens a fost dat publicităţii de Ministerul Apărării, care a fost confirmat de un altul, emis de responsabili ai armatei. În acesta din urmă se specifică faptul că "ideea unei posibile plecări a prinţului pe frontul din Irak s-a aflat mereu sub constantă consideraţie, iar intenţia noastră este ca Alteţa Sa să se afle în fruntea propriului regiment".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite