Rusia critică SUA cu privire la respectarea Drepturilor Omului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a pregătit un raport cu privire la respectarea Drepturilor Omului în Statele Unite, a declarat luni diplomaţia rusă care a apreciat că situaţia este departe de a fi "fericită", în timp ce Moscova este criticată des de către Washington în acest domeniu, relatează AFP.

O audiere pe problemele Drepturilor Omului în Statele Unite a avut loc luni în cadrul Dumei (camera inferioară a Parlamentului rus), la aceasta participând reprezentanţi ai diplomaţiei ruse, arată un comunicat al ministerului Afacerilor Externe care a realizat un raport pe această temă, potrivit Mediafax.

Diplomaţii au "subliniat că pretenţiile Washingtonului la rolul de leader în domeniul apărării Drepturilor Omului şi al valorilor democratice nu sunt justificate, mai ales luând în considerare faptul că situaţia în acest domeniul în Statele Unite este departe de a fi fericită".

"Inegalitate socială", "Discriminări rasiale, etnice şi religioase", "justiţie parţială", "folosirea torturii" sunt unele dintre problemele enumerate de diplomaţia rusă în comunicat.

Rusia este des criticată de Statele Unite însă şi de Uniunea Europeană cu privire la Drepturile Omului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite