Ruleta rusească în criza energetică globală sau meciul autocraţii versus democraţii, etapa pe energie?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Lumea a plonjat într-o criză energetică globală, determinată de refuzul OPEC şi OPEC plus (cu Rusia) de a mări cantitatea de petrol extrasă şi introdusă pe piaţă, după ce anul 2021 a trecut fără lock-down-uri relevante şi cu o creştere economică de revenire ce a reclamat noi cantităţi de petrol şi gaze.

După ce au pierdut puternic anul trecut, şi pe fondul războiului dintre Rusia şi Arabia Saudită, încât petrolul ajunsese în plină pandemie la preţuri negative (plus costurile de golire a depozitelor şi de livrare), anul acesta pentru statele exportatoare de petrol a venit momentul recuperării acestor pierderi. Dar această criză energetică are repercusiuni suplimentare la nivelul Uniunii Europene, cu atât mai mult în Europa Centrală şi de Est, aici unde Rusia joacă rolul principal în adâncirea, modelarea crizei şi tentative de a extrage avantaje politice nemeritate, care o readuc în postura de furnizor paria, deşi obligatoriu, pentru piaţa europeană.

Motive neimputabile Rusiei?

Sigur, a pune situaţia actuală a crizei energetice globale doar pe seama Rusiei ar fi o impunitate. Preţul petrolului a afectat substanţial Rusia în 2020, iar anul acesta nu a mai avut nici un motiv să se ia la trântă cu OPEC după ce şi-a învăţat lecţia: Arabia Saudită are forţa şi cantităţile suficiente de petrol, pe care-l extrage la 2 dolari barilul – faţă de 18-19 producţia rusă – încât să poată oricând inunda piaţa cu ce are în depozite şi în capacitatea de producţie şi să prăbuşească piaţa acolo unde doreşte. Această lecţie învăţată e repetată, în sens invers astăzi, de către Rusia la adresa UE.

Apoi trecerea la energie curată, în perspectiva sancţionării şi a adăugării costurilor ascunse în produsele chinezeşti, a făcut ca şi Beijingul să-şi dorească o tranziţie, ceea ce presupune cerere de gaze. Fireşte că nu are de unde să scoată această extracţie din Rusia, care are o conductă cu cantităţi limitate de gaz spre China, 38 miliarde de metri cubi pe an – faţă de cele 200 miliarde livrate anual către Europa. Totuşi se adaugă producţia spot de Gaz Natural Lichefiat - LNG. Iar aici, China a devenit agresivă în absorbirea de cantităţi enorme de pe piaţa mondială, o cerere excesivă care a golit sursele alternative de gaze ale Europei.

În fine, la această situaţie se adaugă două elemente de opţiuni ale Uniunii Europene care, departe de a-i putea fi imputate, au creat posibilitatea Rusiei de a profita, valorificând formulări contractuale şi posibilităţi de a limita exporturile către Europa la minimum, respectiv la nivelul contractelor existente. Putin o face pe niznaiul, susţinând, în continuare, că va suplimenta gaz tot la parteneri, adică la statele cu care are contracte pe termen lung, cele de pe piaţa spot fiind subminată de către Gazprom.

Deci opţiunea decarbonizării industriei şi economiei europene, de eliminare a dependenţei de contracte pe termen lung şi de formare a preţurilor pe piaţă, la bursă, a permis Rusiei să joace anul acesta Europa pe degete, fără ca această speculare a unei situaţii create de politici europene pe termen lung să-i poată fi direct imputată. Statele Unite au avertizat deja să nu se joace cu focul, în timp ce UE încearcă să evite condiţionările de natură politică ale Rusiei. Însă întreaga acţiune are drept sursă politicile lui Putin cu gazul în Europa.


FOTO Shutterstock

Contor energie electrica curent electricitate factura FOTO Shutterstock

Piaţa spot europeană, subminată

În contextul crizei energetice globale, de necontestat, şi a opţiunii de decarbonizare a economiei de către Europa (şi cu primele semnale venind din partea Chinei), statele Uniunii Europene au devenit mai expuse la malversaţiunile Rusiei. Pe de o parte, politicile de creştere a costurilor emisiilor din arderea cărbunelui au crescut la preţuri astronomice certificatele verzi, pentru a descuraja producţia energiei electrice prin arderea hidrocarburilor. O opţiune a Bruxellesului şi a statelor membre. Dar pe deasupra, Rusia a subminat voit piaţa spot a gazelor.

Mai întâi, Gazprom nu a mai livrat nici un gram de gaz peste contractele avute cu diferitele state europene. Dacă UE a descurajat contractele pe termen lung, pentru a reduce dependenţa, în acelaşi timp a dezvoltat o piaţă spot, pentru a determina preţul pe piaţă. A fost, însă, deajuns ca Gazprom să nu livreze nimic peste vară, alegând, prin decizie politică, să nu mai livreze nimic pe piaţa spot europeană nici în trimestrul 4, nici în anul următor, ca întreaga piaţă să fie data peste cap.

Mai adăugăm aici preţurile mari de pe piaţa asiatică, în creştere din cauza foamei de gaz bruscă şi agresivă a Chinei, dar şi o avarie la conducta de gaz din Norvegia, ce necesită revizie şi întreruperea aprovizionării peste iarnă, pentru ca piaţa spot europeană să facă implozie. Practic, în lipsa produselor, rezervele din depozite au scăzut dramatic, cele din Germania fiind la 75%, pe o cerere în creştere. În plus, Gazprom nu şi-a mai aprovizionat propriile depozite din Europa, iar în această perioadă îşi încarcă, până la început de noiembrie, propriile depozite aşteptând iarna.

Dacă iniţial acţiunea era gândită ca o variantă de a scoate mai mulţi bani din gaz peste iarnă – preţurile vara sunt mult mai reduse, când statele membre UE îşi aprovizionează depozitele pentru iarnă – imediat s-a dovedit că nu e vorba despre o retragere sezonieră, ci una definitivă a Gazprom de pe piaţa spot europeană. În schimb, locul său – care aprovizionează circa 40% din piaţa europeană totală – nu a fost luat de către un terţ, de gazul natural comprimat sau cel lichefiat, pentru că era destinate unei cereri şi preţurilor mai mari din Asia, obişnuitul consumator. De aici la creşterea preţului de 6 ori, apoi de 10 ori în octombrie, nu a fost decât un pas. Şi iarna abia începe. O colaborare ciudată a statelor autocratice, care îngenunchează democraţiile europene, în termenii definitorii ai politicii americane.


FOTO Shutterstock

China Rusia Uniunea Europeana FOTO Shutterstock

Jocul la două capete: Europa versus China

Sigur, Rusia joacă la două capete dintotdeauna, ameninţând blocajele de pe piaţa europeană prin cererea chineză. Însă modelul de condiţionare este şi reciproc către China, forţând astăzi China să investească într-o a doua conductă care să dubleze cantitatea care se exportă astăzi în 2-3 ani – alţi 32-poate chiar 64 miliarde metri cubi de gaz. De unde ia Rusia resursa de gaz e discutabil, ea neavând investiţii în explorări şi exploatări.

De asemenea, chiar dacă Gazprom a anunţat că are cea mai mare producţie de gaz din istorie, chiar şi aşa e discutabil dacă are cum umple noi capacităţi, când Nord Stream este subutilizat, Nord Stream 2 nici nu a pornit, iar conductele Yamal şi Frăţia, prin Belarus şi Ucraina, au resurse importante neutilizate. În plus, din cauza reducerii producţiei de petrol cerută de acordul OPEC plus, nici producţia de gaze aferentă şi asociată nu a putut fi menţinută la acelaşi nivel. De aici şi criza natural-artificială creată. Rusia susţine că a respectat şi onorat toate contractele sale. Ceea ce e adevărat, în parte. Aşa cum o arată unele state, e onorat contractul pe termen lung, nu şi cererile suplimentare menţionate în contractele pe termen scurt-un an sau lung. Cum numărul contractelor pe termen lung s-a redus drastic, iar opţiunea UE este aceea de a le anula odată încheiate perioadele de funcţionare a celor existente, piaţa spot afectată de Gazprom ameninţă furnizarea de gaz în toată Europa.

Singurele contracte pe termen lung noi sunt cel cu Ungaria, încheiat acum o lună pentru 15 ani, şi cel cu Serbia, acolo unde preşedintele Vucici s-a declarat oripilat de nivelul cerut pentru anul viitor, 790 dolari mia de metri cubi (comparativ, la piaţa europeană s-a ajuns la 6 octombrie la 2000 dolari pe mia de metri cubi, de la 1700 cu câteva zile mai devreme, la final de septembrie, la celebrul discurs al lui Putin în faţa producătorilor). Republica Moldova a avut, pe luna octombrie, 790 dolari pe mia de metri cubi, aşteptând o creştere pe noiembrie care este deja nesustenabilă, şi pe Dmitri Kozak săptămâna asta la Chişinău cu condiţiile politice pe care le doreşte pentru un preţ mai bun. (Vezi aici)

Decarbonizarea şi industria verde: prăbuşirea pieţei ruse şi a interdependenţei Europei

Deci intervenţia rusă pe piaţa europeană este vizibilă, ca şi condiţiile politice pe care doreşte să le impună. Şi ele vizează două componente: contractele pe termen lung şi mai ales blocarea politicii de de-carbonizare europeană, Green Deal-ul, cu scopul de a menţine UE dependentă de Rusia. Pentru că nu putem aştepta cadouri de la Rusia lui Putin odată ce perspectiva sa pe termen mediu şi lung, 2035, este de a rămâne fără contracte în Europa, odată ce UE decide să treacă la energie regenerabilă şi pe hidrogen – pe care, apropo, urmează să-l ia tot din Rusia, de unde motivaţia construcţiei celor două Nord Stream-uri.

În caz de concretizare a perspectivei într-o asemenea eventualitate, Rusia pierde de două ori: pierde un client pentru produsele sale – dar aici să spunem că va putea compensa, în următorii 15 ani, prin LNG şi exporturi către China, odată ce noi conducte vor fi construite. În al doilea rând, scapă din mână dependenţa UE şi constrângerile de natură politică pe care le face astăzi la adresa statelor europene. În plus, astăzi se joacă şi punctul cel mai important, situaţia spaţiului post-sovietic, mai ales situaţia Ucrainei – dar şi a Republicii Moldova în subsidiar, şi, parţial, a statelor Europei Centrale şi de Est.

De altfel, condiţionările politice şi doleanţele Rusiei au fost transparente, iar Rusia a anunţat deja că e gata să negocieze cu UE, dar acest fapt ar presupune, din nou, o întâlnire politică la vârf, nicidecum o negociere tehnică între companii, producători şi distribuitori. Şi aşa Rusia vrea să iasă din clinciul izolării şi să se reafirme drept partener inconturnabil al UE, cu toate consecinţele acestui pas care ar reclama, cel mai probabil, inclusiv ridicarea sancţiunilor pentru unii din reprezentanţii Rusiei la asemenea negocieri politice cu liderii UE.

Vladimir Chizhov, reprezentantul permanent al Rusiei la UE, a sugerat că Gazprom ar putea creşte livrările de gaz către Europa,  dar a avertizat direct că, în schimb, şi UE ar trebui să-i “schimbe calificativul din «adversar» în «partener», şi lucrurile s-ar rezolva mai uşor”, anunţând dorinţa de avantaje politice a Rusiei pe această criză. Ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, a afirmat direct că “o abordare rapidă - fast-track” pentru autorizarea Nord Stream Two ar fi necesară pentru a stabiliza preţurile în Europa.

Apoi, Rusia foloseşte momentul pentru a face lobby – a se citi a condiţiona şi a şantaja – Europa pentru a-şi schimba politicile energetice, subliniind că a greşit atunci când a promovat contractele spot şi pe termen scurt faţă de cele pe termen lung şi că abordarea europeană faţă de “transformarea verde” a economiei este prea radicală. Chiar Vladimir Putin a dat tonul şi a trasat parcursul, în modul cel mai virulent posibil, la forumul amintit: "Deştepţii din mandatul precedent al Comisiei Europene au fost cei care s-au gândit la formarea pe piaţă a preţului pentru gaze - şi acum avem rezultatul". "De fapt, experţii din fosta Comisie Europeană, cu precădere experţi britanici, au făcut propunerea ca gazul să fie tranzacţionat la bursă. Ei au lansat şi impus această practică", a mai declarat el, pentru a accentua şi mai mult disensiunile europeano-britanice după Brexit.


FOTO Shutterstock

Rusia Ucraina razboi FOTO Shutterstock

Blocarea Ucrainei. Contracte pe termen lung ocolind Ucraina (şi Estul Europei)

Moscova nu a avut demult o mână atât de puternică pentru negociere cu Europa, şi lucrul acesta e o combinaţie de politici prea avansate, lipsa planificării strategice a reacţiilor dure şi agresive chiar ale Rusiei de către autorităţile europene. În plus, odată ce din vară s-a văzut că Rusia nu livrează cantităţi de gaze pe piaţa spot europeană, presupunerea că vizează doar o creştere a preţului şi câştiguri imediate se poate dovedi un pariu major şi joc la risc maxim jucat de pieţele europene.

Sigur, Rusia va încerca să tragă avantajele cele mai importante din poziţia sa de forţă şi să obţină inclusiv presiunea pe autorităţile de reglementare din Germania şi UE pentru a-şi deschide Nord Stream 2, dincolo de regulile europene sau fentând şi creând aparenţa respectării separării producătorului de distribuitor şi accesul terţului la conductă. (vezi şi aici) Nu întâmplător, a autorizat o a doua companie de stat rusă să exporte gaz, lucru fără precedent până anul acesta. Dar cel mai important, am putea vedea la Bruxelles, cât de curând, cu ocazia unor negocieri politice UE- Rusia – suspendate din 2014, de la anexarea Crimeii şi agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei – o solicitare şi presiune pentru eliminarea sancţiunilor UE impuse unor cetăţeni, firme şi Rusiei în întregul său.

Sigur, analiştii ruşi s-au grăbit să prelungească şi să adâncească argumentele oficialilor incluzând aici faptul că Rusia reaminteşte Europei, în modul cel mai dur şi clar cu putinţă, de “contradicţiile din politica sa energetică” şi de dependenţa de Moscova a europenilor. Totuşi, în acelaşi timp, Putin nu doreşte să apară lumii din nou ca un şantajist pe teme energetice, pentru că asta i-ar afecta imaginea pe care o cultivă de ceva vreme drept furnizor de încredere de produs energetic, petrol şi gaze.

De această dată, Putin nu mai poate da vina pe Ucraina, iar jocul său e transparent, şi impune reacţii ale UE.  Iar lecţiile învăţate de Europa din actuala criză merg tot spre instrumentalizarea de către Rusia a livrărilor de gaze pentru scopuri politice, comportament care impinge UE spre amplificarea eforturilor spre energia verde şi diversificarea surselor de energie la dispoziţie. O veste proastă pentru Putin pe termen lung, chiar dacă câştigurile sale actuale ar putea fi impresionante atât financiar, cât şi politic. Dar este cunoscut faptul că, deşi apreciat ca bun tactician, Putin este un strateg de doi bani, cu greşeli enorme în toată guvernarea sa de peste 20 de ani a Rusiei.


FOTO Shutterstock

Nord Stream 2 FOTO Shutterstock

Nord Stream 2. Reglementarea şi deschiderea furnizării prin Baltică

Dacă forţarea autorizării deschiderii Nord Stream 2 este evidentă şi apare explicit în diferitele solicitări făcute de Rusia prin nenumărate voci, ca urmare a crizei energetice actuale create, la fel de transparentă este şi dorinţa Rusiei de a îmbrăţişa, condiţiona şi strânge de gât pentru a le aduce la matca dependenţei de Moscova - Ucraina, Republica Moldova, Statele din centrul şi estul Europei. O face în diferite moduri, contractele pe termen lung fiind o asemenea variantă.

Într-adevăr, ultimele contracte pe termen lung semnate, cu Ungaria şi Serbia, presupun schimbarea livrărilor prin TurkStream, nu prin Ucraina. Faptul că Ucraina e văduvită de cantităţi de gaze ce-i traversează teritoriul îi reduce aportul tranzitului la bugetul său, deja sub presiune de menţinerea războiului din Dobas. Iar ocolirea teritoriului său – dar şi al României, Statelor Baltice, Poloniei - de conductele de gaz sunt un alt semnal al acţiunii politice a Rusiei în regiune. Iar presiunea pentru contracte pe termen lung în Europa are acelaşi scop, menţionarea explicită în contracte a livrărilor prin Nord Stream şi Nord Stream 2, nicidecum prin Ucraina.

Oricum, condiţia continuării contractului de tranzit prin Ucraina - convenit pe relaţia Rusia-UE şi Rusia -Germania, şi menţionat şi în acordul germano-american - după 2024, şi a tranzitului prin Ucraina al gazului spre UE este, pentru Putin, existenţa cererii europene suficiente – deşi se vede clar că, şi în cazul cererii, Rusia nu ar putea umple TurkStream şi Nord Stream 1 şi 2 deopotrivă, dar şi conducta Frăţiei. La fel şi termenul 2024 nu e unul sigur, odată ce cantităţi de gaze pleacă din coridorul prin Ucraina spre celelalte două conducte ce ocolesc Europa Centrală şi de Est şi care pun cea mai mare presiune pe statele de aici. Şi lucrul acesta şi pentru că furnizarea către aceste state pe rute ocolitoare ar determina preţuri mult mai mari, evident necompetitive cu cele pentru Europa de Vest.

În al doilea rând, distrugerea pieţii spot din UE nu face altceva decât să blocheze posibilitatea Ucrainei de a achiziţiona gaz pe piaţa europeană şi a-l aduce pe circuit invers acasă, şi obligă Ucraina să intre în relaţii contractuale – şi condiţionări implicite – cu Rusia. Încă din 2015, Ucraina a reuşit să rebalanseze situaţia şi să ajungă independentă de gazul rusesc, dar absenţa gazului de pe pieţele europene sau condiţionarea de tip end user a livrărilor ruse – condiţionări imposibile pe contracte spot – blochează această posibilitate de alimentare şi aruncă Ucraina, ca şi alte state fără contracte directe cu Gazprom, din nou în braţele Rusiei.

Unica şansă a UE şi Europei de a ieşi din clinici este o abordare unitară şi o negociere în bloc pe toate cantităţile necesare şi pentru preţul unitar de livrare. O asemenea abordare ar permite şi alinierea directă a statelor din Europa Centrală şi de Est care-şi doresc perspectiva europeană la politicile UE şi preţul pieţei, dar şi o egalizare a oportunităţilor pe piaţa europeană, prin achiziţia gazului la preţuri sensibil egale – mai contează, fireşte, şi transportul prin gazoductele europene. Pentru un asemenea angajament a pledat deja România alături de alte state europene, iar UE va trebui să asume un asemenea pas pentru a compensa greşelile din studiile de impact sau evaluarea greşită a reacţiilor contondente şi agresive ale Rusiei de pe piaţa europeană a gazelor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite