Rohani ameninţă că va renunţa la acordul nuclear cu marile puteri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele iranian Hassan Rohani FOTO AFP
Preşedintele iranian Hassan Rohani FOTO AFP

Preşedintele iranian Hassan Rohani a ameninţat marţi că ţara sa va renunţa la acordul nuclear cu marile puteri dacă Statele Unite vor continua politicile de „sancţiuni şi coerciţie“.

Încheiat în iulie 2015, acordul nuclear prevede ca Iranul să-şi limiteze programul nuclear în schimbul eliminării sancţiunilor internaţionale.

„Experienţa ratată a sancţiunilor şi coerciţiei a adus administraţiile (americane, n. red.) precedente la masa negocierilor. Dar dacă vor să revină la aceste metode, cu siguranţă, într-un interval de timp foarte scurt - şi nu vorbim despre săptămâni sau luni, ci de zile sau ore - vom reveni la situaţia (anterioară acordului, n. red.) într-o manieră mult mai fermă“, a declarat Rohani în Parlamentul de la Teheran, potrivit AFP.

Hassan Rohani a apreciat totodată că omologul său american Donald Trump a dovedit lunii întregi că „nu este un bun partener“, notează France-Presse, preluată de Agerpres în pagina electronică.

„În ultimele luni, lumea a fost martoră la faptul că Statele Unite, dincolo de faptul că şi-au încălcat constant promisiunile referitoare la acordul nuclear, au ignorat în mai multe rânduri acordurile internaţionale şi le-au dovedit aliaţilor lor că nu sunt un bun partener“, a spus preşedintele iranian.

Această intervenţie are loc după adoptarea unor sancţiuni juridice şi financiare împotriva Iranului, acuzat că-şi dezvoltă programul balistic, că încalcă drepturile omului şi că susţine grupări calificate drept teroriste de către Washington, cum este cazul mişcării şiite libaneze Hezbollah.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite