Ritmul crizelor este predictibil. Impredictibile sunt alianţele de supravieţuire

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupele de analişti geopolitici care pregătesc şi ordonează dosarele de lucru şi apoi propun agenda marilor reuniuni unde sunt invitate personajele care contează în lume sau cei identificaţi ca a fi actori relevanţi în raport cu crizele şi provocările viitorului au adoptat de mai mulţi ani o paradigmă nouă: construcţia alianţelor de supravieţuire.

Deocamdată, pe piaţa noastră nu a ajuns deoarece analiştii noştri sunt tributari încă şcolii de acum câteva decenii, acum repudiată ca unilaterală şi primitivă, de a calcula doar etapele dintre crize pentru a anunţa decidenţii politici că urmează un nou salt periculos şi că, în măsura posibilului, ar trebui să-şi pregătească piaţa internă pentru inevitabilul şoc.

Crizele sunt inevitabile, parte a unui ciclu istoric care le face repetitive şi, în consecinţă, previzibile. Necunoscuta este modul în care o naţiune sau alta poate să iasă din asta cu mai puţine pierderi. Şi se poate din ce în ce mai puţin, avertizează exponenţii grupurilor respective de studiu (de regulă extrem de discrete), căci supravieţuirea începe să fie o chestiune de acţiune comună la nivel de grup de ţări, regiuni sau continente, în alianţe de tip nou, expresie a mondializării tuturor proceselor vitale ale societăţilor şi economiilor noastre.

Şi aici ceva începe să se întâmple sub ochii noştri. Şi tare mi-e teamă că nu-i văd pe decidenţii noştri asimilând această lecţie a conexiunilor cu noile sisteme. Iar acestea nu sunt nici ideologice, nici militare, nu vânează spaţii de influenţă. Sunt reacţii urgente la probleme vitale care se transformă acum în vectori de supravieţuire şi care vor determina viitoarele separări între nivelele de civilizaţie şi dezvoltare ale diferitelor zone ale planetei.

Sigur că unele ţări au intrat deja în stadiul următor, au efectuat saltul, s-au pregătit pentru asta de cel puţin un deceniu, sunt acum în momentul implementării automatizării la scară mare şi a folosirii intensive a Inteligenţei Artificiale. Dar chiar şi acest grup de ţări ştiu că vor avea o problemă majoră de supravieţuire dacă, aşa cum avertizează acum geopoliticienii specializaţi în calculul riscurilor societale, nu vom avea un sistem coordonat, poate chiar corelat prin vase comunicante, pentru a evita colapsul anunţat deja ca aproape inevitabil, un dezastru climatic ale cărui semne sunt imposibil de ignorat.

Dar vor fi totuşi ignorate de politicienii unor ţări condamnate deja la evoluţie în perimetrul totalmente periferic, valoroase doar ca piaţă de desfacere pentru produse aproape de limita de expirare sau generatoare de forţă de muncă proaspătă şi prost plătită.

Asta nu înseamnă că ceilalţi nu formează deja coaliţii al căror format şi dimenisuni care se decid acum, şi acestea pregătite de mult timp, în formatul Davos sau G7 deschis acum în forum multiplex pentru actori relevanţi. Iar marea obsesie a momentului, o veţi vedea discutată la Biarritz şi apoi, luna viitoare, cu ocazia Summitului mondial pe probleme climatice, este să se creeze un front comun de luptă pentru atenuarea efectelor actuale ale încălzirii climatice şi, în acelaşi timp, adoptarea unor măsuri severe pentru stoparea poluării incredibile a planetei şi a distrugerii iremediabile a florei şi faunei sale.

E aşa de urgent? Pentru unii, da. Îmi amintesc de şocul produs de prezentarea, la Davos, a raportului „Economia materialelor plastice, nevoia de a regândi viitorul materialelor plastice“ în care se estima că, până în 2050, vor fi produse 1,124 milioane tone de plastic, de 3 ori mai mult ca acum după ce, în ultimii 50 de ani, s-a multiplicat de 20 de ori. Iar acum, adică în ultimele săptămâni, s-au multiplicat semnale de extremă urgenţă după ce au apărut rezultatele a două studii ştiinţifice sumarizând descoperirile făcute de echipe de cercetători la Polul Nord.

Primul proiect se numeşte Northwest Passage Project şi a fost realizat la bordul unui spărgător de gheaţă suedez, iar surpriza teribilă a venit după analiza unei carote prelevate dintr-o banchiză care deriva în Oceanul Arctic provenind din Groenlanda.  Şi au fost găsite bile de plastic, filamente, nylon...

Imagine indisponibilă

Asta după ce, doar cu câteva zile înainte, apăruse un studiu absolut terifiant,  realizat de cercetători germani şi elveţieni care au relevat prezenţa microplasticelor (reziduuri microscopice) pe o suprafaţă enormă, în zăpada din Alpi până în Artica. În Arhipeleagul Svalbard s-au găsit diverse particule de plastic, fragmente de pneuri de cauciuc, de sticlă şi fibre sintetice. Au ajuns acolo purtate de vânt şi literalmente au infestat zone uriaş, considerate rezervele strategice ale umanităţii. În Europa, releva un studiu franco-britanic publicat în Nature în luna mai a acestui an cercetătorii au identificat poluare cu microplastice în toate releveele făcute într-o zonă absolut retrasă şi inaccesibilă din Pirineii francezi: au fost identificate zilnic 249 de fragmente, 73 de bucăţi de film de plastic şi 44 de fibre pe metru pătrat. Chestiunea a devenit una de supravieţuire directă, iar unii dintre politicieni au început acea construcţie de noi alianţe în care vechile teme încep să dispară (sau cel puţin sunt acum estompate) în favoarea mişcărilor de evitare a naufragiului sau a şocului cu banchiza care să le colapseze frumuseţele de vapoare de croazieră.

Drept care, brusc, se succed mari reuniuni în care participanţii vor să vadă în ce măsură ţările pe care reprezintă, depăşind reflexele tradiţionale, ar putea (şi în ce condiţii) să opereze împreună mai ales în ţările sursă ale poluării care generează marile schimbări climatice. Iar urgenţa este atât de mare încât s-ar putea ca acestea să fie alianţele care vor conta în viitorul imediat, unii vorbind deja de o nouă ordine internaţională în formare, cu propriile sale organisme de reglementare. 

O discuţie care nu ştiu dacă-i interesează pe ai noştri, chiar dacă ne dorim să coordonăm pe plan european această problematică, asipirând pentru Rovana Plumb la un eventual post de comisar european pe probleme de mediu. Dar este România parte din această dezbatere mondială pe probleme de mediu, avem politici relevante şi inovante în acest sens? Nu le avem, dar de ce această continuă indiferenţă care ne scoate şi din acest joc devenit absolut prioritar pentru ţările care contează în definirea a ce va fi destinul de mâine al Planetei Terra?

Noi în ce alianţă de supravieţuire vom vrea să fim?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite