Riadul „respinge în totalitate” raportul serviciilor secrete americane cu privire la asasinarea lui Khashoggi. Ce spune despre relaţia cu Washingtonul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohammed bin Salman, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite FOTO Arhivă
Mohammed bin Salman, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite FOTO Arhivă

Arabia Saudită „respinge în totalitate” raportul serviciilor americane de informaţii care-l acuză pe prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman de faptul că a „validat” asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în 2018, relatează AFP.

„Guvernul Arabiei Saudite respinge în totalitate concluziile false şi prejudiciabile ale raportului cu privire la conducerea regatului şi nu le poate accepta în niciun caz”, a subliniat vineri într-un comunicat Ministerul saudit de Externe.

„Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite a validat o operaţiune la Istanbul, în Turcia, în vederea unei capturări sau unei ucideri a jurnalistului Jamal Khashoggi”, acuză serviciile americane de informaţii într-un raport declasificat la cererea preşedintelui american Joe Biden, pe care predecesorul său, Donald Trump, l-a păstrat secret.

„Prinţul moştenitor îl considera pe Khashoggi o ameninţare la adresa regatului şi, mai larg, susţinea recurgerea la măsuri violente dacă era necesar pentru a-l reduce la tăcere”, se aratăîn raport.

Raportul american „conţine concluzii şi informaţii eronate”, denunţă ministerul saudit.

„Este cu adevărat nefericit ca acest raport, cu aceste concluzii nejustificate şi false să fie publicat în pofida faptului că regatul a denunţat în mod clar această crimă odioasă, iar liderii săi au luat măsurile necesare pentru a se asigura că nu se mai repetă vreodată”, condamnă ministerul.

„Regatul respinge, de asemenea, orice decizie care aduce atingere conducerii sale, suveranităţii sale şi independenţei sistemului său judiciar”, se arată în comunicat.

Ministerul reafirmă totodată că „parteneriatul Arabiei Saudite cu Statele Unite este solid şi puternic şi are la bază decenii de respect reciproc”.

„Sperăm ca acest parteneriat să continue pe aceeaşi bază”, îşi exprimă speranţa ministerul.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite