Revolta Turciei: asta vă poate ajuta să o înţelegeţi un pic mai bine

Nu mă voi arunca în pariuri privind viitorul premierului turc Recep Tayyip Erdogan – aş înclina să cred că va rezista, fiindcă Turcia profundă, tradiţionalistă, dar tăcută, este încă acolo. Şi suficient de numeroasă pentru a-l menţine la putere

Milioane de turci scoşi din sărăcie contează mult. La fel, sentimentul general de încredere în viitorul ţării, dat de creşterea economică şi expansiunea politică şi diplomatică.

Repet însă, nu aş face pariuri şi asta dintr-un motiv simplu. Am vizitat Turcia în destule rânduri, am întâlnit numeroşi oficiali şi am luat parte la suficiente delegaţii de presă în ţara Semilunii, pentru a înţelege cât de greu este de înţeles această ţară fascinantă şi această societate extrem de diversă.

Am scris de fiecare dată ce am văzut, fără pretenţia absurdă că am văzut şi priceput totul.

Vă invit să citiţi un articol publicat de mine exact acum un an, în urma unei vizite de documentare la Istanbul şi Ankara. Am publicat articolul în revista Foreign Policy România şi l-am redescoperit preluat de o altă publicaţie electronică. Articolul nu spune totul, dar cred că va putea fi o contribuţie la mai buna înţelegere a situaţiei din Turcia.

.... şi articolul publicat în Money Express, urmare a aceleiaşi vizite în Turcia.

Un pic de marketing turcesc

Nu mai priviţi spre China, tigrul e lângă noi. Turcia se laudă, de un deceniu, cu o adevărată expansiune ecomomică, dar voci politice de la Ankara ridică semne de întrebare.

În cel de-al treilea trimestru din 2011, Turcia obţinea o creştere a PIB de 8,5%, a doua din lume după China. După care, în ultimul trimestru al anului 2011, creşterea a fost de numai 5,2%.

Încetinire a ritmului? Depinde de unde priveşti şi pe cine asculţi. Turcia se află pe drumul cel bun pentru obţinerea unei creşteri sustenabile, în jurul valorii de 5% spunea vicepremierului Ali Babacan, imediat după anunţarea rezultatelor din ultimul trimestru.

Media ratei de creştere anuală a PIB-ului Turciei a fost in ultimii 10 ani, de 5,4%. De nouă ani, la putere se află Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), al premierului Recep Tayyip Erdogan, care guvernează sprijinit de o majoritate consistentă – deţine acum 326 din cei 550 de parlamentari. Trei runde consecutive de alegeri au fost adjudecte de AKP, şi de fiecare dată şi-a mărit scorul electoral. Ultima oară, în iunie anul trecut, a obţinut aproape 55% din voturi.

Pe urmele Imperiului. După criza care a lovit Turcia la sfârşitul anilor 90, reforma sistemului financiar şi fiscal, orientarea puternică a economiei spre export, dar şi îmbunătăţirea cererii interne, au adus o creştere economică invidiată în întreaga Uniune Europeană. 
Turcia şi-a găsit pieţe în noile economii din Asia Centrală bazate pe exploatarea resurselor energetice, în zona Caucazului, acolo unde şi-a întărit mult influenţa politică, la fel în orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde Turcia încearcă să ofere şi un model politic pentru guvernele ce au urmat Primăverii Arabe. Ankara reface, începul cu încetul, aria de influenţă a vechiului Imperiu Otoman.

Expansiunea comercială în vechea arie de dominaţie au dus la creşterea industriei textile, a agriculturii şi a sectorului auto. Iar creşterea s-a făcut simţită mai ales în zonele mai puţin dezvoltate din centrul Anatoliei. Konya, oraşul dervişilor rotitori, cu cei 2,2 milioane de locuitori ai săi, este numit chiar ”Tigrul anatolian”, pentru ritmul său impresionant de dezvoltare. La aceasta a contribuit şi susţinerea investiţiilor locale, în folosul comunităţilor, prin programe guvernamentale în sprijinul micilor întreprinzători.

Cealaltă faţă. Dar succesul economic este relativizat de liderul opoziţiei turce, Kemal Kılıçdaroğlu, preşedinte al Partidului Republican, moştenitor al orientării kemaliste, pe baza căreia s-a constituit Turcia modernă.

”Turcia a mai cunoscut în istoria sa modernă asemenea ritmuri de dezvoltare, nu este ceva nou. Dar orice economist că va spune că deficitul de cont curent este prea mare. Cu toată aceasstă creştere, şomajul nu a scăzut niciodată sub 10 la sută. O mare parte a creşterii se bazează pe speculaţii imobiliare şi financiare. Guvernul a pompat în economie anul trecut 30 de miliarde de dolari, din care 20 de miliarde prin contracte în afara legii achiziţiilor  publice”, spune politicianul turc. De altfel, capitolul privind achiziţiile publice este unul dintre cele pe care Ankara ezită să le deschidă în negocierile de aderare la Uniunea Europeană – negocieri oricum blocate în momentul de faţă, de către Bruxelles.

”Este multă propagandă”, spune şi Oktay Vural, vicepreşedintele grupului Mişcării Naţionale, MHP, formaţiune naţionalistă, de centru-dreapta.”Proprietarii marilor televiziuni şi ziare sunt implicaţi în foarte multe afaceri, în electicitate, construcţii, transporturi şi sunt uşor de ţinut sub control de către guvern. Premierul Erdogan a cheltuit multe milioane de euro pentru a-şi face lui însuşi publicitate în ziare”, afirmă Oktay Vural.

Dar care să fie, până la urmă, adevărata faţă a Turciei? Ankara, modernul oraş cu 3 milioane de locuitori, răsărit ca din pământ după ce Mustafa Kemal Atatürk a mutat aici capitala ţării, oferă o parte de răspuns. La prima vedere, este doar un oraş cu clădiri moderne, cu magazine de firmă, cu locuitori deloc diferiţi de cei ai unui mare oraş din Europa.

Dar nu departe, în jurul multimilenarei cetăţi a Angorei, pare că am plonjat într-o altă realitate geografică şi economică. În mica piaţă tradiţională de sub zidul cetăţii, negustorii se tocmesc zgomotos, oamenii târguiesc în micile prăvălii şi din când în când, câte o maşină din alte vremuri de-abia dacă-şi face loc pe uliţele de pământ , mărginite de ziduri dărăpănate. Oamenii arată şi ei altfel decât cei din oraşul modern. Bărbaţii cu tichii, femeile înfăşurate cu baticuri. Între oraşul nou şi cel vechi – sau, mai bine zis, satul cu specific anatolian din jurul cetăţii – pare să nu existe vreo legătură. Cele două lumi îşi duc vieţile spate în spate.

Şi totuşi, câteva dintre străzi sunt renovate, câteva elemente de arhitectură otomană sunt recuperate, micile cafenele, restaurante şi magazine de suveniruri încep să-şi facă loc, timid, pornind chiar de la poarta fortăreţei datând din vremea hittiţilor.  Un ultim popas, pentru un ceai ,într-un mic local cu atmosferă retro. Decupaje din reviste turceşti ale anilor  70, cu poze îndrăzneţe de femei în costume de baie, discuri de vinil, postere cu vedete de cinema şi cântăreţi turci din aceeaşi perioadă. Muzica, un amestec de unduiri anatoliene şi ritmuri ale febrei disco din anii 70-80. Afară, pe uliţa comercială, localnici ieşiţi la târguieli se amestecă cu puţinii turişti ce se aventurează până aici – o ultimă fotografie a unei Turcii încă tensionate între trecut şi viitor, parte a două lumi.

Jurnalişti la închisoare

O lege împotriva terorismului permite magistraţilor să reţină pe oricine este bănuit că ar avea legături cu gruparea kurdă PKK

-         Circa 100 de jurnalişti şi angajaţi în industria media se află în acest moment în spatele gratiilor.”Nu guvernul reţine jurnaliştii, ci magistraţii, care sunt independent”, spune Egemen Bağış, ministru al Afacerilor Europene. ”Jurnaliştii acuzaţi de terorism sunt cei care nu scriu cum vrea puterea”, afirmă, în replică, Oktay Vural, unul dintre liderii din opoziţie.

-         Şase membri ai Parlamentului şi peste 100 de primari de localităţi şi membri ai consiliilor locale, de origine kurdă, sunt, de asemenea, arestaţi. Gültan Kışanak, vicpreşedinte al grupului parlamentar al pentru Pace şi Democraţie (BHP, care reuneşte deputaţii independenţi de etnie kurdă), afirmă că nu vede niciun progres în democratizarea ţării, de la începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în 2005. Zona kurdă nu a cunoscut încă tumultul economic din centrul ţării. În timpul campaniei electorale, premierul Erdogan a promis, la Diarbakir, cel mai important oraş din zoa kurdă, mari investiţii guvernamentale în proiecte de infrastructură.

-         Potrivit unei rezoluţii adoptate de Parlamentul European la sfârşitul lui martie, Turcia trebuie să demonstreze mai multe progrese pentru a putea spera în reluarea negocierilor de aderare la UE. Europarlamentarii şi-au manifestat îngrijorări legate de legile restrictive privind libertatea presei şi procesele intentate jurnaliştilor.