Reprezentantul Abbas despre votul la ONU pentru recunoaşterea Palestinei: Poziţia României este ilogică

Nabil Shaath, trimisul special al preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, a vizitat România ca să convingă Guvernul de la Bucureşti să susţină recunoaşterea Palestinei ca stat membru al ONU la votul din 20 septembrie. El avertizează că poziţia României privind statul palestinian este ilogică: pe de-o parte recunoaşte statul palestina, dar se opune ca acesta să fie recunoscut la ONU. 

Adevărul: Care este scopul vizitei dumneavoastră în România? Aţi venit să faceţi lobby pentru recunoaşterea statului palestinian?

Nabil Shaath: Vrem să strângem relaţia cu România. Ea este importantă pentru noi pe termen lung. România respectă recunoaşterea statului Palestina. Înţelegem presiunile la care este supusă România. Înţelegem şi argumentele care i-au fost date pentru a nu recunoaşte statutul de stat membru al ONU al Palestinei.Cineva trebuie să explice situaţia aceasta. Şi am avut o întâlnire lungă de o oră şi jumătate cu ministrul de Externe Teodor Baconschi pe tema aceasta.

Explicaţi-ne vă rog cum v-au prezentat reprezentanţii Guvernului român poziţia Bucureştiului în privinţa unui stat palestinian?

România recunoaşte un stat independent palestinian, acceptă un ambasador al Palestinei la Bucureşti, dar se îndoieşte că pasul făcut de palestinieni la ONU (solicitarea recunoaşterii statutului de stat membru) este util în acest moment.
 
Care au fost argumentele părţii române?

Guvernanţii de la Bucureşti spun că aşteaptă mai întâi să se ia o decizie la nivelul UE în privinţa statului palestinian.Replica mea a fost: << Atunci apăraţi cauza noastră în cadrul Uniunii Europene>>

Aţi obţinut o promisiune din partea României în acest sens?

Nu am obţinut nicio promisiune, nici măcar una privind modul în care va vota România. Cel mai probabil se va abţine la votul din Adunarea Generală a ONU din 20 septembrie. Mi se pare o poziţie ilogică. Cum poţi recunoaşte un stat palestinian şi în acelaşi timp să votezi împotriva recunoaşterii sale ca membru al Consiliului de Securitate al ONU. Aici, la Bucureşti mi s-a spus că vreţi să păstraţi echidistanţa între palestinieni şi israelieni. Dar nu e aşa, România recunoaşte statul israelian. România este supusă presiunilor Israelului şi a SUA. Pot înţelege. Premierul Netanyahu a fost la Bucureşti să convingă guvernul român să voteze împotriva recunoaşterii noastre la ONU.

România nu mai  e actor activ în lumea arabă cum era pe vremea lui Ceauşescu

Înţeleg că România vrea să-şi menţină neutralitatea...

Asta nu este neutralitate. Dacă România vrea să fie un actor important în lumea arabă, să câştige ţările din regiune, trebuie să aibă un rol activ. Prin abţinere de la vot, tăcere îşi pierde rolul de jucător. Dacă România vrea să-şi câştige poziţia dinainte de 1989, nu mă gândesc la politica internă a lui Ceauşescu, ci la cea externă, când ţara dumneavoastră era un jucător important nu prin forţă militară ci prin puterea gândirii, a diplomaţiei, echilibrului şi flexibilităţii. Şi a avut numai de câştigat din asta.

Aţi fost un om foarte apropiat preşedintelui Yaser Arafat. Aţi fost în România în timpul epocii Ceauşescu?

Nu l-am întâlnit pe Ceauşescu. Ca ministru de Externe al ţării mele am întâlnit în schimb premieri şi mai mulţi miniştri de externe ai României comuniste. Cu domnul Arafat am fost în România în 2001. Politica externă a României pe vremea lui Ceuşescu era extrem de activă în orientul Mijlociu, totul translatat în muncă diplomatică susţinută, reuniuni de lucru, relaţii bune cu toată lumea. Nu are treabă cu politica internă a lui Ceauşescu sau cu comunismul. România era unică în această parte a lumii, a făcut notă aparte şi în relaţia cu URSS. Aş vrea ca România să-şi reia acest rol, chiar dacă face parte din UE. Poate dacă a putut să-şi păstreze independenţa pe vremea blocului sovietic, ar putea fi actor şi în UE. Nu sugerez că România ar trebui să se revolte împotriva UE, care ne este prietenă, ci că trebuie să convingă statele membre să adopte poziţia ei.

Căpitanul Obama are de rezolvat multe probleme pe propria punte

România are un parteneriat strategic cu America, care va utiliza dreptul de veto în Adunarea ONU din 20 septembrie.

Statele Unite sunt importante pentru noi toţi, dar ele sunt absente acum şi vor rămâne aşa până după alegerile prezidenţiale de la anul. America este o navă atât de mare, iar căpitanul are de rezolvat atâtea probleme pe propria punte. De aceea, domnului Obama îi va fi foarte greu să facă ceea ce trebuie făcut în cazul Palestinei. Ştie ce trebuie făcut, dar n-a putut. Ne-a promis că va opri colonizarea Ierusalimului de Est de către Israel ca să ne putem aşeza din nou la masa negocierilor. Anul trecut ne-a promis că vom avea un stat palestinian.

Anul acesta, preşedintele Obama a pledat pentru un stat palestinian cu graniţele din 1967 (Ierusalimul de Est şi Cisiordania, Fâşia Gaza). După ce Ierusalimul a respins propunerea, liderul american v-a înaintat altă propunere.

Este propunerea cuiva care nu este aici cu noi. Vrem ca America să fie prezentă şi să împlinească promisiunea pe care ne-a făcut-o în 1991, la conferinţa de la Madrid, unde H.G. Bush a lansat negocierile multiraterale între Israel, Siria, Liban, Iordania şi Palestina.

Cine vă va susţine ferm în Adunarea ONU la votul din 20 septembrie?

Sunt state care nu recunosc statul palestinian, cum sunt Armenia, Thailanda, Eritreea şi care vor vota în favoarea recunoaşterii noastre ca stat membru. Dacă toate ţările UE se vor abţine la vot, ramânem cu 120-125 de voturi pentru, însemnând majoritate. Dacă UE va vota pentru, vom avea circa 150 de voturi în favoarea noastră. Ministrul de Externe suedez Carl Bildt este cel mai mare susţinător al nostru în Europa.

Germania a spus că va vota împotriva recunoaşterii..

Cu Germania e altceva. Ea a făcut greşeli oribile în trecut şi mai plăteşte şi acum pentru ele.

Vot important pe 20 septembrie

De ce este atât de importantă recunoaşterea statutului de membru la ONU?

Din punct de vedere strategic, este important să ni se recunoască drepturile ca stat, inclusiv frontierele din 1967, astfel încât, odată întorşi la masa negocierilor cu israelienii, vom avea o garanţie internaţională pentru graniţele noastre, un alt fel de legitimare pentru recunoaşterea statului Palestina. Motivaţia tactică este că vrem să le dăm ţărilor arabe, aflate în plină schimbare, un motiv să creadă în rezolvarea paşnică a problemelor din regiune.

Primăvara arabă a priit palestinienilor? Hosni Mubarak era în relaţii bune cu Israelul?

Da, ne-a priit. Dar esenţial nu este cât de rele erau fostele regimuri, ci ca actualii lideri post-revolte să obţină democratizarea ţărilor lor. Va mai trece cel puţin un an până îşi pun ordine la nivel instituţional.

Negocierile  de Pace, reluate anul viitor

Ce urmează după momentul 20 septembrie?

Ne aşteptăm ca în continuare comunitatea internaţională să facă presiuni asupra Israelului pentru întoarcerea la masa negocierilor de pace, pentru că eu cred într-o vorbă a musulmanilor: <<Unii oameni nu ajung în Paradis decât dacă sunt legaţi cu lanţuri şi duşi cu forţa în Paradis >>. Trebuie să împingem sau să tragem Israelul în Paradis. Pentru Israel, Paradisul este pacea.

Când credeţi că se vor relua negocierile între israelieni şi palestinieni?

Poate anul viitor. Până atunci, noi avem o groază de lucruri de rezolvat, să ne întărim instituţiile, guvernul.

Patriarhul român are mult umor

L-aţi întâlnit la Bucureşti şi pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cum vi s-a părut?

Îmi place acest om foarte mult. N-am mai cunoscut până acum vreo autoritate religioasă atât de luminoasă şi cu atâta umor. A fost o întâlnire foarte plăcută. M-am întâlnit şi cu muftiul, care era foarte mândru că musulmanii nu au probleme (de discriminare) în România.
 
Personaj cheie pe vremea lui Arafat

Nabil Shaat este trimisul special al preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, pentru recunoaşterea statului palestinian la ONU. Doctor în Drept şi în Economie (la Universitatea Pennsylvania, SUA), Shaat (73 de ani) a fost unul dintre cei mai importanţi consilieri ai lui Yasser Arafat, pe care l-a şi însoţit la Adunarea generală a ONU în 1974. A fost ministru de Externe şi apoi ministru al Informaţiilor în guvernul Abbas. Membru al Fatah, a consiliat mai multe guverne din lumea arabă (Algeria, Kuwait, Arabia Saudită, Liban) mai ales în chestiuni economice.