REPORTAJ Iordania, ţara care a trecut ca prin urechile acului de Primăvara Arabă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amman, capitala Iordaniei. Foto: Mircea Barbu
Amman, capitala Iordaniei. Foto: Mircea Barbu

Iordania este o ţară în care paradoxul modernităţii şi valorile tradiţionale se îmbină într-o armonie aparent perfectă. Însă, în spatele aperenţelor, se ascunde o fragilitate ce dezvăluie provocările cu care Orientul Mijlociu se confruntă de la Primăvara Arabă încoace.

Printre clinchetele sticlelor de bere călâie şi fumul dulceag de narghilea, Abed Jad îşi ridică privirea din punctul fix în care rămăsese câteva clipe bune, oftează şi îşi alege cuvintele ca şi cum întreg viitorul Orientului Mijlociu ar depinde de asta. „Vezi tu, noi n-am avut o Primăvară Arabă aici pentru că ne-a fost teamă de ce va urma.” Suntem în Jebel Al Weibdeh, cartierul artistic al Ammanului, în capitala cosmopolită a Iordaniei. 

E o seară caldă de aprilie şi barul în care ne aflăm e plin de tineri, localnici şi străini deopotrivă. Se dezbate intens viitorul regiuni într-o ţară aflată între Siria, Irak, Arabia Saudită şi Israel. Alcoolul curge la fel de liber ca ideile despre politică şi religie, totul din confortul unui bar cu iz american şi cu vedere spre casele din piatră înghesuite pe cele şapte coline ale oraşului. 

E happy hour, o strategie consumeristă ieftină (la propriu!) ce şi-a făcut loc până şi în acest colţ de lume, iar Abed şi prietenii săi, membrii unei formaţii underground de rock alternativ, sunt mai preocupaţi ca niciodată de viitorul lor. „Sigur că există nemulţumiri în rândul tinerilor. Viaţa de zi cu zi în Amman devine din ce în ce mai scumpă, iar salariile sunt foarte mici. De fapt, cred că Ammanul e cel mai scump oraş din Orientul Mijlociu, comparativ cu veniturile”, susţine Abed, care-şi împarte timpul între slujba de reprezentant farmaceutic şi diferite proiecte de educaţie alternativă pe tema implicării civice finanţate în mare parte de Uniunea Europeană. 

      

Amman 2016 2

Cartier din Amman, un oraş cu peste trei milioane de locuitori. FOTO: Mircea Barbu 

   

Prietenul său, Raed Al-Tabari, merge un pic mai departe şi se declară extrem de nemulţumit de situaţia în care se află tinerii iordanieni. „Pentru noi, tinerii, oportunităţile sunt ca şi inexistente. În timp ce Guvernul încearcă să reformeaze ţara, tot clanurile, familiile cu tradiţie, sunt cele care decid şi au acces la resurse, servicii bune şi privilegii din partea sistemului. Suntem încă o societate tribală, bazată mai mult pe relaţii de familie şi prea puţin pe merit", susţine acestă, într-o engleză cu accent american. „Tinerii sunt presaţi să meargă la universităţi bune de către părinţi, care-şi doresc ca toţi copiii lor să devină doctori, ingineri şi bancheri. Sunt dispuşi să plătească mici averi pentru a-şi vedea copilul la facultate, dar, în realitate, joburile şi oportunităţile nu sunt acolo, odată ce-ai absolvit. Aşa că la ce bun să mergi la facultate?”, se întreabă retoric Raed. 

   

Are 25 de ani, a terminat inginerie mecanică şi abia acum trei luni a reuşit să-şi găsească de lucru într-un ONG finanţat de americani. Şi asta cu intervenţii din partea tatălui său. Nu-i place foarte mult ce face, şi se simte discriminat de ceilalţi iordanieni cu care lucrează pentru ca la origine e palestinian, ca mai bine de 70% din locuitorii Iordaniei. „Sigur, sunt cetăţean iordanian, dar sufletul meu e în Palestina”, mărturiseşte Raed. „Pentru mine, Iordania e doar un loc fizic. Adevărata mea casă e acolo de unde părinţii şi bunicii mei au fost expulzaţi.”

    

raed tabari

    Raed Al-Tabari, liderul formaţiei de rock alternativ Ayloul. Foto: Arhiva personală 

În schimb, în muzică, Raed şi colegii lui n-au avut nevoie de pile şi nici nu se simt în vreun fel discriminaţi. Au pus bazele unei formaţii de rock alternativ cu mesaje politice şi sociale menite să-i trezească şi să-i inspire pe cei din generaţia tânără a Orientului Mijlociu. Membrii Ayoul (n.r.- Septembrie) s-au cunoscut pe holurile Universităţii de Ştiinţă şi Tehnologie din Amman şi au conştientizat destul de repede că muzica e cea mai bună formă de protest. Născută din tumultul Primăverii Arabe, muzica lor e invitaţie paradoxală la revoltă şi dialog, într-o ţară în care cele două par să coexiste într-un echilibru precar şi gata să se rupă în orice moment. 

    

Revolta Orientului 

Iordania a fost în mare parte ferită de iureşul revoltelor denumite generic „Primăvara Arabă”, care au dat jos regimuri dictatoriale în Tunisia, Libia, Yemen, Egipt şi au aruncat Siria în cel mai sângeros conflict al ultimului sfert de veac, schimbând pentru totdeauna faţa Orientului Mijlociu. 

Însă, revoluţiile începute în 2010 au însemnat şi altceva. O jurnalistă iordaniană, care a refuzat să fie numită, cunoşte în detaliu probleme cu care se confruntă această regiune. „Primăvara Arabă a reprezentat o schimbare urişă pentru Orientul Mijlociu şi nu numai. Cu ajutorul tehnologiei, oamenii au conştientizat destul de repede aspectul civic al identităţii lor, lucru de neimaginat cu doar un deceniu în urmă. Din păcate, revoluţiile din lumea arabă nu prea au avut de unde să scoată în faţă oameni cu viziuni şi valori seculare. Şi asta pur şi simplu pentru că o astfel de educaţie nu prea există aici, iar organizaţiile extremiste, cu mult mai multă experienţă, infrastructură şi susţinere au profitat de vidul de putere politic şi au câştigat enorm de mult teren în ţări ca Libia, Siria, dar chiar şi aici, în Iordania.” 

Recent, autorităţile iordaniene au destructurat o celulă a grupării Stat Islamic în oraşul Irbid, situat la graniţa cu Siria. În timpul raidului, forţele de securitate iodaniene au găsit o cantitate însemnată de explozibil, veste sinucigaşe şi hărţi ale unor locaţii frecventate de străini în Amman. Oficialii iordanieni susţin că gruparea plănuia un atac semnificativ asupra capitalei în perioda imediat următoare. Radicalizarea în Iordania e un subiect aproape tabu. Asta şi în mare parte pentru că o astfel de temă ar însemna şi o critică mai mult sau mai puţin indirectă la adresa Regelui Iordaniei, Abdullah al II-lea, lucru interzis de Codul Penal. Legea actuală interzice orice formă de critică publică la adresa Regelui sau a politicii sale şi condamnă cu închisoare de la unu la trei ani plus despăgubiri de până la 5,000 dinari iordanieni (n.r.- în jur de 7,000 de dolari americani) orice încălcare a legii. Un număr semnificativ de jurnalişti şi activişti au fost arestaţi şi reţinuţi pentru perioade lungi de timp pentru că au criticat public regimul, iar organizaţiile non-guvernamentale internaţionale au criticat constant această lege.  

Aşa că o discuţie despre modul în care autorităţile previn radicalizarea în Iordania e aproape imposibilă. Cu toate acestea, un tânăr activist pentru drepturile omului iordanian e de părere că lucrurile pot lua foarte repede o întorsătură urâtă chiar şi în ţara sa. „Regele şi Guvernul sunt doar marionete ale Vestului în Orientul Mijlociu. Fără susţinerea Statelor Unite, Iordania s-ar prăbuşi în haos în câteva luni şi am fi ca Siria. Doar că nu se vrea asta pentru că Amman-ul e un hub regional, iar SUA are interese prea mari aici. Asta deocamdată. Nu ştiu însă dacă politicienii noştri conştientizează că în fiecare iordanian se ascunde un mic ISIS, dar eu văd asta zi de zi. Poate că cei mai mulţi nu sunt de acord cu nivelul violenţei promovate de Statului Islamic, dar cu siguranţă simt o formă de mândrie şi onoare când văd că ISIS e singura forţă din Orientul Mijlociu care înfruntă Occidentul şi politicile de exterminare ale americanilor în regiune”, a declarat acesta, sub protecţia anonimatului. 

Nu ştiu însă dacă politicienii noştri conştientizează că în fiecare iordanian se ascunde un mic ISIS. - activist pentru drepturile omului iordanian

Câteva zile mai târziu, în holul unui hotel din centrul capitalei, Amna Al-Hawaj, o tânără regizoare şi activistă evidenţiază şi mai mult influenţa pe care ideologia extremistă o are în viaţa de zi cu zi a iordanienilor. „În fiecare zi, cineva vrea să mă omoare. Fie că vor să dea cu maşina peste mine sau că mă ameninţă şuierând printre dinţi, mă simt în pericol constant.” Amna nu poartă batic, se îmbracă modern şi discută liber cu oricine doreşte, iar asta o face să fie ţinta constantă a multor persoane conservatoare. Însă, paradoxal sau nu, ea nu e neapărat împotriva religiei. „Nu cred că religia ar trebui interzisă complet. E parte din identitatea noastră. Dar cred cu tărie că islamul are nevoie de o reformă. La fel cum creştinii au Noul şi Vechiul Testament, aşa şi liderii noştri spirituali trebuie să reformeze islamul potrivit timpurilor pe care le trăim.” 

amna al hawaj

Amna Al-Hawaj, regizoare şi activistă din Amman. Foto: Facebook 

Amna face parte dintr-o categorie privilegiată de tineri iordanieni. A studiat şi a călătorit în mai multe ţări, lucrează într-un domeniu relativ liber de constrângerile cu care alte femei de vârsta ei se confrunta, iar asta îi dă cumva o încredere că lucrurile se schimbă în fiecare zi. La fel şi Abdel sau Raed. Şi-au găsit refugiul în voluntariat şi muzică, iar de acolo speră ca, într-o bună zi, să schimbe lucrurile în mai bine pentru ei şi pentru cei din jurul lor. Dar pe mulţi alţi iordanieni, femei şi bărbaţi deopotrivă, haosul de la graniţele ţării, fragilitatea economică, lipsa oportunităţilor şi contradicţiile lumii moderne îi fac să fie din ce în ce mai vulnerabil extremismului şi radicalizării. Iar această combinaţie fragilitate socială, politică şi religioasă e ceea ce a aruncat mereu Orientul Mijlociu în tumultul istoriei în cel mai violent fel cu putinţă. 

Ascultă aici o melodie a formaţiei Ayloul:

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite