Regele Thailandei, monarhul cu cea mai îndelungată domnie din lume, a murit. Doliu de un an, prinţul moştenitor îi va succeda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Thailandei, Bhumibol Adulyadej,suveranul cu cea mai îndelungată domnie din lume, a încetat din viaţă, a anunţat joi Casa Regală de la Bangkok, citată de Reuters.

Într-un comunicat publicat miercuri, Casa Regală a anunţat că starea suveranului în vârstă de 88 de ani, care şi-a petrecut cea mai mare parte a ultimului an internat în spital, nu este stabilă. El nu putea respira fără ajutorul aparatelor şi a contractat o nouă infecţie. Anterior el a făcut hemodializă.

Toţi cei patru copii ai regelui, inclusiv prinţul moştenitor Maha Vajiralongkorn, au mers joi la spital, pentru a doua zi consecutiv, pentru a fi alături de tatăl lor.

Pentru thailandezi, monarhul este o figură unificatoare, pe fondul incertitudinii politice care afectează ţara în ultimii ani.

Legile extrem de dure privind infracţiunile de lezmajestate din ţară interzic orice discuţie privind sănătatea suveranului. De asemenea, eventuale planuri privind succesiune sunt pedepsite prin închisoare.

În cursul dimineţii de joi, sute de oameni s-au strâns la spitalul din Bangkok pentru a-şi exprima susţinerea pentru rege. O parte au purtat galben – culoarea regelui – alţii au ales roz – o culoare care semnifică însănătoşirea. 

Prinţul moştenitor  Maha Vajiralongkorn va urca pe tron

Prinţul moştenitor al Thailandei Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 64 de ani, îi va succeda tatălui său, Bhumibol Adulyadej, în onoarea căruia a fost decretată o perioadă de un an de doliu naţional, a anunţat joi premierul thailandez Prayut Chan-ocha, relatează AFP. 

Şeful guvernului a afirmat că în Thailanda a fost decretată o perioadă de un an de doliu naţional după moartea regelui Bhumibol Adulyadej.

El a precizat că un succesor al regelui Bhumibol Adulyadej a fost desemnat din 2002 şi că guvernul va informa parlamentul cu privire la alegerea făcută.

„Guvernul va informa Adunarea Naţională Legislativă că Majestatea Sa Regele şi-a desemnat deja succesorul“, a afirmat Prayuth într-un discurs televizat, cerându-le cetăţenilor thailandezi să-şi iubească şi să-şi protejeze ţara.

Parlamentul thailandez se va reuni joi seara într-o sesiune specială. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite