Regele Marocului pune capăt zvonurilor şi confirmă separarea de prinţesa Lalla Salma

Regele Marocului pune capăt zvonurilor şi confirmă separarea de prinţesa Lalla Salma

Regele marocan Mohammed al VI-lea şi fosta sa soţie Salma Bennani FOTO moroccoworldnews.com

Avocatul lui Mohammed al VI-lea, regele Marocului, a confirmat separarea acestuia de prinţesa Lalla Salma, după 17 ani de căsnicie. El respinge zvonurile despre fuga fostei soţii a suveranului şi sechestrarea copiilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fapt neobişnuit, avocatul familiei regale a Marocului, francezul Eric Dupond-Moretti, a reacţionat pe marginea unui articol al revistei mondene Gala cu privire la fuga prinţesei Lalla Salma şi sechestrarea copiilor ei, scrie mondafrique.com.

Avocatul a confirmat divorţul de la palat, dar a infirmat celelalte relatări, calificându-le drept zvonuri „intolerabile“.

„Regele Marocului Mohammed al VI-lea şi fosta sa soţie Lalla Salma ţin să anunţe împreună că zvonurile despre fugă sau sechestrarea copiiilor care circulă de la începutul lui iulie sunt intolerabile“, a declarat Eric Dupond-Moretti.

Şi site-ul „Le360“, foarte apropiat autorităţilor marocane, o prezintă pe Lalla Salma drept „mama copiilor“ lui Mohammed al VI-lea şi „fosta soţie“ a acestuia.

Acest anunţ survine la împlinirea a 20 de ani de la urcarea pe tron a lui Mohammed al VI-lea, care l-a succedat pe tatăl său, Hassan al II-lea, decedat la 23 iulie 1999.

Mohammed al VI-lea şi Lalla Salma s-au căsătorit pe 21 martie 2002, la Rabat. Au doi copii împreună: prinţul moştenitor Moulay Hassan, născut pe 8 mai 2003, şi prinţesa Lalla Khadija, născută pe 28 februarie 2007.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările