Regele Iordaniei, primul şef de stat la Cairo după lovitura de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Iordaniei alaturi de presedintele francez in vizita la Amman FOTO Reuters
Regele Iordaniei alaturi de presedintele francez in vizita la Amman FOTO Reuters

Regele Iordaniei, Abdullah al II lea, este primul şef de stat care vizitează capitala Egiptului după lovitura de stat de pe 3 iulie. Monarhul a ajuns astăzi în Cairo şi se va întâlni cu mai mulţi oficiali ai guvernului interimar propus de Armată.

Regele Abdullah al II lea a fost printre primii lideri care i-au felicitat pe egipteni pentru reuşita de a-l înlătura de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, ales legitim în 2012.  

Liderul regal de la Amman se confruntă cu provocări din parte islamiştilor iordanieni, însă continuă să ducă o politică echilibrată şi deschisă pentru un stat majoritar islamic din zona Orientului Mijlociu.

Abdullah a fost întâmpinat la aeroport de prim-ministrul interimar numit de Armată, Hazem al-Beblawi, conform agenţiei de stat MENA.

Iordania şi Egipt sunt mediatorii cheie din regiune, între Israel şi palestinieni, fiind singurele state arabe care au acorduri cu statul israelian – recunoscându-i implicit existenţa

Cele două state vor fi actori semnificativi în realizarea procesului de pace pe care SUA, reprezentată de Secretarul American de Stat, încearcă să îl realizeze. Kerry şi-a încheiat vineri cea de-a şasea vizită în Iordania din ultimele luni, anunţând o fragilă înţelegere cu israelienii şi palestinienii, privind reluarea negocierilor de pace, care să ducă la întemeierea unui stat palestinian.

Vizita lui Abdullah al II lea este considerată a fi un semn de aprobare faţă de noul regim militar instalat la putere după demiterea şi arestarea preşedintelui Morsi, regim care duce o luptă de imagine în străinătate, încercând să se impună ca o putere legitimă, garantată de voinţa poporului egiptean. Regele va discuta şi detaliile ultimei sale întâlniri cu John Kerry cu premierul egiptean aflat în interimat. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite