Reforma Constituţiei, aprobată în Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a Turciei a validat proiectul de modificare a Constituţiei, prin care sunt introduse alegerile prezidenţiale directe. Actualul preşedinte, Ahmet Necdet Sezer, precum şi

Curtea Constituţională a Turciei a validat proiectul de modificare a Constituţiei, prin care sunt introduse alegerile prezidenţiale directe. Actualul preşedinte, Ahmet Necdet Sezer, precum şi opoziţia sesizaseră Curtea împotriva acestei modificări, susţinând că au fost făcute în grabă şi că ar ameninţa stabilitatea ţării. Decizia Curţii constituie o surpriză şi reprezintă o victorie a Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării (AK), de guvernământ, în lupta cu politicienii laici pentru alegeri prezidenţiale directe. Acum, este posibil ca electoratul să voteze în toamnă într-un referendum privind aprobarea amendării Constituţiei. Dar înaintea referendumului vor avea loc, pe 22 iulie, alegerile parlamentare, iar dacă AK câştigă din nou majoritatea absolută, atunci referendumul va avea probabil loc. În caz contrar, preşedintele Turciei va fi ales de către parlament pentru un mandat de şapte ani.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite