Statul a fost cutremurat de izbucnirea terorismului teritorial al Daesh, autointitulată Stat Islamic, pentru ca acum străzile să fie luate cu asalt de protestatari într-o adevărată Primăvara Arabă tardivă, ce urmează exploziei din Algeria care l-a măturat pe liderul matusalemic Butaflika şi structura sa de putere militaro-politică, Le Pouvoir.

Marea diferenţă în actuala mişcare de stradă - care a făcut deja peste 100 de morţi şi 4000 de răniţi, cu precădere în Baghdad şi în sudul şiit - este că liniile sectare, cele etnice şi cele politice sunt depăşite. Nu există o forţă politică în spatele protestatarilor, care sunt uniţi doar de sărăcie, şomaj şi de invocarea corupţiei liderilor, a imposibilităţii accesului la locuri de muncă şi o viaţă decentă. Explozia de proteste şi de violenţă a fost generată şi de incapacitatea autorităţilor de a răspunde favorabil solicitărilor minimale ale protestatarilor chiar de la început.

Ceea ce nu a reuşit o întreagă politică de aranjamente inter-irakiene, făcută cu scopul de a estompa liniile etnice şi sectare a reuşit nemulţumirea în autorităţi. Care au reacţionat şi de această data haotic şi represiv, deşi invocă respectarea „celor mai înalte standarde internaţionale“. Nu-i vorbă că şi poliţia a dat un număr relevant de victime, în timp ce interdicţiile de circulaţie, blocarea Pieţei Tahrir, stoparea cvasi-totală a accesului la internet nu aveau cum să oprească furia protestatarilor, din contra, i-a aţâţat şi mai tare, i-a împins spre proteste majore.

Interesantă este şi lipsa de susţinere a Parlamentului, boicotat sâmbătă într-o sesiune extraordinară convocată la 5 zile de proteste masive. Motivaţia lui Moktada al Sadr, liderul grupării şiite cu cele mai multe voturi câştigate la ultimele alegeri, a fost că Guvernul nu are nici o soluţie, nici un plan şi nici o posibilitate de redresare. Până nu apar elemente concrete, reunirea Parlamentului era doar un paleativ şi o modalitate de împărţire a responsabilităţii sau de pasare a ei către întreaga clasă politică, lucru respins de către partidele de opoziţie.

După eliminarea lui Saddam Hussein, comunitatea internaţională a construit o formula de aranjament etnico-sectar similară celor din Liban sau Siria vecină. Aranjamentul implică menţinerea autonomiei kurde – care deţine o zonă proprie de autoapărare puternică şi absolut necesară combaterii Stat Islamic, de exemplu – preluarea Guvernului de către un premier şiit, a Parlamentului de către un sunnit şi a preşedinţiei de către un kurd. (În Liban, înţelegerea vizează raportul sunniţi-şiiţi, cu preşedintele creştin maronit dar acceptat de Hezbollah, gruparea şiită proiraniană. În Siria, aranjamentul de perspectivă ar trebui să rezolve aceeaşi dilemă, a unei minorităţi allawite a lui Al Assad - o sectă şiită – la conducerea deplină a statului şi structurilor de foră, o majoritate sunnită şi o grupare kurdă puternic organizată şi bine conturată în nord-est.)

Accesul la electricitate şi apă curentă potabilă este redus la nivelul Irakului, în timp ce rata şomajului a ajuns la 10%, dublu chiar la nivelul tinerilor. 

Răbufnirea irakiană este determinată, în mod substanţial, de situaţia economică, dar mai ales de diferenţele nivelului de trai între majoritatea populaţiei de 40 de milioane – unde 22,5% din populaţie trăieşte cu mai puţin de 1,90 dolari pe zi, iar 60% trăieşte cu sub 6 dolari pe zi, potrivit Băncii Mondiale – în timp ce elita administrează a patra cea mai mare rezervă de petrol a lumii, potrivit FMI. Dacă până recent existau ţinte ale exportării responsabilităţii pentru situaţia existentă – SUA şi eliminarea regimului Saddam, împărţirea sectară, terorismul - dispariţia Daesh-Stat Islamic din postura controlului teritorial la graniţa cu Siria şi estomparea rivalităţilor sectare au scos la iveală şi expus public incapacitatea guvernării.

Cifrele arătau, la 5 octombrie, 93 de victime ale protestelor (acum urcate la peste 100) cu 3978 răniţi, în care raportul identificaţilor era de 38 protestatari şi 3 ofiţeri ai forţelor de securitate ucişi, 1261 demonstranţi şi 363 membri ai forţelor de ordine răniţi. Forţele de Securitate irakiene au făcut 454 arestări, dintre care 287 protestatari au fost deja eliberaţi după identificare şi măsuri legale. Totuşi în stradă s-a tras cu muniţie de război, după ce gazul lacrimogen şi tunurile de apă nu au mai făcut faţă. Furia oamenilor a fost amplificată de acţiunile represive, nemulţumiţi şi că li s-a interzis să mai iasă în stradă şi să ocupe Piaţa Tahrir, dar şi să comunice prin internet sau să se mobilizeze în stradă.


FOTO EPA-EFE

Premierul Adil Abdul Mahdi a avut o ieşire publică vineri mai degrabă conciliatorie, recunoscând că protestele sunt îndreptăţite, când e vorba despre servicii publice, şomaj şi corupţie, invocând nevoia unor eforturi pe această cale, ca şi cum ele trebuiau să vină de la terţi, nu de la conducerea Executivului, care e responsabil. De aceea a şi lansat el convocarea Parlamentului într-o sesiune de urgenţă sâmbătă pentru a dezbate subiectele şi a adopta o legislaţie necesară.

Interesantă este şi solicitarea populaţiei ce excede revendicările de natură socială şi salarială. Protestatarii solicită cu precădere să aibă locuri de muncă, să fie combătută corupţia şi refacerea serviciilor de bază. Accesul la electricitate şi apă curentă potabilă este redus la nivelul Irakului, în timp ce rata şomajului a ajuns la 10%, dublu chiar la nivelul tinerilor. Peste 17% din populaţia activă este neangajată. Statul a promis locuri de muncă absolvenţilor de studii superioare şi a anunţat că va cere companiilor internaţionale să angajeze măcar 50% irakieni, o altă deturnare subtilă a direcţiei protestelor spre alte zări decât guvernul irakian.

Dar singura propunere concretă lansată de premier – rămasă tot fără un proiect de lege asumat de Guvern - a fost aceea a adoptării unei formule de salariu minim de bază pentru cei săraci, care să permit familiilor „să trăiască cu demnitate“. Fără însufleţire şi în lipsă de empatie totală, discursul premierului nu prea a liniştit populaţia, iar valul Primăverii arabe şi evenimentele din Algeria anunţă nori negri pentru Mahdi.