Recesiunea democraţiei - acum şi din cauza crizei?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestaţie pro-democraţie în Hong Kong
Manifestaţie pro-democraţie în Hong Kong

La începutul anului, FP România discuta cu profesorul Larry Diamond de la Universitatea Standford despre posibilitatea ca liderii democraţiilor liberale să profite, de exemplu, de ameninţările teroriste pentru a reduce libertăţile civile. Justificarea unor impuneri economice prin considerente de securitate naţională sugerează încă un semnal al reculului democratic.

FP România: Se poate transforma terorismul într-o ameninţare din interior pentru supravieţuirea libertăţilor civice din democraţiile liberale? Există oare pericolul transformării democraţiilor liberale în aşa numite state-garnizoană?

Larry Diamond: Cred că totul depinde de posibilitatea unui alt atac terrorist sau a unei serii de atacuri teroriste majore asupra Statelor Unite sau Europei. Mai ales un atac devastator cu arme de distrugere în masă. Atunci când examinăm impactul atacurilor de la 11 septembrie asupra  libertăţilor noastre civile - şi în general asupra predispoziţiei generale de a sacrifica libertatea în numele securităţii - trebuie să fim cu adevărat îngrijoraţi. Un atac terorist cu efecte încă şi mai devastatoare ar putea conduce la o pierdere definitivă a libertăţilor noastre. Dar dacă suntem eficienţi în prevenirea acestor ameninţări reale, şi mai ales dacă vom avea capacitatea să prevenim un atac terorist serios, rămân optimist. Cred că instituţiile şi cultura libertăţii sunt încă foarte puternice în America, continuând să rămână ancorate într-o constituţie foarte liberală.

Putem vorbi de o fază de contracţie democratică? Cum putem explica regresul democraţiei în lume?

Ne aflăm într-o perioadă de recesiune democratică. Generic putem identifica trei caracteristici: În primul rând, numărul democraţiilor electorale din lume s-a stabilizat la mijlocul anilor '90 în jurul a 117-120 de state şi nu a crescut semnificativ de atunci;  el a oscilat mai degraba între aceste două repere statistice, reprezentând în jur de 60-62% din statele planetei.

În al doilea rând, ritmul reculului şi a declinului democraţiilor a crescut în ultimii ani. Aproximativ 60% din cele 29 de cazuri de reculuri democratice înregistrate de la începutul celui de-al treilea val de democratizare (în urmă cu 35 de ani) s-au întâmplat numai pe parcursul deceniului trecut, în state mari şi de importanţă strategică: Pakistan, Rusia, Nigeria, Venezuela, Filipine, Banglades sau Kenya.  

În al treilea rând, în ultimii 3 ani, pentru prima oară de la sfârşitul Războiului Rece, s-a constatat că numărul statelor în care avem un declin al libertăţilor civile (potrivit Freedom House) a depăşit numărul statelor unde există o consolidare a libertăţii. În concluzie putem afirma şi că procesul de expansiune a libertăţii se află pe o traiectorie descendentă.

Nu cred că aceste tendinţe indică încă un val de recul democratic, dar pericolul este real. Există o scădere a moralului, a credibilităţii, a vitalităţii democraţiei în lume, generat în special de funcţionarea defecitară a democraţiei în locuri precum Ucraina. Ea a cunoscut o „revoluţie portocalie" care a indus multă speranţă şi aşteptare, dar care  ulterior a fost paralizată de lupte interne, corupţie, fragmentare politică, efectul fiind o dezamăgire severă a unor segmente largi ale populaţiei care îşi apărasera în strada votul democratic din 2004.       

Pe fond, este mult mai dificil să faci o democraţie să funcţioneze bine şi transparent decât să îndepărtezi o dictatură. După tranziţie, multă lume este dezamagită de lipsa transparenţei, a guvernării eficiente şi a capacităţii de a trage la răspunde puterea.

Marea provocare constă în a face democraţia să ofere progres şi oportunitate economică, justiţie şi echitate socială, dar şi o guvernare curată şi eficientă. În cele din urmă, oamenii vor chestiona relevanţa democraţiei şi chiar vor renunţa să o mai sprijine, întorcându-i spatele, dacă vor constata ca totul se reduce numai la o partidocraţie hrănită din bani publici.

În ce măsură autocraţiile sunt vulnerabile la puterea soft a democraţiilor liberale?

Cred ca autocraţiile sunt vulnerabile nu doar la puterea soft a democraţiilor liberale, dar mai putem adauga încă două elemente:  pe de o parte, o tot mai extinsă arhitectură internaţională de norme şi reguli care impun respectarea drepturilor omului şi a bunei guvernări; pe de altă parte, există aşteptări tot mai sporite şi chiar presiuni din partea propriilor popoare pentru mai multă transparenţă, pentru un stat de drept, pentru o guvernare decentă, şi pentru mai multă suveranitate populară. În acelaşi timp componentele puterii soft-exemplul democraţiei şi al deschiderii, libera circulatie a oamenilor, a informaţiei şi a ideilor, circuitul programelor culturale şi a cărţilor care celebrează libertatea şi autonomia umană-toate acestea întăresc aspiraţiile locale ale oamenilor. Acestea conferă oamenilor speranţă, aptitudini, instrumente conceptuale şi intelectuale. Ele validează aspiraţia către libertate, dar nu creează norme din nimic.

Aş mai adăuga că în plină eră a globalizării putem vorbi de  o cooperare tot mai sporită fundamentată pragmatic pe raporturi comerciale şi chiar integrare economică între statele cu tipuri de regimuri politice extrem de diferite. Totuşi această cooperare are limite şi presupune respectarea cu rigoare a anumitor reguli de conduită ale sistemului internaţional- precum normele care interzic achizitionarea armelor nucleare sau sponsorizarea terorismului internaţional. Putem tolera  regimurile politice diferite, dar nu şi pe cele care au un comportament iresponsabil si care îşi încalcă până şi propriile angajamente asumate sub dreptul internaţional (vezi Iranul).

Este recesiunea economică o ameninţare pentru democraţie? Vom asista la o revenire a populismului? Care sunt statele cele mai expuse acestui pericol?

 În măsura în care lumea va rămâne împotmolită într-o recesiune profundă încă mulţi ani de acum înainte, consecinţa ar putea să fie un recul democratic în statele în care democraţia este deja foarte slabă şi a dezvoltat deja nuanţe antiliberale (illiberal), în special în zone din Africa, Asia, America Latină şi chiar şi Ucraina. Totuşi cel mai mare pericol pentru democraţie rămâne proasta guvernare (inclusiv corupţia masivă şi abuzul de putere), iar nu implozia economică. Un număr de state care au suferit implozii democratice au cunoscut în ultimul deceniu creşteri economice pozitive, unele  chiar energice. Recesiunea economică nu este singurul pericol pentru democraţie şi nici singura cauză generatoare de populism. Recentul val populist şi antiliberal care a cuprins Venezuela, Bolivia, Ecuador şi Nicaragua nu se datorează unor timpuri economice neprielnice, ci mai degrabă acumulării unor decenii, chiar secole de dezechilibre economice şi sociale; abia acum popoarele au reuşit să se organizeze împotriva lor, iar elitele politice au exploatat cu multă abilitate resentimentele de clasă.

Cum evaluaţi efortul SUA de promovare a democraţiei în Orientul Mijlociu? Unde suntem astăzi la 8 ani de la 11 septembrie 2001?

Am realizat progrese substanţiale în perioada 2004-2006, dar cele mai multe au fost anulate. Deschiderea politică permisă în Egipt în perioada 2004-2005 a fost repede reprimată de preşedintele Mubarak şi regimul său, fără a exista consecinţe negative în planul relaţiilor cu Statele Unite. Ceea ce arăta ca o deschidere politică graduală permisă de monarhii tineri din Iordania şi Maroc a fost repede abandonată pentru a se merge într-o direcţie opusă. Acest lucru este cu adevărat trist în cazul Marocului, pentru ca este unul dintre statele arabe cele mai predispuse structural să meargă într-o direcţie democratică, dar căruia îi lipseşte un leadership decisiv. Şi cred că dacă se va amâna indefinit acest imperativ, Marocul riscă să plăteasca un preţ substanţial din perspectiva stabilităţii politice a statului. În Palestina de asemenea, scena politica internă se află în haos, iar deschiderea democratică a fost devorată de conflicte şi militantism. Din nefericire, Administraţia Bush a mers mult prea departe, eşuând în demersul său de a extinde democraţia în Orientul Mijlociu, pe de o parte datorită asocierii întregului său efort cu utilizarea forţei în Irak, iar pe de altă parte adoptând exclusiv un discurs misionar şi o retorică cruciată. Mai mult, când a înţeles că această reţetă nu funcţionează, administraţia Bush a abandonat regiunea tendinţelor autoritare. Astăzi avem nevoie de un efort cu o agendă mult mai modestă, promovată de o manieră soft, dar în acelaşi timp concretă, energică şi sustenabilă în ceea ce priveşte încurajarea reformelor democratice. Mai mult aceste eforturi trebuie să ţină cont de imperativele şi posibilităţile fiecărui stat arab în parte. Totuşi, cu excepţia discursului elocvent de la Cairo, nu am văzut aşa ceva până în prezent din partea administraţiei Obama.

Consideraţi ideea creării unui Concert al Democraţiilor fezabilă din punct de vedere geopolitic?

Putem vorbi despre dezideratul şi aspiraţia de a crea o adevărată comunitate a democraţiilor. În utimii ani putem constata un real progres în ceea ce priveşte dezvoltarea unei comunităţi globale de norme democratice. Pentru a vedea acest lucru ar trebui să studiem cu atenţie Declaraţia de la Varşovia încheiată în anul 2000 şi semnată de mai mult de 100 de state. Este de departe cea mai explicită şi mai avansată declaraţie de principii şi norme democratice ce reflectă un consens transregional susţinut de cel mai mare grup de state. În plus, nu ar trebui să ignorăm faptul că tot mai multe standarde explicite de conduită democratică a regimurilor politice (inclusiv dreptul internaţional de a monitoriza alegerile) au fost asumate/absorbite de Cartele fondatoare ale unor organizaţii regionale precum UE sau OAS. În plus, Naţiunile Unite au devenit profund implicate în efortul de a oferi asistenţă şi sprijin dezvoltării democratice. Toate aceste tendinţe sunt extrem de pozitive. Însă pe fond, nu avem nevoie de o organizaţie formală a democraţiilor, de un Concert al Democraţiilor pentru a se afla în avangarda unui astfel de demers. Este un concept mult prea grandios şi ar putea avea un efect de bumerang. State precum India, Brazilia, Africa de Sud, Indonezia si alte democraţii de piaţă emergente nu se vor alătura unui astfel de Concert, iar fără participarea lor va eşua. De asemenea sunt multe voci care cred că un Concert al Democraţiilor ar submina autoritatea Naţiunilor Unite.

Există deja o mult mai modestă Comunitate a Democraţiilor, creată la Varşovia în 2000, şi care pare să devină mult mai activă în anticiparea celebrării celei de-a 10-a aniversări de anul viitor de la Cracovia. Această organizaţie care dispune de o anumită legitimitate internaţionala şi de mai mult de 100 de membri, reprezintă scheletul ideal pe care s-ar putea construi o colaborare mult mai activă între democraţii. Misiunea sa ar fi aceea de a apara principiile şi normele democratice, de a se opune şi denunţa derapajele autoritare, sau chiar de a rafina standardele bunei guvernări democratice.

În întărirea normelor şi instituţiilor internaţionale care promovează şi apără democraţia, este nevoie de o dezvoltare graduală, de o construcţie creativă care să se bazeze pe legitimitatea fundamentelor deja existente. Pasul natural este acela de a construi pe modelul oferit de Comunitatea Democraţiilor pentru a deveni mai activă şi mai relevantă - nu de a căuta inventarea unui nou format organizaţional care este imposibil de susţinut.

Larry Diamond este director al Center on Democracy, Development and the Rule of Law şi cercetător la Hoover Institution, ambele pe lângă Universitatea Stanford din Statele Unite. Este totodată editor al publicaţiei Journal of Democracy.

Varianta extinsă a interviului cu profesorul Larry Diamond apărută în FP România nr. 14 (ianuarie/ februarie 2010).

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite