Recesiunea afectează sănătatea

Programul Medicaid, prin care statul american plăteşte serviciile de sănătate ale populaţiei cu venituri mici, este suprasolicitat, din cauza recesiunii. În întreaga ţară, deputaţii din parlamentele statelor au luat măsuri dure pentru a încerca să micşoreze costurile programului de sănătate care deserveşte 58 de milioane de americani săraci sau cu disabilităţi, mame singure şi oamenii din clasa de mijloc care au părinţi bă

Ştiri pe aceeaşi temă

Tăierile de buget se reflectă în închideri de farmacii, operaţii anulate sau renunţarea la anumite servicii. Unele state au redus plăţile către medici, au plătit facturile cu întârziere şi au suspendat unele beneficii cum ar fi decontarea pompelor de insulină, a operaţiilor pentru obezitate şi a plăţilor pentru cei internaţi în azile.

În Illinois, o farmacie s-a închis din cauza plăţilor întârziate ale Medicaid, iar în California, Medicaid nu mai plăteşte pentru serviciile stomatologice oferite adulţilor. Drept urmare, dentiştii au ajuns să scoată dinţi ce pot fi salvaţi, numai pentru că pacientul nu are bani pentru obturaţia de canal, transmite AP.

Tragedii în spitale

Uneori, austeritatea creează adevărate tragedii, transmite Associated Press În Arizona, de exemplu, parlamentul statal a decis să nu mai plătească pentru anumite tipuri de transplanturi, cum ar fi cele de ficat în cazul pacienţilor cu hepatită C.

Când regula a intrat în vigoare, pe 1 octombrie, unul dintre pacienţi, Francisco Felix, de 32 de ani, care avea nevoie de transplant, a aflat că trebuie să plătească 500.000 de dolari. Cazul a luat o turnură dramatică în noiembrie, când a existat un donator. Felix a fost pregătit pentru operaţie, în speranţa că banii vor veni, totuşi.

Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, operaţia a fost anulată, ficatul şi-a găsit un alt destinatar, iar Felix a fost trimis acasă. Doctorii i-au spus că timp de numai un an starea sa va mai permite transplantul.

Costurile programului sunt suportate atât din bugetul federal, cât şi din bugetele statelor. Între 2007 şi 2009, numărul americanilor care au intrat în programul Medicaid a crescut cu 7 milioane, din cauza recesiunii. Tot recesiunea a lăsat alte cinci milioane de americani fără niciun fel de asigurare.

Tăierile vor fi probabil şi mai mari atunci când deputaţii se vor întoarce la lucru, în ianuarie. Stimulul federal de anul trecut a mărit temporar bugetul Medicaid, dar banii se vor termina la sfârşitul lui iunie 2011, când guvernul federal va plăti numai jumătate din costuri şi nu 60-70%, aşa cum se întâmplă acum. Unele state au deficite de mai multe miliarde de dolari. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: