FOTO Recep Tayyip Erdogan şi-a preluat noul mandat prezidenţial care îi conferă puteri sporite VIDEO

FOTO Recep Tayyip Erdogan şi-a preluat noul mandat prezidenţial care îi conferă puteri sporite VIDEO

FOTO EPA - EFE

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, reales în funcţie în urma alegerilor anticipate din data de 24 iunie, a depus luni jurământul, începându-şi astfel noul mandat prezidenţial în care se va bucura de puteri sporite, relatează AFP.

După depunerea jurământului, Erdogan s-a îndreptat spre complexul prezidenţial la bordul unei limuzine acoperite cu petale de flori.
 
Foto: Sputnik
Foto: EPA/EFE
 
La festivităţi au venit peste 3.000 de invitaţi, între care preşedinţii Venezuelei, Kazahstanului, Macedoniei, Guineei, Somaliei, Zambiei, Bosniei şi Herţegovinei, Bulgariei, Georgiei, Macedoniei, Pakistanului, Kârgâzstanului, Ucrainei şi Pakistanului şi de asemenea mulţi prim-miniştri, în frunte cu cel al Rusiei, Dmitri Medvedev şi preşedinţi ai parlamentelor. 
 
Aflat la putere din 2003, mai întâi ca prim-ministru şi apoi ca preşedinte, Recep Tayyip Erdogan, în vârstă de 64 de ani, a fost reales în funcţie pe 24 iunie din primul tur de scrutin, cu 52,6% din sufragii.
 
Prerogative consolidate
 
Luni, odată cu depunerea jurământului de către Erdogan, a intrat în vigoare sistemul prezidenţial vizat prin reforma constituţională adoptată la referendumul din aprilie 2017, Erdogan urmând, astfel, să beneficieze de puteri sporite. 
 
Potrivit noului sistem, puterile executive îi vor reveni preşedintelui, care va putea, de asemenea, să emită decrete prezidenţiale. 
 
Tot el îi va numi pe şase dintre cei 13 membri ai Consiliului judecătorilor şi procurorilor (HSK), însărcinat cu numirea şi destituirea personalului din sistemul judiciar.
 
Recep Tayyip Erdogan „va dispune de acum înainte de sprijinul instituţional şi legal necesar pentru a controla tot“, în cadrul noului sistem, a explicat Ayse Ayata, profesoară de ştiinţe politice la Universitatea tehnică a Orientului Mijlociu de la Ankara.
 
 
„Curăţenie“ înainte de învestitură 
 
Peste 18.000 de persoane au fost concediate în Turcia în baza unui decret publicat duminică în Monitorul oficial, a relatat France-Presse. Cei care şi-au pierdut locul de muncă sunt suspectaţi că ar avea legături cu grupări care „acţionează împotriva securităţii naţionale“, potrivit Deutsche Welle.
 
În total, 18.632 de oameni şi-au văzut numele pe această listă, peste 9.000 fiind funcţionari ai poliţiei, iar 6.000 fiind membri ai forţelor armate. Totodată, au fost concediaţi aproximativ 1.000 de angajaţi ai Ministerului Justiţiei şi 650 ai Ministerului Educaţiei. 
 
Decretul publicat duminică face referire şi la 12 asociaţii, trei ziare şi un canal de televiziune, care vor fi închise. Totodată, acesta anunţă reinstalarea în funcţii publice a 148 de persoane concediate prin decrete precedente.
 
Potrivit organizaţiei neguvernamentale Human Rights Joint Platform, un total de 112.679 de persoane au fost concediate în Turcia până la data de 20 martie 2018, dintre care peste 8.000 din cadrul forţelor armate, 33.000 din Ministerul Educaţiei şi 31.000 din Ministerul de Interne, dintre care 22.600 din cadrul Direcţiei Generale de Securitate. 
 
Alte mii de persoane au fost suspendate din funcţie. 
 
Trei studenţi turci au fost arestaţi sâmbătă la Ankara pentru insultă la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, informează agenţia oficială de presă Anadolu.
 
Iar vineri, autorităţile turce au emis mandate de arestare pe numele a 346 de membri ai forţelor armate suspectaţi de legături cu presupuşi instigatori ai puciului eşuat din iulie 2016, potrivit agenţiei de presă de stat Anadolu.

 

FOTO EPA - EFE

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO EPA - EFE
  • FOTO EPA - EFE
  • FOTO EPA - EFE
  • FOTO EPA - EFE
  • FOTO EPA - EFE
  • FOTO EPA - EFE
  • FOTO EPA - EFE
  • FOTO EPA - EFE
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: