Reaşezarea liniilor de forţă pe aliniamentul SUA-China: Bătălia din Asia-Pacific

FOTO Shutterstock

Lumea a avut întotdeauna un mit al realizării şi bogăţiei, o zonă a atracţiei şi interesului major pentru dominaţia globală. Mai întâi atracţia au reprezentant-o Indiile cu bogăţiile lor. Apoi a fost Lumea Nouă, Cucerirea Americii şi goana după aur.

Pe continent, secolul 20 a început cu Bătălia pentru Heartland – care trebuia să asigure controlul Insulei euro-asiatice, deci al lumii europo-centrice. Apoi am avut bătălia pentru controlul Intermarium, aşchia ce separă Germania şi Rusia şi blochează acordul partenerial de control total al Heartland-ului Eur-asiei şi asigură dominaţia Europei. Aşa a devenit importantă Europa Centrală şi de Est, Polonia şi România.

Pivotarea americană spre Pacific în epoca Obama

Mai nou, avem pivotarea Americii lui Obama spre Pacific, iar în epoca Trump post-coronavirus, se prefigurează viitoarea confruntare majoră şi miză a lumii, bătălia pentru Asia-Pacific, pentru rute, infrastructură, resurse, ba chiar aşezarea apelor pentru îndiguirea Chinei şi blocarea dominaţiei chineze în regiune şi asupra lumii. Iar pentru această nouă miză, fiecare jucător de calibru din lume încearcă să se poziţioneze în regiune şi să se pregătească pentru viitorul tot mai probabil. Miza este enormă, şi ţine de a sta sau a rămâne sau a intra în joc. În jocul global care se prefigurează şi care dă argumente pentru un loc la masa viitoarei guvernanţe globale.

Reaşezarea liniilor de forţă în Pacific are mize multiple. Mai întâi, readucerea în reguli a Chinei. Beijingul susţine că SUA îl blochează să-şi atingă potenţialul de a deveni centrul economic al lumii tocmai când se pregătea să depăşească PIB-ul american. E adevărat că această creştere intensivă şi artificială – proiectul Partidului Comunist Chinez era de dublare a PIB în 10 ani, fapt ce trebuia să aibă loc chiar anul acesta – s-a făcut prin subvenţii şi subminarea competiţiei, prin corupere şi preluarea pieţelor şi bucăţilor din circuitele comerciale. Şi, mai ales, prin concentrarea monopolistă, deloc competitivă sau corectă, a producţiei manufacturiere a lumii. Când o competiţie pe regulile preţului minim şi eficienţei duce la monopol global, atunci ceva sigur nu e în ordine.

Decuplarea de China şi schimbarea circuitelor economice şi comerciale nu a fost şi nu va fi deloc simplă. A fost nevoie de pandemia de coronavirus pentru ca lumea să realizeze cât de dependentă este de China. Cât de multe circuite şi produse trec prin economia controlată centralizat de către Beijing şi cât de multe resurse sunt lăsate în China. Iar când transportul are o problemă, când circuitele comerciale globale unt gripate, când toată lumea are nevoie în acelaşi timp de aceleaşi produse, atunci abia diriguitorii statelor realizează ce vulnerabilitate s-a creat la nivel global. Într-adevăr, pierderea circuitelor economice şi comerciale independente şi alternative şi mai ales a abilităţilor de a produce acasă cele mai banale produse de protecţie – măşti, halate, viziere – a antibioticelor şi a ventilatoarelor – toate au demonstrat cât de strâmbă a fost orientarea exclusivă spre costuri şi profituri, spre bani, şi cât de mult a profitat Beijingul de ordinea comercială liberală globală pe care a speculat-o la maximum cu ajutorul sistemului său centralizat.

FOTO Profimedia

Trezirea după duşul rece: decuplarea de China în epoca Trump

Doar atunci când preţurile produselor de bază de protecţie, ale medicamentelor şi antibioticelor au sărit în aer, mai mult, nu le găseai decât la un singur producător şi nu ai fost în stare să le obţii la timp pentru propria populaţie, în situaţii de criză, abia atunci decidenţii au realizat mizele şi aşezările lumii contemporane. Şi au început politicile de repatriere, de construcţie a producţiei necesare gestionării eficiente a crizelor şi securităţii naţionale, delocalizarea sau construcţia de capacităţi de producţie şi pentru aceste produse ieftine, cu valoare adăugată mică, dar de care e nevoie în egală măsură ca de tehnologie înaltă, idei şi plus valoare mare, cu beneficii pentru propriile economii.

Acum Statele Unite au propus contracararea Chinei de pe aceste poziţii, ale combaterii monopolului, condiţionărilor politice şi a acaparării de produse şi pieţe într-un singur loc pe glob. A lansat bătălia pentru Asia-Pacific, şi a propus marile aliniamente ale confruntării de mâine. Greu de pregătit peste noapte, poate imposibil. Cu Donald Trump, s-a vorbit chiar de condiţionări directe şi de alegeri fără alternativă: cu SUA sau cu China. Îndiguirea economică şi comercială a Chinei urmează să se producă în paralel cu repatrierea lanţurilor strategice de producţie. Şi aici, tema 5G a apărut în prim plan fără nici o nuanţă, nudă, aşa cum se prezintă ea astăzi, cu condiţionările, limitările şi concentrările existente într-o nouă postură dominantă a Chinei, de data asta şi în domeniile high-tech.

Nu ştiu cine va câştiga alegerile americane. Dacă rămâne Donald Trump, probabil că bătălia pentru Asia Pacific se va accentua, îndiguirea Chinei şi confruntarea va dobândi accente mai acute. Dacă vine Joe Biden, abordarea va fi, poate, mai puţin deschisă, publică sau contondentă, dar sensul reaşezării va fi acelaşi. De aceea contează mult modul în care partenerii şi aliaţii pot sprijini aşezările şi repoziţionările pentru a-şi putea menţine, în contra-partită, sprijinul american pentru propriile teme de securitate. Fiecare trebuie să poată aduce plus valoare. Şi pentru asta, cursa de reaşezare a început deja!

Cursa globală de poziţionare în Bătălia pentru Asia-Pacific

Mai întâi, are loc relocarea producţiei manufaturiere din China în statele democratice din regiune. Cele care resimt dominaţia Chinei, sunt constrâsne de masa şi greutatea sa strategică să renunţe la propriile interese şi să se plieze prea mult pe voinţa Beijingului. Indonezia, Filipine, Vietnam, Japonia, Brunei, toate au dispute teritoriale cu China în Marea Galbenă, Marea Chinei de Sud şi Marea Chinei de Sud-Est pe baza unui pretins drept istoric multimilenar al Chinei, respins deja de Curtea Internaţională de Justiţie pe baza UNCLOS - a dreptului mării promovat de către ONU.

Şi aceste state din regiunea Asia Pacific trebuie întărite pentru a avea capacitatea să se pronunţe şi să reacţioneze apărându-şi unitar şi consecvent propriile interese. ASEAN-ul însuşi a ajuns să fie dominat şi contrâns de China să adopte doar temele sale de interes. Sub haina negocierii fără sfârşit a unui cod de conduită în regiune, China blochează hotărârile organizaţiei pe baza divergenţelor între diferitele state şi a regulii consensului în organizaţie.

Că e vorba despre sprijin economic şi investiţii, de pregătirea şi modernizarea forţelor armate şi de securitate, de amplasarea de capabilităţi militare şi baze noi în regiune, toate aceste aspecte încep să intre în marea ecuaţie a reaşezării pe aliniamentele confruntării SUA-China. Şi aici, formula neutrilor, sau a celor cu relaţii bune cu toţi actorii implicaţi, nu rezistă în momentele de confruntare, în care şi Rusia, şi UE, şi Marea Britanie, toţi actorii terţi vom fi puşi în postura de a alege între SUA şi China. Cu alegeri mai complicate sau mai simple, cu linii mai dure sau mai nuanţate, în funcţie de rezultatele scrutinului prezidenţial pentru Casa Albă din 6 noiembrie.

Şi România va trebui să-şi evalueze opţiunile, să-şi realizeze constrângerile şi limitele şi să formuleze o poziţionare coerentă. Să îşi deseneze o strategie de abordare a Chinei şi de poziţionare în confruntarea China-SUA. Să-şi identifice capabilităţile şi nişele de valoare adăugată strategică, pentru a-şi putea sprijini Partenerul strategic şi aliatul american, pentru ca acesta să-şi menţină trupele şi angajamentele pe teritoriul românesc şi a îndeplini funcţiile de apărare aliată din România. Şi totul în forma cea mai corectă, echilibrată şi nuanţată posibil, care să stabilească până la urmă transparent, prin politici previzibile şi asumate, postura sa în zona Asia Pacific.

Avem tradiţie şi am mai fost în zonă. Vietnamul ne e cunoscut, cu Coreea de Sud suntem parteneri strategici economici, un parteneriat niciodată pe deplin valorificat. Japonia ne-a propus un parteneriat strategic de prim plan pe care l-am ratat în cearta Dragnea-Tudose, când l-am lăsat, ruşinos, pe premierul Shinzo Abe să se plimbe singur prin Muzeul Satului, iar ambasadorul de atunci a fost aproape de un sepuku ritualic de spălare a ruşinii. Dar nu am fost stat colonial, avem experienţa lucrului cu statele în curs de dezvoltare, am sprijinit construcţia şi dezvoltarea peste tot în lume, am făcut reformele şi avem propriile lecţii învăţate în construcţia democraţiei şi prosperităţii, în lupta anti-corupţie şi în urgenţele civile şi SMURD. Toate sunt elemente de nişă şi valori adăugate ce se pot constitui în baze solide pentru o prezenţa românească în Asia-Pacific. Pentru că nu vă minţiţi: pentru a ne asigura securitatea şi apărarea României, după ce am fost în Afganistan şi Irak, azi trebuie să plecăm şi noi în Pacific!