Războiul pierdut din Afganistan aduce afgani, mulţi şi disperaţi, foarte aproape de România

Ce mai este de văzut acum în Afganistan este dacă americanii pot să managerieze umilitoarea înfrângere şi, aşa cum au promis, să asigure ieşirea din ţară a întregului personal programat pentru ceea ce, exact ca în Vietnam, a devenit o cursă disperată contracronometru.

1. Mai pot americanii să asigure plecarea în condiţii paşnice? Iată ce comunicau aseară, cu obişnuitul ton tip "business as usual" folosit de militari în asemenea situaţii incerte. Ce se întâmplă în realitate, este că faimosul Acord de la Doha între reprezentanţii americanilor şi cei ai talibanilor în perioada Administraţiei Trump, cel care a deschis drumul drept pentru haosul de acum, nu mai este funcţional, aşa că totul, absolut totul, ţine exclusiv de bunăvoinţa talibanilor de a mai lăsa câteva oare, maximum câteva zile, pentru evacuarea străinilor şi a afganilor care se agaţă de ei pentru salvarea lor şi a familiilor lor.

Chestiunea devine din ce în ce mai presantă, asta e limpede, dar nimeni nu ştie cât vor putea să mai ţină fragilele cordoane de apărare pe care americanii le-au instalat pentru protejarea aeroportului din Kabul, singurul exit-point rămas încă funcţional, dar numai pentru aeronavele militare, fiind închis complet zborurilor civile. Evident că aşa trebuie să se procedeze deoarece talibanii au efectuat deja trageri cu mortiere asupra capetelor de pistă şi clădirilor aeroportului, avertisment că atacul major poate surveni în orice clipă. Asta în condiţiile în care talibanii au preluat, fără luptă, multe garnizoane ale fostei armate guvernamentale plus depozitele de armament şi muniţii, dispunând acum de echipamente americane şi NATO de ultimă oră, inclusiv elicoptere de luptă...

2. Sigur că, aşa cum s-a întâmplat în momentul fugii din Saigon, americanii au acelaşi tip de ordine a priorităţilor de evacuare, context în care este deschisă, la modul realmente tragic, problema celor câteva zeci de mii de afgani cărora americanii şi forţele NATO le promiseseră azil pentru serviciile aduse.

Saigon, aprilie 1975

Kabul, 15 august 2021

Numai că, aşa cum a fost cazul la Saigon în aprilie 1975, din cauza ofensivei fulgerătoare a trupelor inamice, cea de n-o anticipaseră militarii şi serviciile de informaţii, evacuarea s-a produs, cât s-a mai putut şi cât a mai fost timp, doar cu elicopterele care plecau în şir continuu de pe acoperişul ambasadei americane. La fel acum în Kabul.

Dar este clar că aşa poate se va asigura doar evacuarea personalului diplomatic, familiilor acestora, personalului civil din administraţia US Army şi a civililor care lucrau în ONG-urile din Afganistan. Mii şi mii de persoane. Şi cu ceilalţi, adică afganii şi familiile lor, ce se alege?

Staţi liniştiţi şi la locurile voastre, totul va fi bine şi controlăm situaţia, chiar dacă ce-am mai rămas din ambasada SUA ar putea lucra de pe aeroportul din Kabul, tocmai pentru a asigura procesul administrativ minimal necesar eliberării de vize de urgenţă. Dar asta nu înseamnă că cineva crede că într-adevăr au situaţia sub control, aşa că a apărut o Declaraţie comună a peste 60 de state care cere actualilor şefi ai Afganistanului să permită plecarea cetăţenilor afgani şi străini;

"Având în vedere situaţia securităţii care se deteriorează, sprijinim, facem eforturi pentru a securiza şi apelăm la toate părţile să respecte şi să înlesnească plecarea în siguranţă şi organizată a cetăţenilor străini şi a afganilor care doresc să părăsească ţara. Cei care se află în poziţii de putere şi autoritate în Afganistan poartă responsabilitatea - şi răspunderea - pentru protejarea vieţii oamenilor şi a proprietăţii şi pentru imediata restabilire a securităţii şi ordinii civile... Cetăţenilor afgani şi străini care doresc să plece trebuie să le fie permis să facă asta; drumurile, aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei trebuie să rămână deschise şi calmul trebuie menţinut. Poporul afgan merită să trăiască în siguranţă şi cu demnitate. Noi, în comunitatea internaţională, suntem gata să îi ajutăm."

Problemă: printre semnatarii acestei scrisori se află numeroase state, dar şi Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate care, foarte limpede, au declarat că nu vor recunoaşte un guvern taliban din ceea ce va fi, în orele şi zilele următoarele, Emiratul islamic al Afganistanului. Deci e uşor neclar cine, la Kabul, s-ar putea simţi obligat să asculte mesajul respectiv. Azi, la Bruxelles, se va reuni Comitetul politic şi militar al UE pentru a discuta situaţia.

3. Ce este cel mai interesant de-abia acum urmează căci dacă putem fi siguri de ceva este că va urma un val puternic de migranţi din Afganistan şi că, tehnic vorbind, a rămas puţin sau extrem de puţin timp pentru o evacuare cum spuneau americanii că se întâmpla, având timp să analizeze fiecare caz în parte, să facă o evaluare personală de securitate şi apoi să dea o viză provizorie.

În acest context, marea ştire a momentului este că, în mod oficial, Albania şi Kosovo au acceptat cu bucurie cererea formulată de SUA de a oferi găzduire temporară tuturor refugiaţilor care aşteaptă vizele de intrare în SUA.

Edi Rama, Primul Ministru albanez - conform celor relatate de Europa Liberă, a afirmat că Administraţia Preşedintelui Biden a cerul Albaniei, în calitatea sa de membru NATO, să vadă dacă poate funcţiona ca ţară de tranzit pentru refugiaţi afgani care vor să ajungă în SUA. "Nu voi spune NU şi asta nu doar fiindcă ne-a fost cerut de marii noştri aliaţi, ci fiindcă noi suntem Albania" - a pus Edi Rama. Şi de la Priştina, Kosovo, se aude aprobarea pentru cererea făcută de americani, Luan Dalipi, şeful de cabinet al Primului Ministru Albin Kurti, afirmând pentru RFE: "De la mijlocul lunii iulie, am fost în comunicare constantă şi am cooperat cu SUA şi responsabilii militari americani în ce priveşte această problematică sensibilă şi dureroasă. Este de îndeplinit, cu multă grijlă, o întreagă activitate logistică, tehnică, de securitate şi socială. SUA sunt principalul nostru aliat şi partenerul nostru strategic. Totul se va termina cu bine".

Alte ţări se pare că au refuzat să dea curs cererilor americane care, spun unele surse, ar fi încercat să contacteze Kazahstanul, Tadjikistanul şi Uzbekistanul pentru sprijinirea unei acţiuni umanitare şi ceea ce a fost obţinut a fost doar un loc de refugiu pentru fostul preşedinte afgan, acceptat în ultimă instanţă de tadjici.

Dar iată termenii problemei următoare: în momentul acesta, în SUA au ajuns, spune comunicatul Departamentului de Stat, aproximativ 2000 de solicitanţi de azil, dar cei care au depus cereri de viză sunt 21.000 de oameni, iar estimarea de acum este că numărul de persoane care vor trebui evacuate din Afganistan în cadrul programului Special Immigrant Visas (a cărui funcţionare este asigurată de cei peste 1000 de funcţionari americani detaşaţi în Qatar ar fi între 50.000 şi 80.000 de persoane. Adăugaţi populaţia care deja a început deja să fugă în grupuri mai mult sau mai puţin masive din zonele ocupate de talibanii care deja guvernează cu obişnuita lor violenţă extremă, şi avem perspectiva din ce în ce mai bine conturată a unui val migraţionist de amploare care nu are altă destinaţie credibilă decât SUA, dar oprindu-se acum pe Ruta Balcanică, în cele două ţări musulmane care s-au oferit să le ofere sanctuar.

În Balcani, alături de noi, începe ceva ce n-a mai fost vreodată şi, personal, am mari îndoieli că ţările din zonă şi, în general, din Europa, sunt echipate pentru a face faţă uriaşelor probleme de securitate care, fie şi numai teoretic, pot să apară din cauza deplasării unor grupuri mari de persoane cu identităţi care trebuie verificate în condiţii similare cu cele prezentate de refugiaţii sirieni de odinioară.

România are ceva de zis? Nu cred. N-are ce, vom face ce ni se va spune că trebuie să facem. Pentru clasa noastră politică momentul jenant Afganistan s-a încheiat prin obişnuita paradă a Marii Victorii sub Arcul de Triumf, chiar în prezenţa solemnă a Preşedintelui. Că realitatea din Afganistan e cea de acum, asta e altă problemă. Banii tot s-au plătit, morţii cu morţii.

Dar acum afganii sunt la uşă. Mulţi şi disperaţi.