Au fost generaţii ale revoltei, cele care au generat mişcări sociale reflectate câteodată de un curent artistic paralel, unele în interiorul societăţilor totalitare, cu toatele mesaje ale dorinţei oamenilor de a depăşi limitele sau constrângerile, fie că ele erau impuse de convenţiile sociale sau de dictaturile de toate felurile şi orientările.

În consecinţă, nimic nou în faptul că, în acest moment, există din nou, foarte vizibil, un vârf al radicalizării generaţiilor tinere, ca întotdeauna extrem de vocale şi tensionate în clipa când realizează că sunt prima victimă socială a unei crize identitare a lumii contemporane. Cea care se desparte iremediabil de vechiul model prezent în spaţiul euro-atlantic, cel al «statului bunăstării», îngropând mitul creat de teoriile liberale şi neoliberale asupra nevoii de a avea un stat minimalist. Tineri care suportă din ce în ce mai greu consecinţele unei crize economico-financiare care s-a translatat şi apoi s-a focalizat pe sistemele sociale, reducând progresiv pieţele muncii şi, mai ales, atingând foarte dur sistemele de protecţie socială. Conform regulii, primele victime au fost categoriile tradiţional cele mai vulnerabile, tinerii şi cei din vârsta a treia.

Există însă acum o primă problemă suplimentară. Foarte gravă şi cu perspective de extensie încă nebănuite, doar estimate doar ca «profund neliniştitoare» de analiştii serviciilor de informaţii şi de cei care, la comanda Comisiei Europene spre exemplu, realizează studii sociologie aprofundate asupra noului fenomen european, radicalizarea tinerilor manipulată, folosită şi exploatată la nivel de reţea de către mişcările jihadiste. Aceasta se pare să fie urgenţa imediată, dar nu trebuie uitat că aşa fac şi toate mişcările extremiste, naţionaliste, xenofobe, antisemite care, brusc, s-au revitalizat pe întreg teritoriul european (SUA, Japonia, Rusia nefăcând excepţie).

Dar de ce acum îngrijorarea? Pentru că se acumulează elmente stranii. În primul rând, se confirmă oficial că există mii de europeni (tineri şi tinere cu vârsta medie de 19-20 de ani),  peste 7000, care au plecat să lupte pentru Statul Islamic. Cifră enormă dar, dacă adâugaţi un număr egal, cel al luptătorilor europeni întorşi deja acasă, veţi avea un tablou mai mult decât relevant. Pentru ce? Pentru a explica de ce se ridică în mod constant nivelul de alertă în diferite ţări europene (sau se menţine la un nivel înalt) după ce Abou Mohamed al-Adnani, purtătorul de curânt al Statului Islamic a avertizat toate statele europene şi SUA în urmă cu foarte puţin timp:

«Convertiţi-vă sau asupra voastră se va abate Legea Statului Islamic atunci când armatele voastre vor fi rase de pe faţa pământului din Peninsula lui Mahomed, din Ierusalim şi din toate pământurile musulmane... Voi, Creştini şi Evrei, sunteţi slabi şi laşi. Nu puteţi obţine victoria... Foarte rapid, vom ajunge în Europa şi în SUA. Vom ataca Roma şi Parisul. Vom face să sară în aer Casa Albă, Big Ben şi Turnul Eiffel».

La cine va prinde acest mesaj ? Nu vă grăbiţi să catalogaţi totul drept o prostie şi o exagerare. Toate acestea sunt la poarta noastră, cu mult mai aproape decât vâ închipuiţi, chiar dacă, pentru a vă păstra liniştea interioară, refuzaţi să acceptaţi proximitatea ameninţărilor multiple cu care se poate confrunta în mod deschis România. Căci altfel, în subteran, încercări complexe de inflitrare se produc continuu, din toate direcţiile.

Alţii sunt foarte atenţi la aceste lucruri. Şi au dreptate, având pe teritoriul lor comunitâţi musulmane care numără milioane de oameni (pe când la noi fenomenul e incipient, ţara noastră fiind mai degrabă teritoriu de tranzit) . Vă invit să citiţi un site extrem de interesant, realizat de către CEIS (Companie Europeană de Informaţii Strategice) pentru Comisia Europeană (DG Justiţie, Libertăţi şi Securitate. Un document extrem de interesant pe care-l puteţi accesa integral aici, cu menţiunea specială că autoarea raportului „Factorii de creare sau modificare a proceselor violente de radicalizare, mai ales la nivelul tinerilor” este o musulmană, Selma Belaala.

Foarte interesantă concluzia de sinteză:

În cazul radicalilor violenţi, ruptura cu societatea şi procesul de separare sectară vizează izolarea tânărului şi atribuirea unei identităţi politice originale, istorice, rupând cu cea a părinţilor săi. Este vorba despre o ruptură care este şi socială în raport cu lumea din ţara sa de origine (Maroc, Algeria, Pakistan, India, Bangladesh...) şi politică, marcând dizidenţa faţă de instituţiile politice existente...Miza centrală a radicalizării violente islamiste este cea de a transforma Statul-Naţiune şi valorile specifice modernităţii politice într-o entitate care trebuie distrusă. Este vorba despre unul dintre resorturile urii care fac ca tânărul radical violent să se opună ideologic societăţilor europene, dar şi societăţilor şi regimurilor arabo-musulmane calificate drept ipocrite de către lideri cum au fost Bin Laden sau Ayman Zawahiri. Trecerea la violenţă directă, stadiul ultim al procesului, vine la capătul acestui parcurs şi asociază rupura sectară a tinerilor fără memorie culturală cu un un antagonism faţă de valorile istorice, politice şi culturale ale societăţii necredincioşilor. »

Numai că, dacă toate acestea sunt adevărate şi verificate, elementul de mare noutate este că, pentru prima dată, nu majoritatea impune un proces evolutiv către o minoritate, ci aceasta, folosindu-şi atracţia valorilor specifice, reuşeşte să se impună majorităţii, să-i dicteze reguli de comportament şi legislaţii superprotecţioniste, dar şi să devină centru de atracţie din ce în ce mai important pentru ceea ce este denumit «generaţia pierdută» creată sau motivată de urmările crizei economico-financiare.

De unde o a doua mare problemă de actualitate. Problema aceasta a Europei, care poate să devină problema de securitate a Europei, este coexistenţa acestui dublu proces de radicalizare în plină evoluţie: pe de o parte, în interiorul comunităţilor musulmane, generaţia a treia intră în vrie (vedeţi descrierea în studiul amintit mai sus), pe de alta, tinerii din comunitatea (încă) majoritară sunt pradă unor probleme economice majore şi nu au (sau au din ce în ce mai puţin) acces la reazămul tradiţional al valorilor identitare locale, acum profund destabilizate din cauze multiple.

De aici şi până la dorinţa de a găsi identităţi de refugiu, militante, o CAUZĂ, este foarte puţin , iar recursul la violenţă este forma finală a revendicării unei radicalizări începută ca refuz al realităţii. Jihadismul islamic este una dintre formulele posbile de ofertă în Europa anului 2015. Mai sunt şi altele, din nefericire cu toatele foarte la îndemână, Gărzi, Miliţii, Formaţiuni para-militare de apărare, Patrule ale Cetăţenilor Conştienţi... toate astea au existat, există şi potenţialul lor ucigaş a rămas neschimbat.

Nu va faceţi iluzii inutile invocând « memoria tragediilor care nu trebuie niciodată repetate». De aceea sunt tragedii şi de aceea suntem oameni: să repetăm, veşnic, exact aceleaşi mizerii inerente speciei umane.