Qatarul face plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului împotriva boicotului arab

Qatarul face plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului împotriva boicotului arab

Qatarul a depus plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva boicotului comercial care i-a fost impus de Arabia Saudită, Bahrain şi Emiratele Arabe Unite (EAU), a declarat reprezentantul Dohei la OMC Ali Aloualid al Sani pentru Reuters.

 
Qatarul a ”cerut consultări” în mod oficial cu cele trei ţări şi a obţinut un termen de 60 de zile în care să fie soluţionat contenciosul.
 
În caz contrar, aceste ţări arabe riscă un proces şi eventuale sancţiuni comerciale ca măsură de retorsiune.
 
Doha intenţiona să depună plângere împotriva boicotului şi la Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), a mai declarat luni Al Sani.
 
Arabia Saudită, Bahrainul, EAU şi Egiptul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice şi economice cu Qatarul pe 5 iunie, acuzându-l că susţine organizaţii teroriste şi o apropiere de Iran, inamicul jurat al Riadului.
 
Qatarul respinge aceste acuzaţii.
 
Cele patru ţări arabe, reunite duminică la Manama, capitala Bahrainului, s-au declarat pregătite de un dialog cu Doha, cu condiţia ca emiratul să accepte unele dintre cerinţele lor.

Ministrul de externe al Arabiei Saudite, Adel al-Jubeir, a avertizat că apelul Qatarului la internaţionalizarea locurilor sfinte ale islamului constitutie o declaraţie de război. "Ne rezervăm dreptul de a răspunde oricărei părţi care lucrează în domeniul internaţionalizării locurilor sfinte", a declarat duminică ministrul, citat de Xinhua. 

La o conferinţă de presă în Bahrein, şeful diplomaţiei saudite a insistat că ţara sa permite accesul pelerinilor din Qatar la Mecca, dar respinge orice tentativă a Qatarului de a politiza pelerinajele, iar ideea internaţionalizării este "o declaraţie de război la adresa regatului".
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: