Purtarea vălul islamic: legătura dintre lege şi moralitate

Există modalităţi multiple de exprimare a indicilor progresului social sau a ratei de succes a reformelor democratice. În mod absolut evident, factorul cel mai important în cadrul oricărui raport este gradul în care drepturile fundamentale ale omului sunt respectate sau încălcate de o anumită ţară.

Purtarea vălului islamic a ajuns să fie privită ca un indice al încălcării drepturilor femeii, fiind un subiect inepuizabil de studiu atât prin lupa curentelor ideologiei feministe, cât şi atunci când discutăm despre islamul politic. Anxietatea pe care cultura occidentală o resimte faţă de subiect este evidentă. Originea acestei stări de nelinişte poate fi însăşi evidenţierea identităţii religioase şi impunerea unui simbol religios într-un spaţiu laic. Alegerea de a purta vălul islamic poate comporta, totodată, excluderea identităţii de „cetăţean al lumii”. 

Dacă ne referim la instituţionalizarea acestei practici, nu la o simplă alegere, atunci vălul islamic nu mai este doar o manifestare a identităţii, ci un semn al moralităţii. Lipsa de moralitate este, în societăţile teocratice, interzisă prin lege. Păcatele comise împotriva lui Dumnezeu sunt păcate împotriva statului, fără a exista distincţii clare între „păcate” şi „infracţiuni”. 

Aceasta este o realitate care se află în afara raţiunii unui stat democratic, iar în acest caz simetria dintre religie şi evoluţie ne poate scăpa multora dintre noi. Totuşi, „obligativitatea” ca femeile să poarte văl nu îşi are originile în textele sfinte. Coranul oferă atât bărbaţilor, cât şi femeilor sfaturi privind practicile sociale acceptate şi evidenţiază importanţa purtării unei vestimentaţii modeste (de către ambele sexe), însă nu este menţionată obligativitatea, şi nici măcar recomandarea, ca femeile să îşi acopere părul sau capul. 

La început, vălul islamic era purtat doar de soţiile profetului Muhammad, pentru a le diferenţia pe acestea de femeile obişnuite care locuiau la Medina şi pentru a le evidenţia statutul social superior. Mai târziu, Profetul le sfătuieşte pe toate femeile musulmane să poarte un văl peste hainele obişnuite pentru a se distinge de sclave şi a fi protejate, prin această distincţie, de orice formă de comportament neadecvat statutului lor. (Sura 33:59) Totodată, Coranul le cere locuitorilor Medinei ca atunci când se află în casa Profetului să le vorbească soţiilor acestuia din spatele unei perdele, numite hijab. (Sura 33:53) Aşadar hijab-ul, unul dintre termenii care astăzi denumesc vălul purtat de femeile musulmane, era utilizat cu alt sens în Coran.

Vălul şi-a pierdut sensul autentic şi putem spune că a devenit un bun exemplu de degradare a simbolului. Dacă în secolul VII vălul a fost recomandat ca măsură de protecţie a femeilor faţă de avansurile sexuale ale concitadinilor lor, în prezent, state precum Arabia Saudită sau Iran consideră vălul o metodă prin care bărbaţii sunt protejaţi de sexualitatea periculoasă a femeilor. Arabia Saudită dispune de o poliţie religioasă, numită mutawwain, care se asigură că toate femeile (indiferent de religie sau cetăţenie) aflate în spaţiul public au capul acoperit. Cea mai gravă pedeapsă inclusă în Codul penal pentru nerespectarea codului vestimentar impus în Iran presupune 74 de lovituri de bici. Uneori, justiţia nu este nici măcar nevoită să intervină în cazul femeilor care se află în spaţiul public cu părul descoperit sau care poartă văluri transparente pentru că acestea sunt atacate pe stradă drept pedeapsă pentru „indecenţa” şi „imoralitatea” actului lor.  

Desigur, lumea musulmană este atât de diversă încât putem spune să există mai multe discrepanţe decât coincidenţe în ceea ce priveşte structura corporal-spirituală a locuitorilor săi şi regulile care o normează. De asemenea, în ceea ce priveşte încălcările drepturilor femeii, comparată cu fenomene precum mutilarea genitală (răspândită inclusiv în Egipt, nu doar în Africa Sudică), problema vălului islamic pare să primească o importanţă exagerată. În cazul acestor comparaţii, obligaţia (nu alegerea!) pe care o au femeile de a îşi acoperi capul pentru a bifa o grilă etică prestabilită este, într-adevăr, o formă mai umilă de încălcare a drepturilor, însă aceasta este o chestiune de grad, nu de substanţă.