Protestele continuă în Sudan, în pofida arestării preşedintelui. Militarii, noua ţintă a manifestanţilor

Protestele continuă în Sudan, în pofida arestării preşedintelui. Militarii, noua ţintă a manifestanţilor

Acţiune de protest la Khartoum FOTO EPA-EFE

Sute de mii de persopane au ieşit în stradă vineri la Khartoum, capitala Sudanului, pentru a protesta faţă de instaurarea unui consiliu militar şi a cere un guvern civil de tranziţie, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Condus de ministrul Apărării, Awad Mohamed Ahmed Ibn Auf, în vârstă de 65 de ani, consiliul a promis că va preda puterea către un guvern civil după o perioadă de tranziţie de o lună.

În vârstă de 65 de ani, Ibn Auf este văzut în prezent omul forte al Sudanului, după arestarea preşedintelui Omar al-Bashir joi.

Aflat de 30 de ani la putere, Omar al-Bashir s-a confruntat în ultimele luni cu o puternică mişcare de contestare, care a izbucnit în urma triplării preţului pâinii.

Acum manifestanţii reclamă să fie conduşi de un guvern civil, nu de către „pucişti“.

„Solicitările noastre sunt clare, juste şi legitime, dar puciştii (consiliul militar, n. red.) nu sunt în măsură să aducă schimbarea“, denunţă Asociaţia profesioniştilor sudanezi, principala forţă a mişcării de contestare împotriva lui Omar al-Bashir.

Joi, imediat după arestarea lui al-Bashir, consiliul militar a anunţat o perioadă de tranziţie de doi ani şi organizarea de alegeri pentru predarea puterii către un guvern civil. În urma protestelor începute vineri dimineaţă, noua structură a cedat persiunii şi s-a declarat dispusă să renunţe la putere în cel mult o lună.

Pe de altă parte, consiliul militar nu intenţionează să-l extrădeze pe al-Bashir, acuzat de genocid de Curtea Penală Internaţională. În schimb, fostul preşedinte sudanez va fi judecat în propria ţară pentru crimele de care este acuzat în criza din Darfur.

Şeful politic al consiliului militar a promis totodată să ajute viitorul guvern în soluţionarea dificultăţilor economice.

Sudanul este afectat de o gravă criză economică, provocată de ani buni de sancţiuni americane şi de pierderea unei părţi importante a veniturilor sale din petrol în urma secesiunii Sudanului de Sud în 2011.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: