Proteste la Kandahar: Circa 3.500 de afgani riscă să rămână fără case în urma unui ordin al talibanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Circa 3.500 de locuitori ai oraşului Kandahar au primit ordin din partea talibanilor să-şi părăsească casele în termen de trei zile. Noua putere din Afganistan consideră că persoanele vizate de ordinul de evacuare locuiesc pe terenuri ocupate în mod abuziv.

În pragul iernii, circa 3.500 de locuitori din Kandahar riscă să rămână fără un acoperiş deasupra capului. Marţi, ei au primit ordin din partea talibanilor să plece din casele lor până vineri, o solicitare ce a stârnit proteste în stradă, relatează CNN.

Sute de persoane au protestat marţi la Kandahar faţă de talibani, afirmând că nu au primit motive clare pentru ordinul de expulzare.

„Nu am unde să mă duc în altă parte”, a declarat pentru CNN un protestatar care nu a vrut să-şi dea numele de teama unor eventuale represalii.

Potrivit CNN, talibanii suspectează că proprietăţile respective, aflate în zona Ferqa-e Kohna, au fost obţinute în urma unor tranzacţii ilegale cu statul.

Ordinul de evacuare pentru Ferqa-e Kohna vizează o zonă cu terenuri distribuite de fostul guvern unor angajaţi, explică Mohammad Ibrahim, un activist civic din Kandahar.

„Unele dintre familii locuiesc în Ferqa-e Kohna de mai bine de 20 de ani”, subliniază el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite