Proteste în Mexic, după ce două adolescente ar fi fost violate chiar de poliţişti

Proteste în
Mexic, după ce două adolescente ar fi fost violate chiar de poliţişti

FOTO AFP

Protestatarii din Ciudad de Mexico au cerut să se facă dretate pentru două fete adolescente, care ar fi fost violate de către ofiţeri de poliţie, în două incidente separate din capitală. În unul dintre cazuri, patru poliţişti încă nu au fost arestaţi, informează Deutsche Welle.

Ştiri pe aceeaşi temă

În jur de 300 de protestatari, cea mai mare parte a lor femei, au strigat „Dreptate” şi „Ei nu ne protejează, ne violează” în faţa sediului poliţiei şi biroului procurorului local, luni.

Mulţimea a devenit turbulentă şi l-a acoperit pe ministrul securităţii din capitală, Jesus Orta, cu sclipici roz şi pe poliţişti cu vopsea, atunci când aceştia au venit să vorbească cu protestatarii. De asemenea, ei au defilat cu un cap de porc în faţa biroului procurorului şi au spart geamurile clădirii.
 
Orta le-a cerut protestatarilor să-şi menţină calmul şi a promis că o investigaţie şi o pedeapsă pe măsură va fi aplicată oricărui ofiţer „dacă acesta a comis o crimă de natură sexuală”, garantând în acelaşi timp că poliţia va asigura protecţia „femeilor şi tuturor cetăţenilor”.
 

Două cazuri de viol

 
Femeile care au ieşit la protest sunt furioase în legătură cu două cazuri de abuz sexual care se presupune că au fost comise de ofiţeri de poliţie.
 
În unul dintre cazuri, o fată de 17 ani spune că patru poliţişti au violat-o pe 3 august, chiar în maşina lor de patrulare, după ce a plecat de la o petrecere din municipalitatea Azcapotzalco, situată la nord de capitală. Cazul a stârnit un val de revoltă după ce procurorul oraşului, Ernestina Godoy, a recunoscut, săptămâna trecută, că ofiţerii nu au fost puşi sub acuzare pentru că încă se aşteaptă ca victima să-i identifice pe făptaşi.
 
Într-un alt caz, după doar şase zile, o adolescentă de 16 ani a spus că un poliţist a violat-o la Muzeul Naţional de Fotografie, din centrul oraşului. Ofiţerul a fost arestat joi.
 

Provocare

 
Primarul Claudia Sheinbaum – prima femeie aleasă în funcţia de primar al capitalei – a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că autorităţile vor face dreptate, dar a spus despre protestatari că sunt „provocatori”.
 
„Nu vom în faţa unei provocări, aceasta a fost o provocare. Eu au vrut ca guvernul să folosească metode violente şi în niciun caz nu vom cădea în această capcană. Va fi o anchetă şi biroul procurorului va rezolva”, a spus Sheinbaum.
 
E a a mai precizat că „dată fiind gravitatea cazului”, Comisia pentru Drepturile Omului a Ciudat de Mexico va fi implicată în investigaţie.
 
Godoy a menţionat, pe Twitter, că biroul său a deschis „mai multe investigaţii” pentru a analiza faptele dina ceste cazuri.
 

Violenţe sistematice împotriva femeilor 

 
Mexicul a întregistrat niveluri mari de violenţe împotriva femeilor. Potrivit Naţiunilor Unite, în jur de 9 femei sunt ucise în fiecare zi în această ţară.
 
Potrivit Institutului mexican de statistică şi geografie, 44 la sută dintre femei au fost agresate de către un partener şi 66 la sută dintre femei au fost ţinta unei forme de violenţă în cursul vieţii lor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: