Drept care, iată ce spunea, acum câteva zile, comunicatul transmis în numele congresmanului republican Elijah E. Cummings, preşedintele foarte influentului Comitet pentru Supraveghere şi Reformă care a dat publicităţii un interim staff report absolut năucitor deoarece, într-o manieră foarte brutală, sfâşie vălurile foarte compacte care, de regulă, acoperă asemenea proiecte ultra-sensibile şi cu potenţialul de a schimba soarta planetei.

Mai mult, sunt date publicităţii documente interesante accesibile în mod obişnuit doar celor cu acces la reţele private şi securizate de comunicaţii: memorandumurile elaborate între diversele persoane aflate în vârful ierarhiei militare şi civile care-l sfătuia pe Donald Trump şi îi punea la dispoziţie o întreagă filozofie geopolitică pentru Orientul Mijlociu, însoţită de necesarele pârghii de acţiune.

Propunerea centrală reia un vis mai demult exprimat de către ierarhia militaro-industrială, adică implementarea unui „Plan Marshall al sec.XXI pentru Orientul Mijlociu bazat pe Putere, Pace şi Prosperitate“. Autorii săi, cum este informat Donald Trump într-un memo intern trimis de generalul Michael T.Flynn, în acel moment Consilier prezidenţial pentru securitate naţională, fac parte „dintr-o echipă de distinşi ofiţeri şi diplomaţi care au ieşit recent la pensie...oameni pe care-i cunoaşteţi şi îi admiraţi... Veţi aprecia şi faptul că nu doar au dezvoltat o strategie puternică pentru a face faţă un puternic risc geopolitic, ci au contactat şi industriaşi americani pentru a ajuta la realizarea planului. Giganţi ai industriei americane s-au angajat să participe... În fine, beneficiul enorm al planului este că va fi plătit de naţiunile din Orientul Mijlociu care vor beneficia de el şi nu de către contributorul american...“.

În corespondenţa internă clasificată între membrii grupului, trimisă în copie şefilor instituţiilor relevante din structura de forţă a Administraţiei SUA, Planul este redenumit rapid „Planul Trump pentru Orientul Mijlociu“, cu 5 puncte ce vor fi poate regăsite în varianta finală, mereu amânată, ce va fi prezentată de echipa americană.

Dar unde e problema? Se revenim la comunicatul dat de congresmanul american care spune că demersul său de a lansa o investigaţie aprofundată a venit după ce mai mulţi denunţători de conştiinţa „whistleblowers“ au avertizat asupra eforturilor „echipei din Casa Albă de a grăbi transferul unor tehnologii nucleare americane extrem de sensibile către Arabia Saudită, potenţială violare a prevederilor din Atomic Energy Act şi fără a informa Congresul, aşa cum cere legea - eforturi care se pot face şi azi“.

Mai precis, în Raport se spune:

„Denunţătorii care au venit la noi şi-au exprimat îngrijorări semnificative asupra potenţialelor violări pe plan legal şi procedural în legătură cu grăbirea lucrurilor în cadrul unui plan privind transferul de tehnologie nucleară către Arabia Saudită. Ei au avertizat asupra conflictelor de interese la nivelul consilierilor cei mai importanţi din Casa Albă care pot fi echivalate cu statutul unor crime federale. Ei au avertizat şi asupra unui mediu de lucru din Casa A;ba dominat de haos, disfuncţii şi lupte interne. Şi au mai avertizat şi asupra unor persoane numite politic care ignoră directivele date de consilieri de top din Casa Albă care, în mod repetat şi fără succes, au ordonat unor oficiali importanţi ai Administraţiei Trump să-şi înceteze eforturile“.

Se reaminteşte că problema nu este nouă şi că îngrijorări în acest sens au mai fost făcute publice, inclusiv prin scrisoarea (o puteţi accesa aici) trimisă Preşedintelui Trump pe 31 oct.2018 de către senatorii republicani Marco Rubio, Todd Young, Cory Gardner, Rand Paul şi Dean Heller în care se cerea „suspendarea convorbirilor legate de un potenţial acord privind energia nucleară în scop civil între SUA şi Arabia Saudită... rămânem îngrijoraţi că Guvernul saudit a refuzat, de mai mulţi ani, să ia în considerare un acord care să includă aşa-numitul «Gold Standard» menit să interzică tehnologiile de îmbogăţirea uraniului..reprocesarea plutoniului şi alte activităţi de obţinere a combustibilului nuclear care pot face ca o naţiune să poată produce în câteva săptămâni o armă nucleară. Date fiind eforturile de acum ale Administraţiei dvs. de a face presiuni asupra regimului iranian - folosind cuvintele Secretarului de Stat Pompeo – «să fie oprită îmbogăţirea uraniului şi să nu se mai reproceseze niciodată plutoniul», am crezut mult timp că este absolut urgent şi necesar ca Regatul Arabiei Saudite să accepte şi să se conformeze «Standardului de Aur» pentru un comportament responsabil în domeniul nuclear“.

Aveţi aici scrisoarea congresmenului Elijah E.Commings adresată lui MIck Mulvaney în calitatea sa de Acting Chief of Staff la Casa Albă, anunţându-l asupra demarării investigaţiei posibilă datorită atributelor de anchetă extinse pe care le are acest Comitet de Supraveghere şi Reformă, cu prerogativele sale care merg până la investigarea aprofundată a tuturor nivelelor Administraţiei, inclusiv ale biroului executiv al Preşedintei. Se cer documente privind toate activităţile legate de presupusul plan de livrare de tehnologie nucleară „către ţări din Orientul Apropiat, inclusiv Arabia Saudită“.

Dar fabuloase mi se par a fi documentele „sifonate“ către Comisia de anchetă a Camerei Reprezentanţilor, documente ultra-sensibile incluzând corespondenţa între Consilierul de atunci al lui Trump pentru securitate naţională şi o entitate privată şi informările extinse transmise direct către prinţul Mohammed Bin Salman al Arabiei Saudite. Le puteţi accesa aici.


FOTO EPA-EFE

Citiţi, vă rog, cu mare atenţie propunerile privind Noul Plan Marshall destinat Orientului Apropiat şi veţi vedea dimensiunea realmente enormă, regională, a schimbărilor la care se gândeau autorii, încercând, cităm din documente, să compenseze ceva în faţa ofensivei ruseşti, iraniene şi chineze, cu scopul de a oferi societăţilor din zonă intrarea în epoca revoluţiei post industriale, imaginând un fel de Pax Americana bazată pe transfer de know-how, dirijată în cele mai mici amănunte de experţii americani şi, evident, cum spuneau şi ei, cu imensul merit de a avea absolut toate costurile plătite de către beneficiari.

O afacere senzaţională pentru cei care ar intra în joc, companiile gigant deja nominalizate într-unul din documente,  iar dacă printre ele am găsit şi Corporaţia Bechtel, atunci avem o idee mai precisă de cum ar putea decurge lucrurile.

Dar totul devine problemă de securitate naţională dacă investigaţia Comisiei Congresului american va primi confirmări ale încălcării extraordinar de strictelor prevederi create ca tot atâtea ziduri de apărare pentru blocarea unor transferuri de tehnologie nucleară către ţări care nu oferă garanţiile necesare pentru a se şti cu certitudine că se vorbeşte doar despre folosirea acesteia în industria civilă.

Cât de departe se va ajunge? Să vedem ce documente ies în următoarele zile.