Procurorii consideră că povestea cameristei pe care ar fi agresat-o Strauss-Kahn nu este credibilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul împotriva fostului şef al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, care a fost acuzat că a agresat sexual o cameristă, este aproape de final. Investigatorii au descoperit goluri mari în declaraţiile femeii.

Potrivit New York Times, doi oficiali ai judecătoriei au declarat că, deşi dovezile medico-legale au arătat a avut loc o întâlnire sexuală între politicianul francez şi cameristă, acuzatorul minţit în mod repetat iar  procurorii nu au crezut prea multe despre ceea ce le-a povestit despre circumstanţele în care s-a petrecut incidentul şi chiar despre ea.

Procurorii s-au întâlnit joi cu avocaţii lui Strauss-Kahn şi au discutat despre respingerea acuzaţiilor de agresiune sexuală.

Avocatul apărării, Benjamin Brafman, a declarat că Strauss-Kahn se va întoarce în faţa instanţei de la New York vineri, la 11:30 (1530 GMT), înainte ca judecătorul Michael Obus să anunţe modificările condiţiilor de cauţiune.

Va mai putea DSK să revină în viaţa publică? Cine a fost, oare, în spatele acestor acuzaţii?

Spune si tu

Strauss-Kahn, 62 de ani, era un candidat de top la preşedinţia franceză, când a fost arestat în 14 mai. A demisionat din FMI la 19 mai şi a pledat nevinovat în 6 iunie, negând vehement acuzaţiile.

Fostul şef al FMI A fost eliberat pe cauţiune pentru 1 milion dolari şi pentru o garanţie de 5 milioane dolari. În prezent se află în arest la domiciliu într-o casă din Manhattan, fiind este echipat cu un dispozitiv de monitorizare electronică şi aflându-se sub supraveghere non-stop a gărzilor înarmate.

Dacă este găsit vinovat, Strauss-Kahn riscă 25 de ani de închisoare.

Află pe forbes.ro o posibilă teorie a conspiraţiei care leagă arestarea lui Dominique Strauss-Khan de un atac al acestuia la adresa credibilităţii SUA

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite