Pro şi contra folosirii armatei în combaterea pandemiei

Peste tot în lume se inflamează acum o discuţie extrem de importantă: ce rol real poate avea armata în combaterea epidemiei de coronavirus?

Este o chestiune extrem de gravă deoarece, după ce va fi depăşit momentul de acum, este foarte posibil să asistăm la regândirea masivă a legislaţiilor naţionale în domeniu dar şi, mult mai amplu, la o rediscutare a prevederilor constituţionale care definesc starea de urgenţă şi cea de război, cu precizarea sarcinilor suplimentare pentru care ar putea fi pregătite şi antrenate diversele componente ale armatei, active şi în rezervă.  Mai precis, pesemne că vor trebui să răspundă, mult mai amplu şi mai precis ca până acum, unor nevoi specifice legate de noile tipuri de pericole – precum acest COVID-19 – vor trebui să poată răspunde, în asemenea situaţii ca cele de acum, unei mult mai vaste cereri de operaţiuni specializate în ajutorul sectorului civil, dispunând, prin lege, de rezerve masive pentru cazuri de “dezastru civil”.

De ce această insistenţă acum? 

Pentru că, cel puţin aşa cum s-a demonstrat fără putinţă de tăgadă în perioada de la declanşarea mai întâi a epidemiei, apoi pe măsură ce s-a extins în pandemie, statele au primit o lecţie cumplit de dură: sunt singure! N-au funcţionat (pentru că nu erau create să poată opera la asemenea dimensiuni dramatice ale crizei) programele de asistenţă care au fost prezentate de către NATO şi UE timp de decenii ca soluţie creată în comun pentru a exprima solidaritatea şi acţiunea comună pentru a face faţă rapid oricăror tipuri de dezastre (militare şi civile), apărând securitatea şi ordinea socială din spaţiile euro-atlantic şi european. Aveţi aici descrierea mecanismelor de intervenţie în caz de dezastru create în organigramele celor două instituţii. Sigur că pandemia de acum este ceva mai mult decât şi-au închipuit programatorii NATO şi UE. Dar cred că rolul lor era tocmai să dezvolte şi un asemenea scenariu extrem. Nu vorbim de teoria jocurilor, căci acolo se stă perfect. Vorbim de criza asta de acum în care un stat membru a cerut, în maximă urgenţă şi disperare, ce putea să însemne cel mai de bază serviciu în cooperarea în caz de dezastru, adică măşti de protecţie şi echipamente de protecţie. Nu s-a putut da nimic deoarece, brusc, fiecare Stat Membru şi-a numărat propriile rezerve şi a cântărit posibilităţile sale de producţie, uitând de solidaritatea europeană sau euroatlantică. Şi a început procesul care acum este ajuns la un maxim de evoluţie, adică blocarea înlăuntrul propriilor frontiere.

S-a sperat apoi că va fi vorba doar despre “crize locale”. Presupunere falsă care a dus şi la întârzierea proceselor de decizie naţionale, dar şi a celor instituţionale care, la Bruxelles, coordonează răspunsul economic la criză. Se dă drumul – de-abia acum, să sperăm că nu e prea puţin şi mai ales prea târziu – la măsuri economice serioase de susţinere, printre care, ieri seară, deblocarea de către Banca Central Europeană a 750 miliarde Euro destinaţi răscumpărării datoriei publice şi private pentru a încerca limitarea repercursiunilor pandemiei asupra economiei din zona Euro. Această operaţiune se va desfăşura până la finele acestui an şi vine să se adauge celei deja decise în urmă cu câteva zile, adică o suplimentare cu 125 miliarde Euro la nivelul anului 2020. Plus măsurile de acum ştiute prezentate de Comisia Europeană.

Dar până să se facă simţite efectele operaţiunilor macro, în teren sunt deja probleme sau se anunţă perspectiva unora într-atât de serioase încât se spune că este extrem de posibil să se ceară şi ajutorul armatei. Adică, pentru a fi foarte precişi, a armatelor naţionale operând strict pe teritoriul naţional. Precizare importantă deoarece acum, pe motiv de pandemie, NATO reduce considerabil (prin plecarea multor ţări) dimensiunea exerciţiului militar la care ar fi trebui să participe 37.000 de militari în scenariul “Defender Europe 2020”  - cel mai mare din ultimii 25 de ani - gândit ca posibil răspuns la o eventuală agresiune rusă. Multe state şi-au chemat soldaţii acasă, acolo unde vor sta şi cei 20.000 de soldaţi americani care ar fi trebuit să fie coloana vertebrală a demonstraţie de forţă deoarece “sănătatea, securitatea şi pregătirea militarilor noştri, a civililor şi membrilor familiilor noastre este acum principala noastră preocupare” :

Dar dacă, Doamne fereşte şi apără, în loc de exerciţiu militar, vorbeam despre o intervenţie militară propriu-zisă, atunci ce s-ar fi întâmplat? Dar, am auzit acest argument care trebuie introdus în raţionamentele viitoare, nu era oare normal ca Statele Membre să-şi dorească protejarea efectivelor şi să nu le trimită în teren doar de dragul unui simplu exerciţiu şi că, în mod clar, cu totul altele ar fi fost ordinele în caz de mobilizare de război. Posibil. Rămâne totuşi întrebarea dacă şi cum anume NATO are (sau ar putea mobiliza) efective specifice necesare unei situaţii ce este posibil de echivalat cu un conflict de medie intensitate în multe state europene, poate răspunzând apelului făcut de cei de la Atlantic Council privind posibila invocare a Articolului 5 din Tratatul de la Washington.Până atunci, fiecare dintre statele europene rămâne să-şi dea singur răspunsul, pe baza propriilor sale scenarii de urgenţă. 

Dar ce poate face armata? 

Operaţiunea primă şi cea mai previzibilă este de a dubla operaţiunile specifice de protecţia a ordinii publice şi frontierelor. În echipe de patrulare mixte alături de poliţişti şi forţe de securitate (pe modelul celor larg folosite în Occident după producerea unor acte teroriste de mare intensitate). A doua formulă – în funcţie de evoluţiile locale sau naţionale ale pandemiei – ar putea consta în securizarea diverselor perimetre (cartiere, oraşe sau regiuni), iarăşi în ajutorul şi sub coordonarea poliţiei, jandarmeriei şi forţelor speciale.  A treia dimensiune este poate cea esenţială: construcţia de spitale şi zone de carantinare cu funcţionalităţi specifice pentru combaterea bolilor infecţioase. Adică, la punctele 2 şi 3, ceea ce a demonstrat că a fost posibil de făcut de armata chineză: închidere ermetică a zonei Wuhan şi a 27 milioane de oameni, plus construcţia în câteva zile a spitalelor cu câte 1000 de locuri fiecare. Desigur, fiecare armată dispune de un număr de spitale militare de campanie, dar nu acolo stă rezolvarea deoarece, din start, ele au fost proiectate şi dotate cu tehnică specifică pentru tratarea de traume, cu medici militari care nu sunt specializaţi în domeniul bolilor infecţioase. 

La ce dimensiune se fac proiecţiile? Iată un articol foarte bine documentat pe această temă în Defense One, care vă explică şi ultimele decizii ale lui Trump privind mobilizarea fără precedent a două nave spital pentru Coasta de est şi Coasta de vest, dar de data asta cu ceea ce este necesar pentru tratarea de boli infecţioase, în condiţiile în care, după aprecierea specialiştilor americani faţă de propriul sistem, capacităţile existente sunt departe de a răspunde unui vârf de pandemie.

Poate aici să fie maximum benefică o contribuţie a armatei în condiţiile în care ar fi decretată mobilizarea specialiştilor din anumite zone civile, din sectorul medical dar şi cel al construcţiilor, mai ales că ne vin acasă atât de mulţi tineri iubitori de ţară care cu siguranţă vor vrea ar să-şi pună la dispoziţie capacitatea dovedită în sectoarele de construcţii civile din întreaga Europă. 

Putem avea opinii pro şi contra. Dar, cum se spune în asemenea ocazii, să aşteptăm în ordine, linişte şi disciplină, ordinul Comandantului Suprem.