Principalele atentate revendicate sau atribuite în acest an unor mişcări islamiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carnagiul produs vineri seara la Paris se înscrie într-o serie lungă de atacuri de mare amploare comise şi revendicate în acest an de către mişcări islamiste, în special de organizaţia extremistă sunnită Statul Islamic. Seria de atentate a început în capitala Franţei şi nu se ştie unde ar putea să se încheie în acest an. Iată cele sângeroase atentate revendicate sau atribuite în acest an unor mişcări islamiste.

7-9 ianuarie FRANŢA - O serie de atentate vizează, la Paris, redacţia revistei satirice Charlie Hebdo (12 morţi, între care cinci graficieni), un supermarket evreiesc (patru evrei ucişi) şi un sediu al poliţiei municipale. Cei trei tineri jihadişti, ucişi de forţele de ordine, s-au reclamat ca membri ai Al-Qaeda în Peninsula Arabică (AQPA) sau ai Statului Islamic.

18 martie TUNISIA - Un atentat a avut loc la Muzeul Bardo din Tunis. Atentatul, revendicat de SI, a provocat moartea a 22 de persoane: un poliţist tunisian şi 21 de cetăţeni străini.

2 aprilie KENYA - Un comando a deschis focul la nimereală în Universitatea de la Garissa (est), după care a pătruns în clădirile instituţiei de învăţământ. Atacul s-a soldat cu 148 de morţi, între care 142 de studenţi, şi a fost revendicat de islamişti somalezi shebab, cunoscuţi pentru legăturile lor cu reţeaua teroristă Al-Qaeda.

26 iunie TUNISIA - 38 de turişti, dintre care 30 de britanici, au fost ucişi după ce un student tunisian înarmat cu un Kalaşnikov a deschis focul într-un hotel situat în apropiere de staţiunea Sousse, la 140 de kilometri sud de Tunis. Atentatul a fost revendicat de SI.

10 octombrie TURCIA - Un atentat comis de către un sinucigaş în faţa Gării din Ankara a provocat moartea a 102 persoane şi peste 500 de răniţi. Atentatul a avut loc în timpul sosirii unor activişti la o manifestaţie dedicată păcii. Potrivit procurorului Ankarei, atacul, cel mai sângeros din istoria Turciei, a fost comandat de statul major al Statului Islamic în Siria.

31 octombrie EGIPT - 224 de persoane - turişti ruşi şi membri ai echipajului - prezente la bordul unui avion Airbus A321 au murit în urma prăbuşirii aparatului de zbor în Peninsula Sinai. Statele Unite şi Marea Britanie privilegiază pista plasării unei bombe la bord. Statul Islamic a revendicat tragedia aviatică.

12 noiembrie LIBAN - Un atentat, revendicat de SI, a provocat moartea a 44 de persoane într-un fief din Beirut al mişcării şiite Hezbollah. Mişcarea Hezbollah luptă, alături de trupele regimului de la Damasc, împotriva rebelilor sirieni şi jihadiştilor din cadrul SI.

13 noiembrie FRANŢA - Atacuri fără precedent provoacă moartea a cel puţin 129 de persoane şi 352 de răniţi la Paris. Pentru prima dată kamikaze au acţionat pe teritoriul francez. Atentatele au fost comise într-o sală de concerte din Bataclan (82 de morţi), în apropiere de Stade de France şi pe mai multe străzi din centrul capitalei Franţei. Organizaţia extremistă sunnită Statul Islamic (SI) a revendicat sâmbătă atentatele teroriste de la Paris, notează AFP online.

Pe aceeaşi temă:

Cine erau cei doi români ucişi în Paris

Atentate teroriste la Paris. Presa franceză: „Război în plin Paris“

Atentate teroriste la Paris. Principalele atacuri comise în Franţa în ultimii ani

Atentate la Paris. Masacrul terorist din capitala Franţei, văzut prin ochii unei gălăţence: „Am trecut milimetric pe lângă zona atentatului. Toată lumea e în alertă“

Jurnalist român, rănit în urma atentatelor de la Paris

Atentate teroriste la Paris. Reacţiile politicienilor români. Băsescu: În Europa avem o singură soluţie. Uniţi fără rezerve împotriva islamismului terorist!

Atentate la Paris. Graniţele Franţei au fost închise

VIDEO Atentate în Paris: spectatorii de la Franţa - Germania, ţinuţi pe gazon! Explozia s-a auzit în minutul 20 al jocului

Atentate în Paris. Vaticanul reacţionează dur: „E nevoie de un răspuns decisiv şi susţinut din partea noastră“

VIDEO Un jurnalist „Le Monde“ a filmat scene terifiante la Bataclan şi a fost rănit

Atentate teroriste la Paris. Valuri de groază şi emoţie în lume. Steinmeier: „Suntem alături de Franţa!“

Atentate la Paris. Student român din capitala Franţei: „ E multă frică! Autorităţile ne spun să nu ieşim din casă decât pentru strictul necesar“

Atentate la Paris. Chirurg din România, aflat în mijlocul francezilor: „Pare incredibil că se poate întâmpla aşa ceva. Nu am putut să dorm toată noaptea“

Atentate la Paris. Preot al Catedralei Ortodoxe Române din Paris: „Suntem şi noi o ţintă a acestor neoameni. Trebuie să fim atenţi în stânga şi în dreapta“

Atentate la Paris. Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atacurile

Atentate la Paris.  Mai multe state europene sporesc măsurile de securitate

Scriitorul Mircea Cărtărescu: „Imbecili ce sunteţi, nu puteţi fi oameni, trebuie să fiţi credinţe, la fel de fanatice ca ale teroriştilor“

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite