Primele mitinguri electorale ale lui Barack Obama vor avea loc la începutul lui mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele mitinguri electorale ale lui Barack Obama se vor desfăşura la începutul lunii mai în statele-cheie Ohio (nord) şi Virginia (est), a anunţat miercuri echipa preşedintelui democrat al Statelor Unite, citată de AFP.

Aceste discursuri, prevăzute pentru 5 mai, cu şase luni înaintea prezidenţialelor de la 6 noiembrie, vor avea loc în oraşele Columbus şi Richmond, a precizat purtătorul de cuvânt al comitetului de campanie al lui Obama, Ben LaBolt.

Acest anunţ intervine la o zi după victoria lui Mitt Romney în cinci alegeri primare, care au consolidat dominaţia sa asupra campaniei republicane, chiar dacă partidul trebuie să îl învestească oficial drept candidat.

Obama a revenit miercuri dintr-un turneu de două zile în trei state-cheie, North Carolina (sud-est), Colorado (vest) şi Iowa (nord), dar preşedinţia a subliniat că aceste deplasări, la universităţi unde preşedintele a discutat despre costul studiilor, nu aveau scop electoral.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite