Primele articole ale Constituţiei Tunisiei au fost adoptate. Sharia nu mai este sursă a dreptului

Primele articole
ale Constituţiei Tunisiei au fost adoptate. Sharia nu mai este sursă a
dreptului

Adunarea Constituantă din Tunisia va continua lucrările pentru ca noua Constituţie să fie gata până pe 14 ianuarie. FOTO: AP

Adunarea Constituantă din Tunisia a aprobat sâmbătă primele 12 articole, printre care şi primele patru articole ale viitoarei Constituţii, acestea fiind cele care garantează libertatea de conştiinţă, numind statul „protector al sacrului”, dar respingând islamul ca sursă a dreptului, chestiune care a produs numeroase discuţii în ultimele luni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primele două articole nu vor mai putea fi amendate, acestea definind Tunisia ca o Republică care este ghidată de „primordialitatea dreptului”, un stat „liber, independent, suveran şi civil”, a cărui religie oficială este islamul.

Două amendamente care propuneau ca „sursă principală a legislaţiei” Coranul şi sunna (ansamblul învăţăturilor, acţiunilor şi gândurilor profetului Mahomed) au fost respinse.

În schimb, în urma unui compromis la care a ajuns principalul partid politic, majoritar în legislativ, în momentul de faţă, Partidul Renaşterii (cu profundă orientare religioasă), şi formaţiunile din opoziţie, Constituţia va asigura islamul ca religie a statului magrebian.

Pe lângă faptul că Adunarea Constituantă a oferit desemnat drept „garant al libertăţii de conştiinţă”, în ciuda opoziţiei unei păţi a politicienilor, în cadrul aceluiaşi articol statul primeşte rolul de „protector al sacrului şi apărător al religiei”.

Formularea ambiguu a articolului 6 a dus la nemulţumiri din partea unor organizaţii neguvernamentale care avertizează că ambiguitatea poate duce la „interpretări care pun în pericol libertatea”.

Numărul total de articole aprobate sâmbătă au fost 12 dintr-un total de 146. Membrii Adunării Constituante vor continua lucrările pentru Constituţie şi aprobarea unei legi electorale pentru a termina până 14 ianuarie, zi în care are loc aniversarea a trei ani de revoluţiei care marca începutul „Primăverii arabe”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: