Prima rundă a scrutinului din Maldive este anulată este Curtea Supremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă din Maldive a anulat luni rezultatele primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale şi a stabilit repetarea primei runde a procesului electoral pe 20 octombrie.

În urma acestei decizii, Curtea Supremă a fost nevoită să amâne şi cel de-al doilea tur de scrutin. Cea mai înaltă instanţă a ţării a anulat rezultatul alegerilor din 7 septembrie printr-o decizie de 4-3, potrivit surselor judiciare, citate de BBC.

Acuzaţiile de fraudă electorală au fost invocate pentru a motiva decizia luată de instanţa judiciară.

Mohammed Nasheed, cel care a fost forţat să renunţe la mandatul său prezidenţial în urma loviturii de stat de anul trecut, a avut în primul tur de scrutin 45% din voturi, fiind foarte aproape de a evita al doilea tur de scrutin. Nasheed a fost instalat pentru prima dată la putere în 2008, în urma primelor alegeri libere din Maldive.

Runda a doua scrutinului electoral trebuie să aibă loc înainte de 4 noiembrie, astfel încât noul preşedinte să poată fi instalat în funcţie până 11 noiembrie, termenul limită, potrivit informaţiilor emise de Curtea Supremă din Maldive.

Observatorii locali şi internaţionali au descris primul tur de scrutin drept unul liber şi corect. Qasim Ibrahim, al treilea candidat al primului tur de scrutin, a cerut instanţei încă de luna trecută anularea rezultatului invocând frauda electorală.

Nasheed avea nevoie să depăşească 50% din voturi pentru a evita desfăşurarea unui al doilea tur de scrutin împotriva principalului rival, Abdulla Yameen, care în câştigat 25% din voturi în scrutinul anulat. Yameen este fratele vitreg al fostului preşedinte Maumoon Abdul Gayoom, politician care a condus Maldive pentru 30 de ani

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite