Preţul retragerii: Ce dezvăluie criza ruso-ucraineană despre Orientul Mijlociu post-american

FOTO Shutterstock

În contextul acutizării crizei ruso-ucrainene, administraţia Biden se confruntă cu o situaţie neaşteptată în Orientul Mijlociu. Aliaţii şi partenerii Americii din această regiune simpatizează cu Ucraina şi au obligaţii faţă de Washington, dar nu intenţionează deocamdată să se poziţioneze împotriva Moscovei.

În timp ce mişcările făcute de trupele ruse la graniţa cu Ucraina sugerează pregătirea unei invazii, preşedintele american Joe Biden face tot ce-i stă în putinţă pentru a mobiliza comunitatea internaţională împotriva unui astfel de scenariu. Administraţia sa a făcut o treabă bună în alinierea ţărilor europene, chiar şi a Germaniei, acum angajată în mod clar într-o abordare unificată după ce iniţial manifestase o oarecare reţinere. De cealaltă parte a globului, Australia, Japonia şi Coreea de Sud sunt, de asemenea, la bord alături de Statele Unite. Dacă Beijingul este alături de Moscova, cel puţin în ceea ce priveşte opoziţia faţă de extinderea NATO, Brazilia şi India sunt în expectativă. Însă, în general, partenerii tradiţionali ai Statelor Unite sunt alături de administraţia Biden.

În Orientul Mijlociu, în schimb, administraţia Biden se confruntă cu o situaţie neaşteptată. Aliaţii şi partenerii Americii din această regiune simpatizează cu Ucraina şi au obligaţii faţă de Washington, dar nu intenţionează deocamdată să se poziţioneze împotriva Moscovei. Această abordare reflectă cât de mult s-a schimbat Orientul Mijlociu în urma deciziei - luată de preşedintele Barack Obama, adoptată de preşedintele Donald Trump şi pusă în aplicare de Joe Biden - privind retrogradarea regiunii pe lista priorităţilor de politică externă ale Washingtonului. Casa Albă a redus aşteptările partenerilor săi din Orientul Mijlociu faţă de ea, iar acum trebuie să îşi asume consecinţele, scrie diplomatul american Martin Indyk în „Foreign Affairs”.

Cel mai elocvent exemplu în acest sens este cel al Israelului, cel mai important aliat al Washingtonului din Orientul Mijlociu. La mijlocul lunii ianuarie, americanii şi israelienii au organizat o rundă de consultări strategice. Runda s-a axat pe ambiţiile nucleare ale Iranului, în condiţiile în care atât Washingtonul, cât şi aliaţii săi europeni încearcă din răsputeri să salveze acordul în acest dosar semnat în 2015 cu Republica Islamică şi abandonat între timp de Trump. Însă, în timp ce Biden face presiuni pe toate fronturile, mai ales diplomatic şi mediatic pentru descurajarea Rusiei în a iniţia un nou război, comunicatul final al consultărilor americano-israeliene nu face nicio referire la situaţia din Ucraina. De altfel, de la lansarea acumulărilor de trupe ruse la graniţa cu Ucraina, Israelul a evitat să reacţioneze în vreun fel, cu excepţia unei oferte a premierului Naftalii Bennett de a media între Kiev şi Moscova, o ofertă respinsă categoric de liderul de la Kremlin.

Mai mult de atât, ministrul israelian de Externe Yair Lapid a contestat recent evaluarea administraţiei Biden precum că o invazie a Rusiei în Ucraina este iminentă. Biden şi Bennett au discutat despre Ucraina, printre altele, în cadrul unui apel telefonic la începutul lunii februarie. După conversaţie, Casa Albă a ţinut să exprime clar angajamentul Statelor Unite faţă de securitatea Israelului, dar nu a spus niciun cuvânt despre Ucraina.

Israelul are legături strânse cu Ucraina, relaţie facilitată de cei aproximativ 300.000 de evrei care locuiesc în această ţară. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, are origini evreieşti. Această afinitate ar fi trebuit să întărească angajamentul Israelului faţă de alianţa sa cu Statele Unite şi menţinerea ordinii internaţionale liberale - cu care statul evreu s-a identificat încă de la înfiinţarea sa. Şi totuşi, în timp ce experţii israelieni susţin o relaţie de neclintit între Statele Unite şi Israel când vine vorba de nevoile de securitate ale ţării lor, se declară pentru neutralitate în cazul crizei ruso-ucrainene.

Kuweitul este un alt aliat al Washingtonului, datorându-i mai ales eliberarea din ghearele dictatorului irakian Saddam Hussein. Aşadar, Kuweitul ar trebui să fie ţara cea mai sensibilă la orice tentativă de modificare a graniţelor prin forţă. Cu toate acestea, ministrul de Externe al Kuweitului, şeicul Ahmed Nasser al-Mohammed al-Sabah, a evitat subiectul Ucraina în timpul vizitei sale la Washington, la mijlocul lui ianuarie, pentru un dialog strategic. Când secretarul de stat Antony Blinken a declarat la conferinţa de presă că în joc este principiul „că o naţiune nu poate schimba pur şi simplu graniţele alteia prin forţă”, şeicul al-Sabah a evitat orice comentariu pe această temă.

Şi ceilalţi aliaţi şi parteneri strategici ai Washingtonului din Orientul Mijlociu au fost destul de tăcuţi. Egiptul este un aliat strategic de lungă durată al Statelor Unite şi un beneficiar al generozităţii americane, dar cumpără totodată arme din Rusia şi are nevoie de cooperarea Moscovei pentru a menţine stabilitatea în Libia. Prin urmare, Egiptul nu este interesat să ia atitudine împotriva lui Putin în chestiunea ucraineană, mai ales că administraţia Biden tocmai a decis să prelungească suspendarea ajutorului de 130 de milioane de dolari pentru Cairo din cauza refuzului regimului el-Sisi de a permite libertăţi în ţară.

Şi Arabia Saudită este de mult timp un aliat ferm al Statelor Unite, ajutând chiar şi în eforturile Washingtonul de a nu permite răspândirea comunismului sovietic în Orientul Mijlociu. Ca semn de sprijin, saudiţii şi-au sporit adesea producţia de petrol pentru a reduce preţul ori de câte ori Statele Unite au avut nevoie de acest lucru. Totuşi, în criza ruso-ucraineană, saudiţii nu cooperează - cel puţin nu încă. Dacă Rusia invadează Ucraina, se aşteaptă ca preţul barilului de petrol să crească la 120 de dolari. Aceasta ar fi o veste proastă pentru eforturile lui Biden de a stopa inflaţia înainte de alegerile de la mijloc de mandat, prevăzute să aibă loc spre sfârşitul anului în curs. Cu toate acestea, Arabia Saudită pare insensibilă la apelurile aliatului său american.

Unul dintre motivele acestei reţineri este nemulţumirea prinţului moştenitor Mohammad bin Salman, supranumit MBS, faţă de felul în care a fost tratat până acum de Biden. În timpul campaniei prezidenţiale, Joe Biden nu s-a ferit să considere Arabia Saudită drept un stat „paria”, iar, după alegeri, l-a ocolit pe prinţ ca „pedeapsă” pentru uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi. Deşi Biden a evitat să-l sancţioneze pe MBS, preşedintele american a refuzat să aibă de-a face cu el, atribuind această sarcină secretarului Apărării, Lloyd Austin. Însă, în septembrie anul trecut, MBS  a anulat vizita lui Austin în Arabia Saudită cu un preaviz anunţat cu o zi înainte de data stabilită pentru întrevedere. Potrivit unor oficiali de la Washington, MBS aşteaptă un telefon din partea lui Biden înainte de a da curs solicitărilor sale.

După ce Obama nu şi-a impus linia roşie atunci când Bashar al-Assad a folosit arme chimice împotriva poporului sirian şi Trump nu a respectat o serie de angajamente tradiţionale de securitate ale Statelor Unite, decizia lui Biden cu privire la retragerea definitivă din Afganistan a sporit în Orientul Mijlociu sentimentul că Washingtonul a făcut o prioritate din combaterea Chinei. Convinşi probabili că Statele Unite nu mai sunt partenerul de pe vremuri în garantarea securităţii regiunii, sensibilii şi capricioşii lideri din Orientul Mijlociu caută alternative. Iar Rusia s-a grăbit să ridice întindă mâna în privinţa păstrării statu-quoului, intervenind, de exemplu, în războiul civil din Siria în 2015 pentru a-i salva pielea lui Assad.

Totuşi, mâna întinsă de Moscova nu a fost strânsă în grabă şi nici cu fermitate. Este o atitudine prudentă, care derivă din amintirile despre comportamentul destabilizator al sovieticilor şi speranţa că noul lider de la Casa Albă ar putea schimba lucrurile. Dar, de-a lungul timpului, liderii arabi s-au simţit confortabil cu o strategie de acoperire, care implică relaţii bune cu Rusia sub umbrela angajamentului Statelor Unite.

Aliaţii şi partenerii din Orientul Mijlociu ai Statelor Unite nu sunt esenţiali în efortul de a descuraja o invazie a Rusiei în Ucraina, dar au un rol important în zona periferică. De exemplu, Qatarul ar putea redirecţiona livrări de gaz de pe piaţa din Asia către cea din Europa, în timp ce Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite ar putea atenua presiunile asupra preţului petrolului în cazul unei invazii. Israelul ar putea transmite Kremlinului mesaje private pentru dezescaladare.

Criza ruso-ucraineană scoate la iveală un paradox crud pentru politica americană în Orientul Mijlociu. În timp ce îşi reduc prezenţa în această regiune, ceea ce ar trebuie să permită o mai mare afirmare a valorilor sale, reimpunerea geopoliticii obligă America să adopte un nou realism. Indiferent de bunele intenţii pe care le-ar avea Statele Unite în regiune, interesele lor de acolo primesc tot mai multă relevanţă în faţa de valorilor, conchide Martin Indyk.