Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro e acuzat de „crime împotriva umanităţii“ pentru felul în care a gestionat pandemia

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro e acuzat de „crime împotriva umanităţii“ pentru felul în care a gestionat pandemia

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro

Un comitet de investigaţie al Senatului brazilian a aprobat, marţi, un raport care cere punerea sub acuzare a lui Jair Bolsonaro pentru nouă capete de acuzare legate de gestionarea dezastruoasă a pandemiei de coronavirus în Brazilia, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

După zeci de dezbateri şi anchete, comisia parlamentară în privinţa Covid a hotărât să permită punerea sub acuzare a preşedintelui, care nu a încetat să nege realitatea pandemiei şi eficacitatea vaccinurilor, despre care el a spus că pot duce la SIDA. Cum o aminteşte acelaşi Corriere, Brazilia se situează pe locul trei în privinţa numărului de morţi, după Statele Unite şi India.
 
“Este pentru prima oară în istorie că o comisie parlamentară redactează o listă atât de lungă a unor crime imputate preşedintelui republicii, scrie O Globo. E vorba de nouă crime, printre care crime împotriva umanităţii.”
 
Printre acuzaţii se numără inclusiv crime împotriva umanităţii. Raportul, lung de peste 1300 de pagini, pregătit de comitetul controlat de opoziţie în peste şase luni, aduce acuzaţii similare şi la adresa a alte 77 de persoane şi a două companii.
 
Un draft iniţial al raportului cerea punerea sub acuzare a lui Bolsonaro inclusiv pentru genocid şi crimă, însă enatorii au decis să renunţe la aceste acuzaţii din cauza unor „motive tehnice”. Au decis, de asemenea, să adauge 10 alte persoane pe lista celor care ar trebui puşi sub acuzare.
 
„Haosul guvernului lui Jair Bolsonaro va intra în istorie ca nivelul cel mai scăzut al sărăciei umane”, a spus senatorul Renan Calheiros, raportorul care a s-a ocupat de raport, menţionând că Bolsonaro „a acţionat similar cu alţi dictatori sângeroşi”.
 
Bolsonaro mai fusese denunţat, la începutul lunii, la Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru crime împotriva umanităţii, ca fiind responsabil pentru defrişările accelerate ale Amazoniei, ceea ce duce la o creştere fără precedent a emisiilor de CO2 la nivel mondial.
 
Totuşi, este puţin probabil ca Bolsonaro să fie judecat pentru acest acuzaţii în situaţia în care ele ar trebui să fie aduse în faţa unui tribunal de procurorul general al Braziliei, o persoană numită de Bolsonaro însuşi. Anterior, preşedintele brazilian a spus că investigaţia Senatului este o „glumă”.
 
Aprobarea raportului subliniază, însă, izolarea tot mai crescută a liderului brazilian care se îndreaptă spre un an electoral dintr-o poziţie tot mai proastă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările