Presa chineză domină Africa. Cum reuşeşte Beijingul să controleze firul narativ de pe continentul african

Presa chineză domină Africa. Cum reuşeşte Beijingul să controleze firul narativ de pe continentul african

Televiziunea chineză de stat câştigă influenţă în Africa, însă deşi canalele mass-media implicate susţin în mod oficial că jurnalismul lor este independent, cei care lucrează pentru aceste surse media spun o altă poveste.

Publicaţia „Der Spiegel“ a primit un răspuns tranşant la solicitarea sa pentru un interviu. „Nu suntem interesaţi să discutăm cu dumneavoastră“, a scris Liao Liang într-un e-mail, adăugând că nici o vizită la postul TV din Nairobi nu este posibilă. Refuzul este atât de complet, încât e aproape la fel de impenetrabil ca un secret de stat.
 
Misiunea lui Yet Liao Liang în capitala Kenyei nu este nici pe departe confidenţială. Ca senior editor al China Global Television Network (CGTN), o filială a televiziunii chineze de stat, rolul său este acela de a pune într-o lumină pozitivă activităţile ambiţioase ale ţării sale – în special cele din Africa, unde reputaţia Chinei a avut de suferit odată de amprenta sa a crescut.
 
Postul TV ocupă trei etaje din Centrul K-Rep, un zgârie-nori din cartierul Kilimani. Primul filtru de securitate este chiar la intrarea în clădire, inclusiv o percheziţie corporală şi întrebări de la recepţionerul suspicios. După aceea însă nu se poate merge mai departe, subliniază un jurnalist „Der Spiegel“. Secretara de la etajul trei spune cu un fals regret: „Ca să fiu sinceră, nu există nicio şansă să vi se permită să-l vedeţi pe domnul Liao“.
 
Liao Lang este figura cea mai importantă de la posul TV. Acesta ar fi fost ofiţer de armată , însă alte lucruri nu sunt cunoscute despre el. CGTN are în jur de 150 de angajaţi, inclusiv jurnalişti din China, Africa de Sud, Marea Britanie, Nigeria şi Kenya, însă, deşi le-a fost promisă protecţia anonimatului, niciunul dintre ei nu a fost de acord, iniţial, să vorbească cu „Der Spiegel“. „Le este frică de Liao“, a spus un angajat, ulterior.
 
„Spuneţi bine povestea Chinei“, a îndemnat preşedintele chinez Xi Jinping, acum trei ani, când a vizitat sediul postului TV de la Beijing, Jurnaliştii CGTN nu sunt acolo doar ca să respingă criticile referitoare la expansiunea Chinei în Africa, ci şi să spargă dominaţia presei occidentale. Postul are o misiune similară în Africa cu cea pe care o are RT-ul rus în Europa.
 

O nouă formă de colonialism

 
În ultimii 20 de ani, China a devenit cel mai puternic partener economic al Africii, cu un volum comercial anual cu mult peste 200 de miliarde de dolari, un total care este mult mai ridicat decât comerţul Africii cu SUA sau cu fostele puteri coloniale ca Franţa şi Marea Britanie. Şi influenţa Chinei în regiune merge dincolo de bunuri şi servicii. Acum doi ani, ţara a stabilit o bază navală în ţara est-africană Djibouti. Şi se crede că la acest moment sunt peste 1 milion de chinezi care trăiesc în Africa. În multe ţări, aceştia sunt văzuţi drept cuceritori care nu sunt interesaţi doar în exploatarea resurselor naturale şi în pieţe noi, ci şi în stabilirea lor permanentă aici. Potrivit unui studiu, majoritatea africanilor consideră binevenită implicarea chinezilor, dar criticii, precum autorul senegalez Adama Gaye, au avertizat în legătură cu o nouă formă de colonialism.
 
Pentru a şlefui imaginea sa, Beijingul s-a îndreptat spre un alt tip de instrumente de putere. China şi-a manifestat susţinerea pentru iniţiativele diplomatice şi a contribuit cu aproximativ 2.500 de soldaţi pentru misiunile ONU de menţinere a păcii din Congo, Sudanul de Sud şi Mali. China ajută şi la combaterea epidemiei de Ebola şi chiar a finanţat construcţia unui sediu al Uniunii Africane în Addis Abeba. Ţara a înfiinţat 49 de Institute Confucius pe tot continentul afircan, care promovează limba chineză şi cultura.
 
În inima politicii de „ieşire pe piaţa globală“ a Chinei se află o ofensivă a mass-mediei, lansată în martie 2018, o iniţiativă coordonată de grupul de presă Vocea Chinei şi monitorizată cu atenţie de către cenzorii Partidului Comunist. În plus, agenţia chineză de stat Xinhua s-a extins şi acum susţine că este cel mai mare canal de ştiri din lume.
 
Campania a fost urmărită deosebit de insistent în Africa, o parte a lumii despre care China consideră că are un viitor luminos. În fiecare an, 1.000 de jurnalişti africani participă la programe de formare în China şi afaceriştii chinezi investesc masiv în canale media africane. Canalul TV StarTimes îşi transmite emisiunile în 30 de state africane şi se declară ca fiind cel mai influent canal digital de pe continent.
 

„Vezi diferenţa“

 
Pentru CGTN, birourile sale din Nairobi sunt unele dintre cele mai mari filiale ale sare din afara Chinei şi este singurul post de televiziune din lume care transmite în toate cele şase limbi oficiale ONU. Are peste 79 de milioane de urmăritori pe Facebook, cam cât BBC şi CNN la un loc.
 
CGTN susţine că este independent. Pe panouri din Kenya, foloseşte sloganul în limba swahili „mtazamo tofanti“ sau „vezi diferenţa“. Postul insistă că este şi deschis şi transparent, dar sediul său este la fel de bine păzit cum era şi Oraşul interzis din Beijing. După mai multe tentative de a găsi pe cineva cu care să discute, jurnalistul „Der Spiegel“ a luat legătura cu un angajat care a fost dispus să se întâlnească cu el într-un loc neutru. De teamă să nu fie recunoscut, nu a dorit să-i fie menţionată nici măcar culoarea cămăşii. A cerut să fie identificat drept James M.

James M. nu este prea ataşat de angajatorul său. „Este un sistem apartheid“, spune el, cu chinezii în frunte, urmaţi de albi, apoi de negri şi abia în ultimele rânduri kenyenii. „Trebuie să-i lăsăm pe chinezi să meargă primii la toalete şi ni se permite să mâncăm la cantină doar după ora 13:00, după ce au mâncat ei. Ne tratează ca pe inferiorii lor“. Câteodată, spune James M., el primeşte doar jumătate din salariiul său cintractual de redactor de 2.000 de euro pe lună. Acesta spune că este penalizat cu aproximativ 17 euro pentru fiecare greşeală din articolele sale, inclusiv erorile de redactare.
 
James este deosebit de deranjat de faptul că la CGTN trebuie să-şi părăsească integritatea jurnalistică. El spune că continuă să lucreze aici pentru că nu are alte alternative. „Nu producem jurnalism independent, ci propagandă pură la ordinul Partidului Comunist“. Jurnalistul spune că scopul este acela de a prezenta cea mai armonioasă imagine cu putinţă a activităţilor chineze din Africa, inclusiv şantiere de construcţie pline cu muncitori zâmbitori şi articole pozitive legate de proiecte-gigant, precum baraje hidrografice sau alte contribuţii umanitare.
 
James M. susţine că uneori se simte ca un soldat care doar îndeplineşte ordinele date de comandantul Liao Liang. El îi arată jurnalistului „Der Spiegel“ un mesaj pe telefon, pe care l-a primit recent de la şeful său: „Fără ştiri cu haosul!” Textul face referire la nelinişti politice dintr-o ţară africană.
 

Tabu şi cenzură

 
Jurnalistul nemulţumit spune că textele mai sensibile trebuie să fie verificate de Beijing şi dacă cenzorii nu sunt de acord cu ele, articolele nu sunt publicate. „Criticile la adresa guvernului, problemele legate de drepturile omului sau analiza datoriei în creştere a Africii sunt considerate de chinezi tabu“, mai spune James M.
 
La ultimele summituri China-Africa, Beijingul a promis împrumuturi, burse şi finanţări în valoare de 140 de miliarde de dolari, însă nimeni nu ştie cât anume din această sumă a ajuns în ţările care aşteaptă banii. Ceea ce este clar însă e că uunele ţări încep să se sufoce sub greutatea datoriilor. Un exemplu este Kenya, care a construi o cale ferată ultramodernă de la Nairobi la Mombasa cu ajutorul chinezilor şi acum este profund îndatorată. „Aş fi concediat imediat dacă aş scrie o ştire pe un asemenea subiect“. spune James M.
 
Acest lucru nu ar fi o premieră. În septembrie, jurnalistul Azad Essa a scris despre opresiunea la care sunt supuşi uigurii de către chinezi şi a fost concediat ulterior. Angajatorul său, Independent Media, este al doilea cel mai mare trust de ştiri din Africa de Sud şi începând cu anul 2013, un investitor chinez deţine 20 la sută din acţiunile companiei.
 

Contracararea negativismului

 
În unele companii chineze stabilite la Nairobi, atmosfera este chiar mai otrăvită decât la CGTN, Anul trecut, un dealer de motociclete chinez i-a comparat pe kenyeni cu maimuţele, unul dintre angajaţii săi, un bărbat de 26 de ani pe nume Richard Ochieng, înregistrând momentul. Ştirea a ajuns pe prima pagină din New York Times şi a declanşat o furtună de indignare în Kenya – parţial pentru că era un exemplu foarte clar ale preconcepţiilor pe care mulţi chinezi le au faţă de africani. Comerciantul de motociclete a fost obligat să părăsească ţara şi Ochieng şi-a găsit un loc de muncă în altă parte.

„Un caz ieşit din comun. Comerciantul de motociclete era un fanatic“, a spus Naftali Mwaura. „Avem relaţii bune cu chinezii, chiar dacă ei preferă să fie mai retraşi“. Mwaura este un reporter kenyan de 40 de ani, care lucrează pentru agenţia Xinhua şi vede situaţia mult mai puţin întunecată. El consideră că posturile locale de ştiri otrăvesc relaţia cu chinezii pentru că nu înţeleg cultura chineză şi sunt încă sub influenţa atitudinilor coloniale britanice.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: