Premieră la NATO. Postul de secretar general adjunct al Alianţei a fost preluat de o femeie

Premieră la NATO. Postul de secretar general adjunct al Alianţei a fost preluat de o femeie

Rose E. Gottemoeller Foto: state.gov

Americanca Rose E. Gottemoeller a preluat luni postul de secretar general adjunct al NATO, post care a fost ocupat până în prezent de Alexander Vershbow, tot american, a anunţat Alianţa într-un comunicat, citat de France-Presse.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gottemoeller, considerată specialistă în relaţiile cu Rusia, după cum notează agenţia Belga, va deţine astfel al doilea post civil cu rangul cel mai înalt în cadrul NATO, după cel al secretarului general Jens Stoltenberg. 
 
Anterior, ea a fost subsecretar pentru Controlul Armamentelor şi Securitate Internaţională la Departamentul american al Apărării, din această funcţie asistându-l pe secretarul de stat în chestiuni precum controlul armamentelor, neproliferare şi probleme politico-militare, se precizează în comunicatul Alianţei.
 
Rose E. Gottemoeller a condus şi delegaţia americană la negocierile cu Rusia în vederea încheierii unui nou Tratat pentru Reducerea Armelor Nucleare Strategice (START).
 
Înainte de a se angaja la Departamentul american de Stat, în anul 2000, Rose E. Gottemoeller a ocupat diferite posturi în cadrul Departamentului american al Energiei, precum şi la centrul Carnegie din Moscova şi la Institutul Internaţional de Studii Strategice din Londra.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările