Precedentul Lakota pentru Kosovo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Bush şi majoritatea ţărilor membre UE au fost naive dacă au crezut cu adevărat că nimeni nu va vedea Kosovo ca un precedent. Cu atât mai mult le lipseşte acum un cadru

Administraţia Bush şi majoritatea ţărilor membre UE au fost naive dacă au crezut cu adevărat că nimeni nu va vedea Kosovo ca un precedent. Cu atât mai mult le lipseşte acum un cadru legal pentru când şi cum să recunoască independenţa ţărilor, în viitor.

Cu două luni înainte de declaraţia formală de independenţă a Kosovo faţă de Serbia, un alt popor care a suferit mult de-a lungul timpului a încercat să se rupă de ţara pe care o consideră un ocupant ilegal. Căpeteniile Lakota, un trib de amerindieni ale căror pământuri includ părţi din cinci state americane vestice, s-au retras unilateral din tratatele încheiate cu Statele Unite în trecut şi s-au declarat o naţiune independentă. Declaraţia de independenţă a Kosovo a fost pe prima pagină peste tot în lume, în timp ce declaraţia indienilor Lakota a fost primită doar cu curiozitate de agenţiile de presă şi de către blogeri.

Potrivit dreptului cutumiar internaţional, o ţară nu are nevoie decât de un teritoriu definit, de o populaţie permanentă şi de un guvern funcţional pentru a deveni o naţiune independentă, cerinţe pe care atât Kosovo, cât şi Lakota le îndeplinesc. Singura diferenţă reală între cele două este că Statele Unite şi majoritatea ţărilor europene au recunoscut imediat Kosovo, în timp ce scrisorile căpeteniilor Lakota adresate ambasadelor străine au fost total ignorate.

Imaginaţi-vă că Vladimir Putin, ca răzbunare pentru recunoaşterea Kosovo de către SUA, sau Hu Jintao, ca reacţie la criticile legate de reprimarea protestelor din Tibet, ar decide să stabilească legături diplomatice cu Lakota. Cum ar răspunde administraţia americană? Probabil ar acuza China şi Rusia că încearcă să submineze securitatea şi suveranitatea SUA din motive politice; exact acelaşi argument este folosit de Serbia, Georgia, China şi alte naţiuni cu minorităţi rebele.

Realismul american & rus

Acest mic exerciţiu de gândire nu este menit să denigreze legitimitatea Kosovo. În schimb, este o încercare de a ilustra cât de arbitrar şi oportunist poate fi procesul de recunoaştere a independenţei în politica internaţională. Probabil independenţa Kosovo a încurajat mişcările separatiste din Somalia până în }inutul Secuiesc, dar actuala administraţie americană a spus clar că nu este interesată de un "precedent Kosovo". Secretara de stat Condoleezza Rice consideră că independenţa Kosovo se datorează "sui generis" circumstanţelor istorice şi a răspuns scurt cu "Nu se va întâmpla", la o întrebare legată de independenţa Osetiei de Sud.

Dar dacă o istorie a încălcării drepturilor omului îndreptăţeşte un grup etnic la independen-ţă, de ce să nu fie recunoscut Kurdistanul, care a suferit de pe urma genocidului chimic al lui Saddam Hussein în anii 1980? Sau dacă un guvern funcţional şi independent este criteriul, de ce să nu fie recunoscut Taiwanul? SUA nu au o politică oficială de recunoaştere a statelor, dar este limpede că obiectivele americane de politică externă din Irak şi China sunt mai importante. Realitatea incomodă a politicii americane faţă de Kosovo este că aceasta are mai puţin de-a face cu preocuparea legată de naţionalismul kosovar cât cu calculul că ar fi util din punct de vedere strategic să ai un aliat proeuropean, laic, musulman în Europa de Sud-Est. Este un studiu de caz pentru realismul clasic.

În timp ce SUA au simţit nevoia să-şi justifice acţiunile, apelând la drepturile omului şi la dreptul internaţional, Vladimir Putin nu s-a sfiit să folosească zgomotos naţionalismul etnic pentru a împinge mai departe ambiţiile de politică externă ale Rusiei. Înainte de anunţul privind declaraţia de independenţă a Kosovo, Putin a spus deschis că Rusia ar putea să recunoască Abhazia şi Osetia de Sud şi a lăsat să se înţeleagă la Summitul de la Bucureşti că Rusia ar încuraja separatismul în Ucraina dacă aceasta ar fi primită în NATO.

Dacă conflictele etno-naţionale ale lumii ar deveni mingi de fotbal politic pentru SUA şi superputerile rivale China şi Rusia, am asista la nişte evoluţii periculoase. Este posibil să fim din nou martorii unor lupte pentru recunoaştere asemănătoare celor din epoca Războiului Rece, atunci când conflictele locale se transformau adesea în bătălii colaterale rivalităţii SUA-URSS.

Pregătirea pentru viitor

Administraţia Bush şi majoritatea ţărilor membre UE erau naive în această privinţă dacă credeau cu adevărat că nimeni nu va vedea Kosovo ca un precedent. La fel ca şi cu multe alte iniţiative de politică externă din ultimul deceniu, o decizie luată cu cele mai bune intenţii ar putea să facă lumea un loc mult mai periculos. Ar fi avantajos atât pentru Statele Unite, cât şi pentru Europa să stabilească un cadru legal pentru când şi cum să recunoască independenţa ţărilor în viitor. Un set specific de reguli pentru acest proces i-ar întări legitimitatea şi ar descuraja periculoasele războaie colaterale.

Cât despre Lakota, ei n-ar trebui să înceapă să-şi facă paşapoarte prea curând.

Joshua Keating este asistent editorial al Foreign Policy SUA

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite