Iranul a zgândărit regiunea şi interesele americane în Orientul Mijlociu şi în Golf

Poziţionările sunt făcute deja, în perspectiva confruntării, şi doar o minune care să aducă regimul Ayatollahilor să facă un pas în spate poate determina oprirea unei confruntări directe, cu toate instrumentele la dispoziţie, pentru a pedepsi acţiunile sub radar, în zona gri a războiului neconvenţional şi hybrid, declanşate de către Iran faţă de vecinii săi, statele sunnite, monarhiile din Golf şi interesele americane în regiune.

Într-adevăr, vizita preşedintelui american Donald Trump la Tokyo s-a soldat explicit cu angajarea premierului Shinzo Abe ca mediator în raport cu Iranul, pentru a obţine venirea regimului de la Teheran la masa de negocieri. Premierul japonez ar  urma să dea asigurări la Teheran că SUA nu vor să schimbe regimul iranian. De altfel, Elveţia şi Oman, ţările care fac reprezentarea reciprocă a Iranului şi SUA, care nu au relaţii diplomatice, s-au activat în egală măsură, într-o temerară încercare a ultimei şanse.

Poziţionările sunt făcute deja, în perspectiva confruntării, şi doar o minune care să aducă regimul Ayatollahilor să facă un pas în spate poate determina oprirea unei confruntări directe

Suntem pe muchie înaintea declanşării unui conflict, şi orice element de escaladare sau expunere publică a unor manevre acoperite ale Iranului poate duce la explozie. Deja intelligence-ul american a expus acţiunile pregătite de forţa Al Quds, văduvind operaţiunile speciale ale intermediarilor iranieni din Orientul Mijlociu de resursele pentru a acţiona, în primul rând de surpriză, acoperire şi anonimat. Complotul fiind expus, acesta nu a mai avut loc.

Mingea e în curtea Iranului, iar regimul Ayatollahilor se clatină

Dar voinţa, forţele de pe teren din Golf şi constituirea de alianţe largi arată perspectiva serioasă a posibilului atac american, dacă Iranul nu reacţionează rapid pentru a detensiona situaţia şi a dezescalada tensiunile, compensând atacurile acoperite dezvoltate deja. Oricum deja a pierdut deja jumătate din exporturile de petrol, moneda a pierdut două treimi din valoare iar inflaţia a sărit în aer.

Situaţia economică e dramatică, după ce, pe rând, Japonia, Coreea de Sud, India, Turcia au renunţat la importurile de petrol, pentru a evita intrarea sub incidenţa sancţiunilor Trezoreriei americane. Chiar şi cele mai importante firme chineze au renunţat să sfideze SUA sau să testeze presiunile americane, fiind deja depăşite de presiunile din războiul comercial care nu se mai termină.

Dar poate cele mai importante semnale din din Arabia Saudită, acolo unde au avut loc concomitent două summit-uri, cu 20 de state arabe şi islamice: Consiliul de Cooperare al Golfului, cu 6 membri – inclusiv renegatul Qatar a fost prezent la nivel de premier, la presiunea SUA, cel mai probabil; şi Reuniunea Ligii Statelor Arabe, cu 21 de state membre. Ambele organizaţii au adoptat declaraţii ce nu marchează tonul belicos al ameninţărilor ultimative şi nici nu anunţă linii roşii, dar somează Iranul să oprească amestecul în treburile interne ale vecinilor săi şi denunţă ameninţările iraniene la adresa securităţii maritime în Golful Persic – şi în urma atacurilor din largul coastelor Emiratelor Arabe unite, în golful Oman.

Coeziunea statelor Golfului şi Ligii statelor Arabe

Deşi divizate în mod tradiţional, iată că ameninţarea iraniană şi voinţa Arabiei Saudite au determinat consolidarea acestei adevărate coaliţii anti-iraniene, alcătuită din state sunnite, într-un moment în care Israelul e deja implicat şi acţionează fără scrupule în Siria împotriva intereselor iraniene şi mai ales a traficului de arme către Hezbollah şi Hamas sau alte organizaţii din Fâşia Gaza. Bombardamentele chirurgicale au ucis numeroşi iranieni de pe teren, pe de altă parte au demonstrat că Teheranul nu e gata să declanşeze un război împotriva Israelului. Cu atât mai puţin împotriva Statelor Unite.

Iranul a sărit, formal, în sus la această alianţă largă creată de rivalii sunniţi, care îl izolează tot mai mult. A anunţat că lumea se bazează pe alegaţii neprobate şi a acuzat rivalul său saudit că face agenda „americană şi sionistă“. Însă în plan real, Teheranul se confruntă cu cea mai mare ameninţare posibilă în regiune, care vizează tot arsenalul utilizabil, de la intelligence şi atacuri cibernetice la distrugerea intermediarilor iranienilor de pe teren şi a structurilor dependente, respectiv a soldaţilor iranieni din regiunea Orientului Mijlociu şi ţările Golfului,

Mai mult, veniţi în plin Ramadan în Arabia Saudită, participanţii la marea coaliţie sunnită au fost plimbaţi prin aeroportul din Jeddah, unde au putut vedea o expoziţie de rachete balistice şi drone de provenienţă iraniană care au atacat, prin intermediul rebelilor al Houthi din Yemen, cetăţenii saudiţi. Nu trebuie uitat că aeroportul însuşi, care a primit acum şefii de stat şi primeşte valuri de pelerini, a fost ţinta unei rachete balistice de provenienţă iraniană în urmă cu doar o săptămână.


Gardienii Revoluţiei Islamice FOTO AFP

Iranul, ameninţare de securitate în Orientul Mijlociu

Aceste demonstraţii arată clar că Iranul e expus public drept pericol esenţial la adresa securităţii în Orientul Mijlociu şi în statele Golfului, că acţiunile şi operaţiunile sale acoperite sunt nu numai devoalate public, ci şi monitorizare, şi că drumul spre război e deschis, dacă nu apare brusc o soluţie de negociere. De altfel, aceasta a fost intenţia iniţială a lui Donald Trump, în abordarea sa tip Mike Tyson a politicii externe, cu un pumn în nas la început ca să poţi negocia de pe poziţii extrem de puternice după: să iasă din JCPOA, acordul nuclear iranian, pentru a determina o variantă mai bună, la care să fie obligat să fie parte şi Iranul.

Statele Unite nu vor să declanşeze un conflict, dar vor distruge fără nici o reţinere capabilităţile Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice de la distanţă

Un nou acord, mai bun şi mai strict decât JCPOA, acordul nuclear cu Iranul denunţat anul trecut, înseamnă, de fapt, un control mai bun al activităţii nucleare, a celei de îmbogăţire a uraniului, dar şi condiţii de neimplicare a Iranului prin terţi şi miliţii şiite sau grupuri de insurgenţă locale în treburile statelor vecine din Orientul Mijlociu. Şi, până acum, abordarea pare să fi dat roade. E de văzut dacă abordarea administraţiei Trump va da şi cu Iranul, prin descurajare, sancţiuni şi presiuni internaţionale, şi dacă nu va fi nevoie şi de implicarea ofensivă, credibilă, cu lovituri directe şi acţiuni militare în Iran.

Statele Unite nu vor să declanşeze un conflict, dar vor distruge fără nici o reţinere capabilităţile Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice de la distanţă, aşa cum vor distruge elementele programului nuclear iranian. Probabil că o intervenţie directă, pe teren, e puţin probabilă, dar presiunea există ca şi voinţa manifestă de a se întâmpla ceva. De a sancţiona agresivitatea actuală a Teheranului. Dacă nu, răbdarea strategică a statelor din Golf şi a celor din Orientul Mjlociu se va diminua, iar conflictul regional va răbufni agresiv cât de curând. Tocmai în zona care exportă jumătate din petrolul lumii.