Povestea controversată a „dictatorului” turc: cum a ajuns un vânzător de covrigi din mahalalele Istanbulului să fie „Papa Erdogan”
0Atunci când Recep Tayyip Erdogan vindea simiţi şi limonadă pe străzile vechiului Istanbul, Turcia era prinsă într-un vârtej de lovituri de stat date cu ajutorul armatei. Ţara tânjea la marginea Europei, iar turcii tradiţionalişti erau consideraţi pătura inferioară a societăţii. În 2011, ţara condusă de politicianul condamnat la închisoare pentru declaraţiile extremiste avea una dintre cele mai mari rate mondiale de creştere economică.
La ultimele alegeri legislative, în 2011, singura incertitudine era marja de victorie pe care urma s-o bifeze premierul Erdogan. Şi, fără a mai fi vreo surprinză pentru nimeni, Erdogan şi-a câştigat lejer, cu 50% din voturile exprimate, un al treilea mandat pentru el şi o majoritate parlamentară pentru partidul Dreptate şi Dezvoltare, pe care-l conduce.
Acum, în cadrul protestelelor izbucnite săptămâna trecută, zeci de mii de turci din aproape 70 de oraşe îl numesc dictator şi-i cer demisia.
Când Erdogan a câştigat cel de-al treilea mandat în fruntea guvernului, în 2011, lucrurile erau cât se poate de diferite. Turcia devenise candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, dar de data aceasta îşi permitea să pună condiţii şi să nu se grăbească să intre în Uniunea roasă de criză.
În 2010-2011, ţara a avut una dintre cele mai ridicate rate de creştere economică din lume, atrăgând investiţii şi oameni de afaceri din întreaga lume. De asemenea, influenţa religiei în politică şi în structurile de conducere a statului redeveniseră un lucru obişnuit, politicienii religioşi îndepărtându-i pe adepţii secularismului de la putere.
Considerat de rivalii politici un autocrat şi un islamist periculos, susţinătorii în numesc „Papa” Erdogan şi-l cataloghează drept erou şi fiu al poporului. Cu toţii cad însă de acord asupra unui singur lucru: Erdogan a transformat dramatic ţara de când partidul pe care-l conduce a venit la putere, în 2002.
Comparat cu Kemal Ataturk
Ba chiar există voci care pun reformele făcute de Erdogan pe aceeaşi treaptă cu schimbarea adusă în 1923 de Kemal Ataturk, care a pus bazele Republicii Turcia peste ruinele învinsului Imperiu Otoman.
„Erdogan vrea să rămână în istorie drept omul care a transformat Turcia într-o putere mondială. Şi vrea să demonstreze lumii întregi că poţi fi o putere globală şi un stat musulman în acelaşi timp”, explică pentru cotidianul britanic „The Telegraph” Henri Barkey, expert cu specializare în Turcia, care activează în cadrul Carnegie Endowment for International Peace.
Un politician carismatic dar temperamental, Erdogan nu s-a sfiit să-şi asume riscuri. Cel mai important a fost atunci când a ales să conteste puterea exercitată de adepţii secularismului asupra armatei şi a justiţiei, transferând influenţa dinspre elitele urbane, occidentalizate, spre o nouă specie de politicieni reliogioşi.
Înclinaţia către această latură a culminat în 2010, când Recep Tayyin Erdogan a anunţat că va reloca toate instituţiile financiare importante din Ankara, capitala statului, în Istanbul, ca parte a unei strategii de promovare a noii regiuni comerciale amplasate aici.
Mai mult, membrii partidului aflat la guvernare în Turcia au propus ca şi banca centrală a statului să fie relocată. Însă partidele din opoziţie au contestat vehement propunerea, spunând că această decizie va fi primul pas în procesul de a înlătura funcţia de capitală a oraşului Ankara şi readucere în prim-plan a Istanbulului, capitala tradiţională a apusului Imperiu Otoman.
Reformele conduse de Erdogan pentru deschiderea economiei au condus la triplarea venitului pe cap de locuitor în perioada 2003-2011.
Deficitul bugetar al Turciei din 2001 îl depăşea cu mult pe cel al Greciei din anul 2009. Statul nu reuşea nici măcar să strângă suma necesară achitării dobânzilor datoriei publice, ce ajungea, în 2001, la 80% din PIB. Astăzi, aceasta a scăzut la 46%, în timp ce în Grecia se menţine la 115%.
Deşi în intervalul 1999-2008 Turcia a fost nevoită să împrumute 53 de miliarde de dolari de la FMI pentru a-şi acoperi deficitul bugetar de peste 20% din PIB, situaţia a fost remediată prin măsuri precum scăderea salariilor, majorarea impozitelor, privatizări, micşorarea investiţiilor şi eradicarea evaziunii fiscale. Doar din privatizări, statul turc a obţinut aproximativ 30 de miliarde de dolari.
Lira turcească s-a depreciat cu 54% în raport cu dolarul în 2001, ceea ce a impulsionat exporturile şi a ajutat la relansarea economiei. Grecia nu poate utiliza însă o astfel de strategie din cauza apartenenţei la zona euro. După doi ani de discuţii cu FMI privind un nou împrumut în valoare de 40 de miliarde de dolari, în martie, premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a găsit o alternativă pentru această variantă.
Astfel, guvernul a redus cheltuielile publice cu 2,1% şi a mărit impozitele cu 28%, aducând bugetul pe surplus. Pe fondul recesiunii, reticenţa investitorilor faţă de guverne şi companii este tot mai acută. Acest lucru reiese şi din creşterea costurilor asigurării contra riscului de credit (CDS), care în Rusia au avansat cu 33%, în statele emergente din Europa cu 34%, culminând cu 130% în Spania. În Turcia însă, creşterea indicatorului este de doar 4,2%.
Aliat asumat al Statelor Unite ale Americii şi membru NATO încă din 1952, Turcia şi-a consolidat în ultimii ani relaţiile internaţionale cu Orrientul Mijlociu, inclusiv cu Iranul, şi şi-a îndreptat interesele economice către Asia şi Africa.
În ceea ce priveşte relaţiile cu Iranul, Erdogan nu s-a temut nici măcar de Statele Unite şi ajută Teheranul să-şi vândă ţiţeiul în întreaga lume, sfidând embargoul impus de SUA.
Astfel, la începutul anului 2012, după ce SUA şi UE impuseseră embargo pentru comercializarea ţiţeiului iranian, un oficial de la Teheran declara mândru că statul îşi continuă fără grijă activităţile de export cu ajutorul unei bănci din Turcia.
Partidul lui Erdogan s-a format din rămăşiţele unei mişcări islamiste interzise în Turcia, din cauza căreia Erdogan a ajuns şi la închisoare pentru o scurtă perioadă.
Opoziţia slabă şi divizată, formată din partide care continuă şi astăzi să se acuze reciproc pentru înfrângerea umilitoare din 2002 în faţa partidului lui Erdogan, nu face altceva decât să-i clădească lui Erdogan imaginea unui lider autoritar, care nu dă socoteală în faţa nimănui.
Fiul unui căpitan de vas
Erdogan nu mai are dreptul să preia un nou mandat în fruntea guvernului turc, însă asta nu înseamnă că intenţionează să iasă din viaţa politică, ba din contră. Broşurile şi afişele electorale folosite de el în campania din 2011 anunţau, sub o figură serioasă, paternă, că obiectivul unic trebuie să fie anull 2023 - anul în care Republica Turcia aniversează 100 de ani de la înfiinţare.
Născut în 1954, premierul turc este fiul unui căpitan de vas de la Marea Neagră şi are alţi patru fraţi. Atunci când Recep Tayyip era copil, tatăl a mutat familia la Istanbul în căutarea unei vieţi mai bune pentru fiii săi.
Acolo, Erdogan a început să vândă simiţi, limonadă şi chifle pe stradă pentru a-şi plăti studiile religioase. Pe vremea aceea, el locuia şi făcea afaceri în Kasimpasa, un cartier din Istanbulul istoric. De aici îşi încep poveştile biografii atunci când vorbesc despre actualul premier turc. Kasimpasa este un cartier populat preponderent de muncitori veniţi din provincie, negustori şi băcani - oameni simpli, dar care au făcut din aroganţă un stil de viaţă de care sunt mândri.
Zona rămâne şi astăzi una dintre cele mai periculoase din Istanbul, descrisă cel mai bine de un localnic într-un interviu pentru agenţia de ştiri Reuters: „Oamenii din Kasimpasa sunt, de fapt, foarte buni în interior, doar că se întâmplă să fie iute la mânie. De aceea, suntem obişnuiţi cu bătăi pe stradă, împuşcături şi înjunghieri”, explica chelnerul Elif Gorgulu în urmă cu doi ani. „Sunt foarte protectori şi nu ştiu cum să reacţioneze calm la o insultă. Trebuie să-ţi păzeşti satele p-aici”, continua acesta.
Îşi ceartă subalternii dacă îi prinde fumând
În multe dintre ceainăriile şi cafenelele de aici, pe pereţi există portrete înrămate ale lui „Basbakanimiz” (premierul nostru - tc.). Oamenii îl consideră încă unul d-ai lor, îl respectă şi îl admiră. Nu bea şi nu fumează, iar subalternii lui au parte de câte-o admonestare serioasă de fiecare dată când sunt prinşi cu ţigara.
Deşi o figură care a contribuit la divizarea societăţii turce, Erdogan se bucura, în urmă cu puţin timp, de încrederea majorităţii turcilor, iar rivalii săi politici îl recunosc ca pe-o forţă de temut. Dacă acum turcii strânşi în Piaţa Taksim îl numesc dictator şi-i cer demisia, în urmă cu câţiva ani lucrurile stăteau cu totul altfel.
Atunci când participa la un eveniment şi avea ocazia să se adreseze publicului, reuşita era garantată şi nicio mulţime nu-i putea rezista: cita filosofi şi lideri religioşi locali, îşi denunţa adversarii politici drept „forţe oculte” care se opun schimbării şi enumera lucrările publice finalizate în timpul mandatelor sale.
În 2011, atunci când a fost reales, cei mai mulţi dintre turci îl respectau pe Erdogan pentru că a reuşit să redea stabilitatea unui stat erodat de decenii întregi de coaliţii haotice, lovituri de stat şi un sistem financiar falimentar.
Într-un fel, încă este jucătorul amator de fotbal din Kasimpasa, iar asta a contribuit la succesul Turciei. Povestea lui este că progresul poate avea loc şi în Turcia. Henri Barkey, Carnegie Endowment for International Peace
Banii obţinuţi ca vânzător ambulant i-au asigurat studiile lui Erdogan. Acesta a urmat mai întâi cursurile unei şcoli islamice, apoi şi-a obţinut licenţa în management de la Universitatea Marmara din Istanbul în 1981.
Atunci când era student, el l-a cunoscut şi a devenit prieten cu Necmettin Erbakan, care a devenit apoi primul premier islamist al Turciei.
Trecutul lui Erdogan se leagă invariabil de gruparea extremistă Partidul Virtuţii, înfiinţat în 1998 şi declarat neconstituţional de Curtea Constituţională a Turciei în 2001. Partidul a fost interzis pentru că încălca mai multe articole privind secularizarea din Constituţia turcă, redactată în 1980.
Întâlnirea lui Erdogan cu politica s-a produs când acesta era foarte tânăr. În anii `70, a fost ales preşedinte al organizaţiei de tineret din Istanbul a Partidului Salvării Naţionale.
După lovitura de stat din 1980, Erdogan şi mulţi dintre prietenii săi l-au urmat pe Erbakan şi au intrat în Partidul Prosperităţii. În 1984, el ocupa deja o funcţie importantă în partid. Un an mai târziu, el a fost ales preşedintele organizaţiei din Istanbul a partidului. În 1991, a fost ales pentru Parlament, dar nu i s-a permis să-şi preia mandatul.
Trei ani mai târziu, Erdogan a fost ales primarul Istanbulului, funcţie pe care a deţinut-o timp de patru ani, până când a fost nevoit să demisioneze după ce a fost trimis la închisoare.
În 1998, a fost condamnat la 10 luni de închisoare pentru că a recitat un poem considerat de instanţă jignitor şi care incita la violenţă şi discriminare pe motive religioase şi de rasă.
Moscheile sunt cazarmele noastre, domurile ne sunt căşti, minaretele ne sunt baionete, iar credincioşii sunt soldaţii noştri. Versuri din poemul scris de Ziya Gokalp, pentru care a fost condamnat Erdogan la închisoare
El a efectuat însă doar patru luni din pedeapsă şi s-a întors imediat în viaţa politică. Trei ani mai târziu, în 2001, a înfiinţat Partidul Dreptate şi Dezvoltare, care a înregistrat o victorie răsunătoare la alegerile generale din 2002. Pentru că încă avea interdicţie în a ocupa o funcţie publică din cauza cazierului, în locul său a fost numit actualul preşedinte Abdullah Gül a fost numit premier. Aceasta deşi în interiorul partidului exista unanimitate în favoarea lui Erdogan.
Un an mai târziu, după ce rezultatele alegerilor au fost anulate pentru regiunea Siirt, Erdogan a candidat din nou pentru un mandat de parlamentar. Atunci, graţie unei modificări legislative, el a putut fi numit premier, iar Gul a renunţat de bunăvoie la mandatul său.
CITEŞTE TOATE ARTICOLELE DESPRE PROTESTELE DIN TURCIA
Mii de manifestanţi au ocupat din nou, luni după-amiază, Piaţa Taksim din Istanbul, forţele de ordine intervenind cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Multe voci se întreabă, în caz că situaţia va degerera, dacă armata va interveni şi de partea cui.
Prima victorie a pieţei în faţa lui Erdogan
Premierul Recep Tayyip Erdogan a dat înapoi duminică şi a anunţat că nu va mai construi un mall în Piaţa Taksim, însă acest gest nu a pus capăt protestelor naţionale.
Pe cine se sprijină „regimul Erdogan“
Contestată acum în stradă de segmentul liberal al societăţii turce, timp de aproape un deceniiu guvernarea premierului Tayyp Recep Erdogan s-a bazat pe largi victorii electorale, obţinute mai ales în zonele rurale, conservatoare, dar şi în cele urbane, antreprenoriale.
EDITORIAL Proteste în Turcia: de ce ţine MAE cu poliţia turcă?
Ministerul român de Externe pur şi simplu cauţionează o intervenţie poliţienească larg criticată drept excesivă. Cel puţin aşa se exprimă.
Preşedintele Abdullah Gul şi premierul Tayyip Erdogan au viziuni diferite când vine vorba de protestele ce au cuprins cele mai importante oraşe din Turcia.
Context Politic: Piaţa Taksim vs. Piaţa Universităţii (începuturi)
Notă: majoritatea textelor preluate mai jos sunt de vineri seara / sâmbătă dimineaţa. Deja atunci manifestaţiile din Turcia erau cu un ordin de mărime faţă de ce am avut noi în România şi la fel erau şi represiunile. Sâmbătă seara, conform unor rapoarte, vorbeam deja de două ordine de mărime peste ce am avut în România, adică sute de mii de oameni.
Protestatarii din Turcia au creat o campanie pe site-ul de crowdfunding Indiegogo pentru a strânge banii necesari cumpărării unei pagini de publicitate în ziarele „New York Times“ sau „Washington Post“.
Cum au apărut protestele în Turcia după decenii de linişte politică şi prosperitate
Chiar şi în acest moment, mii de turci continuă să protesteze faţă de guvern şi de acţiunile sale profund nedemocratice. Televiziunile locale transmit imagini cu atacurile brutale ale poliţiei împotriva demonstranţilor paşnici care au ajuns să-şi verse năduful în Piaţa Taksim din Istanbul.
Cursul de schimb al monedei naţionale a Turciei şi acţiunile companiilor autohtone au fost afectate negativ de incidentele violente care s-au amplificat în ultimele zile, reflectând îngrijorarea pieţelor internaţionale faţă de problemele din Turcia.
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a făcut apel la calm luni, după un sfârşit de săptămână marcat de proteste violente, cerând oamenilor să nu se lase provocaţi de manifestaţii organizate, în opinia sa, de „elemente extremiste”, transmite Reuters. Erdogan a spus că serviciile secrete turce investighează posibila implicare a unor ţări străine în organizarea protestelor din ultima săptămână.
FOTO VIDEO Protestele din Turcia, în imagini
Protestele din Turcia, declanşate sâmbătă în Piaţa Taksim din centrul Istanbulului, s-au extins în peste 60 de oraşe. Mai bine de 1.700 de oameni au fost reţinuţi de forţele de ordine în primele trei zile de manifestaţii, iscate pe fondul unui protest ecologist susţinut faţă de construirea unui mall în Piaţa Taksim.
Protestele violente din toată ţara l-au făcut pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan să dea înapoi în ceea ce priveşte mall-ul care urma să fie construit în cazarma ce va înlocui piaţa Taksim din Istanbul. Erdogan, care este tot mai des criticat pentru „islamizarea” ţării, a anunţat că va construi o moschee în simbolica piaţă, scrie pe prima pagină de luni a cotidianului turc „Hurriyet”.
Zeci de mii de oameni au luat cu asalt bulevardele celor mai importante oraşe din Turcia şi s-au bătut cu poliţia începând cu noaptea de duminică şi până în zorii zilei de luni. Au fost cele mai dure confruntări după patru zile de proteste.
Mai mulţi protestatari turci s-au luptat cu poliţiştii din Istanbul încă de la primele ore ale zilei de luni. Unele dintre sediile locale ale Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării, condus de premierul Recep Tayyip Erdogan, au fost incendiate duminică noapte, marcând intrarea în cea de-a patra zi de proteste violente.
Protestele care au avut loc pe Bulevardul Istikal, centrul vibrant al Istanbului, acolo unde sunt cele mai importante magazine si locurile de distracţie ale turcilor, nu înseamnă chiar ceva nou.
Piaţa Taksim este una dintre emblemele oraşului Istanbul. Aici este locul in care locuitorii se adună fie la petrecerile de Revelion, fie ori de câte ori doresc să îşi ceară drepturile.
VIDEO De ce au dat foc turcii Istanbulului
O manifestaţie ecologistă, declanşată în urmă cu o săptămână la Istanbul, s-a transformat într-o mişcare anti-guvernamentală de proporţii ce s-a extins în aproape toată ţara.
EDITORIAL: Suleyman contra premierului Erdogan
„Ei spun că masacrăm copacii. Noi am plantat aproximativ două miliarde de copaci“, spune premierul Erdogan (citat de CNN) în timp ce nu înţelege – sau se face că nu înţelege – de ce au ieşit oamenii furioşi în centrul oraşului Istanbul. Oamenii îşi cer drepturile, iar politicianul le răspunde „veniţi să-mi număraţi copacii!“. Este un tip de discurs arogant care cred că vă sună cunoscut, scrie Liviu Iolu, jurnalist, pe blogul său de pe adevarul.ro.
VIDEO „Suleyman Magnificul“, în mijlocul protestatarilor din Turcia
Printre manifestanţi, jurnaliştii l-au surprins pe actorul Halit Ergenc, care-l interpretează pe sultanul Suleyman, în serialul „Suleyman Magnificul”.
Cenzura mass-media din Turcia creează dezinformare şi confuzie printre cetăţeni
Protestele din Turcia au trecut la un alt nivel odată cu încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, în timp ce administraţia premierului Recep Erdogan abuzează de putere. Mare parte din turci sunt privaţi de informaţii, mass-media şi reţelele sociale fiind cenzurate, ceea ce a creat confuzie în rîndul cetăţenilor.
Gazele lacromigene, furtunurile cu apă şi scandările au pus stăpânire pe Istanbul. La scurt timp, protestele au cuprins şi alte oraşe, ca Ankara, Izmir, Bodrum. Moldovenii care se află în aceste zile în Turcia spun că au simţit gazul lacrimogen care a fost împrăştiat în cantităţi mari.
FOTO VIDEO Cum s-a transformat protestul ecologist din Turcia într-unul antiguvernamental violent
Zeci de răniţi şi aproape o mie de persoane arestate. Acesta este bilanţul a două zile de confruntări violente cu poliţia în numeroase oraşe ale Turciei, unde o manifestaţie împotriva planurilor de renunţare la un parc din Istanbul s-a transformat într-o mişcare antiguvernamentală de proporţii.
Se încarcă comentariile...
