FOTO Populaţii creştine antice, distruse de valul islamist din Orientul Mijlociu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creştinii din Irak iau calea exilului din cauza jihadiştilor din Statul Islamic
Creştinii din Irak iau calea exilului din cauza jihadiştilor din Statul Islamic

În ultimele zile, 100.000 de creştini au fost nevoiţi să plece din localităţi din nordul Irakului, ocupate de jihadişti. O altă minoritate religioasă, yazidiţii, practicanţii unei religii străvechi, derivate din zoroastrism, a căzut victimă jihadiştilor, pe motiv că sunt „adoratori ai diavolului“.

Săptămâna trecută, creştinii din oraşul irakian Qaraqosh, care a fost, aproape 2.000 de ani, inima civilizaţiei creştine din regiunea Ninive, au fost puşi să aleagă: se convertesc la islam, părăsesc oraşul sau sunt executaţi. La fel au păţit creştinii din Mosul, comunitate aflată aici de 1.700 de ani şi care vorbeşte încă o formă de aramaică, limba vorbită de Iisus. Prin această limbă, prin tradiţii şi chiar prin sânge, această comunitate e legată de primii creştini.

 A rezistat sub Imperiul Babilonian şi sub cel Persan. A văzut naşterea Islamului şi Cruciadele. A reuşit să supravieţuiască chiar şi năvălirii hoardelor lui Ginghis Han sau dictaturii lui Saddam Hussein. Acum, sub loviturile Califatului islamic, aceste comunităţi au dispărut cu totul, până şi crucile din cimitire şi lăcaşurile de cult au fost distruse.

Pentru prima dată de 2.000 de ani încoace, nu mai există practic deloc locuitori de religie creştină în oraşul antic Mosul, unul dintre primele locuri unde a fost răspândit creştinismul. Dacă aici existau în jur de 25.000 de creştini, acum au dispărut cu totul.  E doar una din consecinţele unei tragedii ce a început acum 30 de ani şi pare că nu se mai opreşte.

Dispariţia lor se face în indiferenţa şi neputinţa comunităţii internaţionale, în special a Uniunii Europene. Creştinii nu fug doar din Mosul, ci şi din celelale oraşe vechi din împrejurimi. Se întâmplă  după ce acestea au căzut în mâinile Statului Islamic, gruparea care vrea să instaureze un califat islamic în Irak şi Siria.

La câteva zile după ce au preluat controlul asupra oraşului Mosul, jihadiştii au desenat câte un "N" pe fiecare casă vizată. „N” de la "nassarah", cuvântul arab pentru "creştin". Urlând în portavoci, reprezentanţii miliţiei islamice le-au dat de ştire creştinilor că au la dispoziţie câteva ore ca să aleagă: fie să se convertească la islam, să plătească un impozit special pentru non-musulmani sau să plece. Casele le-au fost confiscate.

 Majoritatea au ales să plece. Şi din Mosul, şi din localităţile învecinate. Iar la ultimul punct de control înainte de Kurdistanul vecin, jihadiştii le-au luat banii, bijuteriile, telefoane , hainele, mâncarea, scrie „Le Monde“. Kurzii sunt cei care i-au primit până acum pe creştinii prigoniţi de Frontul Islamic. Şi totuşi, pentru ospitalitatea faţă de aceste zeci de mii de refugiaţi, kurzii nu primesc nici un ban nici de la ONU, nici de la UE, nici de la Vatican. Până acum, kurzii i-au adăpostit şi i-au ajutat pe refugiaţii creştini. Se pare însă că nu mai reuşesc să le facă faţă fundamentaliştilor islamici.



Ba mai rău, şi o minoritate religioasă a acestora, Yazidiţii, practicanţii unei religii străvechi, derivate din zoroastrianism, a căzut victimă jihadiştilor, pe motiv că yazidiţii sunt „adoratori ai diavolului“.

Potrivit mai multor estimări, Irakul număra un milion şi jumătate de creştini la sfârşitul anilor 80 (faţă de totalul de 20 de milioane de irakieni). Anii de embargou impus de ONU i-au împins pe foarte mulţi să emigreze. Iar în 2003, în momentul intervenţiei americane, nu mai erau decât 800.000. Dar şi după aceea, din pricină că erau consideraţi "proamericani", au fost ţinta predilectă a violenţelor comise în numele luptei "contra invadatorului". Astăzi, mai sunt în total în Irak cel mult câteva mii de creştini, mai scrie „Le Monde” .

Situaţia s-a agravat considerabil în ultimele zile. Jihadiştii din Frontul Islamic au preluat controlul supra mai multor oraşe cu importante minorităţi creştine. Circa 100.000 de creştini au fugit în aceste ultime ore din calea islamiştilor, având doar hainele de pe ei. Ei s-au deplasat spre regiunea Kurdistan, a explicat Patriarhul Bisericii Caldeene catolice, Louis Sako.

„Este un dezastru umanitar. Bisericile din oraşele ocupate au fost sparte, iar crucile au fost date jos de pe acoperişuri“, a spus clericul catolic. În plus, circa 1.500 de manuscrise au fost arse, a precizat el.

Creştinii din Siria, crucificaţi

Mai mulţi creştini din oraşele Alep şi Rakka au fost crucificaţi în ultimele luni de jihadiştii care deţin controlul în zonă. La Alep, nouă oameni care au fost răstigniţi în public acuzaţi de părăsirea credinţei islamice. Unul dintre ei a reuşit să supravieţuiască după ce a fost crucificat pentru opt ore. Trupurile altor creştini au fost lăsate în piaţa principală a oraşului timp de trei zile, pentru ca locuitorii să afle că Statul Islamic deţine puterea şi trebuie să se convertească s-au să plătească.

Dar această prigoană a creştinilor nu se întâmplă doar în Irak şi Siria. Cu excepţia Libanului, unde situaţia politică e cât de cât stabilă, toată regiunea se goleşte de minoritatea sa creştină, victimă a creşterii în forţă a islamului politic şi războaielor care fac ravagii în lumea arabă. Probleme mari sunt şi în Egipt. Biserica creştină de aici –coptă- a avut şi ea de pătimit din cauza fanatismului islamic: masacre, locuri de cult incendiate, intimidări de tot felul. Chiar şi în Palestina numărul creştinilor scade accelerat, deşi oficial Hamas susţine că îi menajează.
 

Sirieni crucificaţi de jihadişti în Raqqa
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite