VIDEO Un poliţist care a participat la arestarea Micului El Chapo, executat cu sânge rece. Asasinii au tras 155 de gloanţe

VIDEO Un poliţist care a participat la arestarea Micului El Chapo, executat cu sânge rece. Asasinii au tras 155 de gloanţe

FOTO Diario del Yaqui

Unul dintre poliţiştii care au luat parte recent la operaţiunea eşuată de arestare a unuia dintre fiii lui El Chapo, a fost executat miercuri într-un mod brutal în parcarea unui centru comercial din statul mexican Sinaloa, relatează The Sun.

Ştiri pe aceeaşi temă

Presupuse bande criminale l-au ucis pe poliţist după ce i-au urmărit maşina: doi bărbaţi au tras 155 de gloanţe în maşina din care poliţistul n-a mai apucat să iasă.
 
Presa locală relatează că poliţistul numit Eduardo, în vârstă de 32 de ani, a făcut parte din echipa care l-a arestat pe Ovidio Guzman Lopez, unul dintre fiii lui El Chapo, într-o operaţiune iniţiată de autorităţile din Culiacan în contextul în care pe numele traficantului de droguri există o cerere de extrădare din partea SUA.
 
Forţele de Securitate din Sinaloa au transmis pe pagina lor de Facebook anunţul privind moartea poliţistului şi condoleanţe familiei, scriind că poliţistul căzut la datorie şi-a pierdut viaţa în capitala statului mexican Sinaloa. Autorităţile locale anchetează crima şi implicarea unor bande criminale.
 
Execuţia lui Eduardo vine după eşecul din 17 octombrie a arestării „Micului Chapo” –unul dintre fii lui El Chapo, baronul drogurilor în prezent încarcerat în SUA - despre care autorităţile locale spun că a fost una făcută în grabă, neplanificată.
 
 
Potrivit The Los Angeles Times, Ovidio Guzman Lopez a fost eliberat după ce fusese arestat în condiţiile în care forţele de securitate mexicane n-au putut ţine piept ripostei gangsterilor care au luat ostatici din rândurile forţelor de ordine, au blocat intrările în oraş cu vehicule incendiate, au luat cu asalt o clădire guvernamentală şi au eliberat prizonieri de la o închisoare locală. De asemenea, au luat controlul asupra unor autostrăzi din statul Sinaloa ameninţând cu răpirea pe cei care care vor încerca să treacă. 
 
Evenimentele au luat o turnură suprarealistă care a adăugat la umilinţa suferită de guvern în faţa grupărilor criminale după ce avocaţii familiei Guzman i-au mulţumit preşedintelui mexican Andres Manuel Lopez Obrador pentru eliberarea liderului cartelului, într-o conferinţă de presă.
 
„Avem un preşedinte uman, un bun creştin”, care a acţionat „cu multă înţelepciune şi simţ al justiţiei”, a spus unul dintre avocaţi.
 
„Nu am făcut vreun pact cu infractorii... statul nu a eşuat. A fost doar doar o operaţiune care a eşuat”, a declarat secretarul în domeniul securităţii, Alfonso Durazo.
 
Secretarul pentru apărare, Luis Cresencio Sandoval, a motivat eşecul spunând că soldaţii şi trupele nou înfiinţatei Gărzi Naţionale au luat decizia de a-l încolţi pe Guzman la locuinţa lui fără autorizaţia supervizorilor: doritori de a obţine rezultate imediate, s-au avântat şi au „acţionat pripit, fără a-şi plănui bine intervenţia”.
 
Potrivit The Guardian citat de The Sun, Micul Chapo este pe locul cinci în topul celor mai căutaţi fugari din lume, alături de liderul Boko Haram, militantul Abubakar Shekau şi Ibrahim Dawood, creierul atacurilor cu bombă din Mumbai în 1993, în urma cărora 250 de oameni au murit.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: