Poliţia indiană construieşte turnuri pentru a-l apăra pe Obama de maimuţe

Apropiata vizită pe care preşedintele american, Barack Obama, o va face în India pune pe jar autorităţile. După ce au tăiat nucile de cocos din copaci, ca nu cumva vreuna să cadă în creştetul liderului de la Casa Albă, acum grija autorităţilor e legată de ideile maimuţelor care l-ar putea deranja pe Obama.

Ştiri pe aceeaşi temă

Drept urmare, poliţia din Delhi construieşte turnuri de supraveghere pentru a ţine maimuţele la distanţă în timpul vizitei lui Obama în capitala indiană, informează EFE, citată de Agerpres.

Mai citeşte şi:

Indienii taie nucile de cocos din copaci, de frică să nu moară Obama

Turnurile au 25 de metri înălţime şi sunt construite atât pentru a garanta securitatea lui Obama, cât şi pentru a menţine sub control maimuţele care îşi fac de cap în apropiere de locul în care va fi cazat preşedintele Statelor Unite, a anunţat poliţia locală.

"Deoarece au mai existat plângeri referitoare la maimuţele din zonă, le-am pus sub supraveghere", a declarat un oficial al poliţiei din Delhi.

De altfel, autorităţile au angajat şi "prinzători de maimuţe", care au ca scop controlarea expansiunii animalelor.

În religia hindusă există o strânsă legătură între maimuţe şi zeul Hanuman, înfăţişat cu faţa acestui şi coada acestui animal. Macacii se reproduc foarte rapid, iar acest lucru a provocat o problemă de suprapopulare. Din acest motiv experţii au cerut luarea unor măsuri de control în ţară.

Prima vizită a lui Obama în acesta ţară va începe în 6 noiembrie, iar în capitală va ajunge două zile mai târziu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările