Poate numai din această cauză, a început deja cel de-al Treilea Război Mondial!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Pe măsură ce se preciza, începând de cel puţin câţiva ani, scenariul viitorului conflict planetar (aflat acum deja în plină desfăşurare), viitorii nedoriţi la masa marii discuţii pentru împărţirea puterilor şi sferelor de influenţă erau alungaţi din ce în ce mai ferm pe terenul singurei discuţii care le rămese şi le era perect familiară, bătălia ideologică în termenii Războiului Rece.

Şi asta este acum în ritm de dezvoltare spumoasă, odată cu ostaşii din taberele ecologiştilor, neomarxiştilor, conservatorilor fanatici şi a ideologiilor dreptei şi stângii extreme, polarizând dezbateri infinite şi totalmente false. Ce este real, singurul joc real în care sunt angrenaţi puternicii planeti a fost cel determinat nu de o intuiţie imprimată de cei din Illuminati sau din grupa Prieure de Sion, ci de o simplă, uriaşă şi „atotdominantă“ nevoie de supravieţuire care, pentru prima oară, se manifesta ca atare, vorbind despre existenţa viitoare sau dispariţia unor naţiuni sau grupuri de naţiuni care, din motive obiective, vor fi lăsate în urmă şi se vor dizolva în volutele memoriilor istorice.

Cauza, aşa cum spuneau de ani şi ani de zile rapoartele prezentate de cei de la Clubul de la Roma, apoi de la Bilderberg sau Davos, este imposibilitatea de a continua dezvoltarea planetară în parametrii activităţilor de acum, cele care răspund unor nevoi descrise drept absolut indispensabile şi pentru a căror satisfacere este nevoie, din ce în ce mai mult, să se folosească metale şi pământuri rare. Ţările unde se găsesc acestea sunt puţine şi, ca atare, în subsolul bătăliei despre ideologii, a început cumplita înfruntare pentru cucerirea a cât se mai poate din regiunile de producţie rămase neocupate. Astfel încât trebuie să privim la lista conflictelor de acum ca la o tablă de şah pe care mută piesele intereselor industriale, cu presiuni incredibil de mari pentru a asigura resursele de asemenea materii prime care, deficitare în principiu, au ajuns să fie în acest moment într-atât de complet deficitare încât problema s-a deplasat - în statele care contează - către strategii militari şi de securitate.

Chestiunea care devine casus belli o reprezintă perspectiva că extracţia şi producţia acestor metale şi pământuri rare va schimba de la sine, fundamental şi fără alte eforturi sau determinări suplimentare, raportul de putere planetar deoarece afectează întreaga producţie industrială, fără excepţie. Iar nivelul de dependenţă este în creştere exponenţială din două cauze obiective: procesul de tranziţie energetică determinat de rarefierea şi apoi dispariţia unor rezerve fosile, acum din ce în ce mai evidente datorită poluării pe care o produc. Pe de altă parte, dependenţa respectivă va fi uriaşă din cauza trecerii întregii producţiei industriale, progresiv, dar foarte rapid, în stadiul în care folosirea inteligenţei artificiale va presupune integrarea a din ce în ce mai multe cipuri, noua valută a timpului care vine.

În plus, mai există o dimensiune de care liderii politici din ţările mici şi total dependente refuză să vorbească: dependenţa şi sărăcia vor crea super-dependenţă şi super sărăcie. Este inevitabil să fie aşa din moment ce, spre exemplu în România, după '89 au fost distruse sistematic industria electronică şi electrotehnică, astfel încât automatizarea depinde exclusiv de resurse externe. Totul în condiţiile în care ritmul de înlocuire a reţelelor şi produselor este incredibil de mare, lucru perfect valabil şi pentru foarte importantele instalaţii şi pentru logistica militară cumpărată de cele mai multe ori din generaţii vechi sau foarte vechi ale altor armate, plus la mâna a doua sau a treia, devenind acum uluitor de scumpe în materie de întreţinere.

Este situaţia într-atât de gravă? Să vedem ce zic măcar ai lor.

Iată, pentru a înţelege dimensiunea problemei raportată la scară mondială, ce dependenţe (poate nebănuite) implică producţia unui smartphone: 

s

Adăugaţi o a doua prezentare cuprinzând, în plus, elementele extrem de rare, dar indispensabile în primul rând pentru producţia militară încorporând tehnologie foarte nouă (în particular pentru fabricarea avioanelor şi altor produse de tip stealth). Este logic să crească valoarea lor pe bursă pe măsură ce devine evident nivelul de performanţă al noilor sectoare precum, spre exemplu, chirurgia asistată sau executată de supercomputere:

a

Iată lista ţărilor şi rezervelor de care dispun:

a
a

Dacă doriţi o privire de ansamblu asupra problemei precum şi analize complete desfăşurate pe teme specifice vă recomand un studiu apărut în urmă cu trei zile, The role of critical mineral in clean energy trasitions.

"Un sistem energetic alimentat de tehnologii energetice curate diferă profund de unul alimentat cu resurse tradiţionale, adică cu hidrocarburi. Fabricile fotovoltaice solare sau câmpurile de eoliene, automobilele electrice au nevoie, în general, de mai multe minerale decât cele în cazul construcţiei unui automobil obişnuit, iar un câmp de eoliene necesită de nouă ori mai multe minerale decât o unitate de producţie bazată de gaz natural. Din 2010, numărul mediu de minerale de care este nevoie în cazul unei noi unităţi de producţie energetică a crescut cu 50%...Tipul de resurse minerale variază în funcţie de tehnologie. Litiul, nichelul, cobaltul, magneziul şi grafitul sunt esenţiale pentru performanţele bateriilor şi pentru longevitatea acestor. Pământurile rare sunt elemente esenţiale pentru magneţii permanenţi, vitali în construcţia turbinelor de vânt şi motoarelor electrice. Reţelele de electricitate au nevoie de o cantitate foarte mare de cupru şi aluminiu, cuprul fiind esenţial în cazul tuturor tehnologiilor legate de electricitate...în previziunea noastră ponderea acestora la nvelul cererii pe plan mondial va creşte semnificativ în următoarele două decenii (datorită trecerii spre energia curată), cu aproximativ 40% pentru cupru şi pământurile rare, cu 60-70% pentru nichel şi cobalt şi aproape 90% pentru litiu".

Din discuţie strict tehnică aşa cum greşit se crede în continuare de către mulţi actori politici, ea a devenit de mult timp una de securitate naţională. Guvernele ţărilor care-şi văd viitorul nu structurat exclusiv sau în cea mai mare parte pe baza consumului produselor de import au constituit unităţi de cercetare prospectivă pentru analiza acestui tip de situaţii. Ar fi oare util să ne închpuim că şi România ar avea nevoie de aşa ceva?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite