În plus, perspectiva strategică de creare a unei pieţe Occidentale de un miliard de consumatori prin combinarea celei americane cu cea europeană e un avantaj comparativ extrem de important în perspectiva globalizării şi competiţiei cu China şi India.

Acord industrial cu taxe zero

E adevărat că rezultatele negocierilor de anul trecut din iulie Trump-Juncker, dar mai ales mandatele validate de Consiliul European (dar nu şi de Parlament, aflat în campanie electorală şi incapabil să adopte o poziţie), înseamnă mult mai puţin decât Acordul de Parteneriat. Dar e un bun început şi creează premizele pentru perspectiva abordării pe felii, în paralel, a negocierii diferitelor componente ale acordului, până la complinirea formulei 2.0 a TTIP.

Astfel, mandatele Consiliului European vizează două acorduri, cel al acordurilor de conformitate – ce permit recunoaşterea rapidă a conformităţii calităţii produselor celuilalt în SUA şi UE – şi mai ales eliminarea completă a tarifelor la produsele industriale.

Impactul acordurilor, aşa cum rezultă din analiza economică şi studiul de fezabilitate al Comisiei Europene, vizează o creştere a exporturilor SUA în UE cu 8% şi a exporturilor UE în SUA cu 9% până în 2033. Asta înseamnă o creştere cu 27 miliarde de euro pentru UE şi 26 miliarde de euro pentru SUA din exporturile reciproce. O variantă echilibrată, aşa cum o solicită şi Washingtonul.

Excedentul uriaş şi dependenţa de export a Germaniei: problemă pentru UE, SUA, FMI şi Germania însăşi

Problema majoră care rămâne de angajat – şi se va detaşa ca problemă structurală la nivelul comerţului bilateral – este excedentul la export al Germaniei, dar aceasta e o temă recurentă care va trebui abordată frontal chiar la nivelul UE după alegerea noului Parlament European şi a noii Comisii, pentru că e reclamată de un număr mare de state europene, de către SUA şi FMI în egală măsură, şi creează vulnerabilităţi excesive Germaniei şi economiei sale prin supra-dependenţa de exporturi.

O altă temă sensibilă legată de cele două acorduri – lesne aplicabile şi cu rezultate palpabile până la alegerile prezidenţiale americane din 2020 – este gradul de conformitate cu regulile europene privind reglementările economice şi de mediu şi impactul social al acestor măsuri. Consiliul a recomandat Comisiei să evalueze conformitatea cu toate aceste acorduri, după ce ambele organisme europene au acceptat, tacit, că bariera de a nu face acorduri de liber schimb cu statele care nu au ratificat Acordul de la Paris privind schimbările climatice şi încălzirea globală nu mai e de actualitate în relaţiile cu SUA. Tehnic şi juridic, nu avem încă de a face cu un acord complet de liber schimb, dar de facto acordurile fac parte dintr-un asemenea acord pe felii.

Abordare comună UE-SUA asupra Chinei: autostrada comercială contra deschiderii pieţei chineze

Înaintea negocierii acestor acorduri, SUA va trebui să elimine complet perspectiva sancţionării cu taxe de 25% autoturismele şi componentele lor din UE de pe piaţa americană, hotărârea fiind deja suspendată de Washington, dar negocierea nu se poate realiza pe bază de presiune unilaterală. Pe de altă parte, acordul trilateral din ianuarie UE-SUA-Japonia, de sancţionare a practicilor globale ale Chinei – transfer forţat de tehnologie, furturile de tehnologie şi proprietate intelectuală, hacking-ul ofensiv în companii etc. – urmează să fie o componentă a acordului negociat.

Ceea ce va limita sensibil accesul chinez în UE la infrastructură portuară – deţine deja 10% din porturile statelor UE – la companii de înaltă tehnologie – un transfer al unei companii pe produse speciale a fost deja blocat de Germania la sesizarea SUA – dar şi posibilitatea ca proiectul Noului Drum la Mătăsii – One belt One road – să fie o autostradă unilaterală de exporturi chineze către UE, ca şi investiţiile sale care pot deveni surse financiare pentru Beijing, printr-o abordare necompetitivă a firmelor de stat subvenţionate în China. Iar vizate sunt statele din grupul 16+1 şi Italia, primul stat din G7 care a acceptat proiectul chinez.

Câteva progrese pe relaţia bilaterală s-au făcut deja, cu precădere faptul că SUA a devenit primul furnizor pentru UE a boabelor de soia pentru biocombustibili, după ce Comisia care a lansat procesul de autorizare. Apoi cifrele recente arată o creştere abruptă a importurilor de LNG europene din SUA, iar un alt salt e aşteptat în curând, după negocierile franco-germane, sub preşedinţia română a Consiliului UE, pentru Directiva gaze. Mai există şi alte domenii în care SUA şi UE avansează rapid pe chestiuni de reglementare a calităţii produselor.

Marele cui al relaţiei transatlantice: agricultura şi industria alimentară

Zona fragilă şi în dispută rămâne agricultura, acolo unde UE a încercat separarea apelor din cauza divergenţelor privind plantele modificate genetic şi a subvenţiilor europene pentru agricultură. Subiectul va rămâne dificil de abordat şi, cel mai probabil, ultima linie de rezistenţă în acordul comprehensiv TTIP 2.0. UE are 2% din PIB în agricultură, dar subvenţionează masiv domeniul prin Politica Agricolă Comună – PAC, cea mai solid bugetată politică europeană.

Subvenţiile mari şi emoţia puternică a europenilor privind domeniul agricol, fără a mai vorbi despre politica franceză în materie şi influenţa Franţei în temele europene, sunt cele care vor amâna suficient de mult negocierile în materie. Fermierii europeni sunt o puternică constituenţă cu relevanţă electorală peste tot prin Europa, lesne mobilizabilă.

De aici problemele masive în regiune, ca şi din formula de protecţie a produselor tradiţionale la nivel european, teme de dispută grele cu SUA şi cu abordarea tip piaţă liberă în domeniu. Dar drumul creării Pieţei occidentale de un miliard a fost larg deschis.