Petrolul, chinezii şi Drumul Mătăsii

SUA a devenit unul dintre cei mai mari furnizori de petrol din lume FOTO Reuters

Un lucru este cert: preţul petrolului a scăzut dramatic de la începutul lunii februarie 2014. Astăzi, când scriu aceste rânduri, se situează în jurul cifrei de 80 de dolari barilul. Orientul Mijlociu şi Africa sunt în plină cavalcadă a schimbărilor.

Acolo, Primăvara Arabă s-a transformat într-o luptă etnică pentru putere. Eliberarea energiilor încătuşate de sisteme totalitare a scos la lumină o realitate dramatică care duce la conflicte interconfesionale sângeroase şi care va impune, în final, lideri despotici sau lideri militari. Rusia are încă probleme cu situaţia din Ucraina, în timp ce Venezuela lui Maduro a dat, folosind o expresie populară, cu autobuzul în gard! China, o putere economică în expansiune în Asia, are nevoie de energie pentru a păstra nivelul de creştere peste 7,5%, condiţie în care nu se expune unor mişcări sociale. Care este legătura între toate acestea? Preţul petrolului. În spatele acestui preţ este America, prin creşterea producţiei petroliere şi continuarea crizei economice globale. Oricum, scăderea preţului duce la eliminarea riscului unui şoc petrolier, iar previziunile pentru viitor, deşi consumul este în creştere, arată că piaţa va avea un surplus consistent de petrol, dar şi de aur şi alte materii prime necesare industriei. SUA au devenit primul producător de petrol din lume şi, împreună cu Arabia Saudită, au adus pe piaţă, zilnic, 93 de milioane de barili de petrol, în condiţiile în care furnizori tradiţionali, precum Libia, Columbia şi Yemen, şi-au redus dramatic producţia.

Care sunt factorii care au dus la această situaţie?

Instabilitatea administrativă din Libia, luptele din Irak, situaţia din Ucraina şi sancţiunile aplicate Federaţiei Ruse şi creşterea producţiei în SUA. Irak este unul din producătorii importanţi de pe piaţă, fiind şi membru OPEC, dar instabilitatea generată de războiul civil a închis o serie de zone petroliere. Criza din Siria a scos la iveală intransigenţa Moscovei de a nu renunţa la sprijinul acordat regimului Assad, ceea ce a nemulţumit Riadul, a cărui dorinţă este contrară celei a Kremlinului. Monarhia salafistă din Golf face exact ceea ce a făcut John D. Rockefeller cu concurenţii săi mai slabi – a continuat să extragă petrol, chiar cu riscul de a pierde mult din profit, ştiind că preţul redus îi va îngropa pe rivali înainte de a lovi serios. Rezervele au crescut pentru că Arabia Saudită şi-a majorat producţia de petrol şi, în al doilea rând, Statul Islamic a început să vândă ilegal ţiţei la preţuri foarte mici, de 30 de dolari pe baril, faţă de tariful normal de 80 de dolari. O remarcă în ceea ce priveşte Arabia Saudită. Riadul nu mai este centrul cu care negociau preşedinţii SUA, în anii '70-'80, cu o populaţie de doar cinci milioane de suflete care stăteau pe o mare de petrol. Acum, 30 de milioane de saudiţi consumă aceeaşi cantitate de petrol cât 200 de milioane de brazilieni. Atunci, regatul extrem de bogat era condus de un rege în putere,  acum ţara este condusă însă de o elită octogenară, de modă veche şi cu reale probleme de succesiune, care se confruntă nu numai cu o generaţie tânără, care poate urma modelul Primăverii Arabe, dar şi cu fundamentaliştii sunniţi, cu un Iran în plin proces de elaborare a unui program nuclear de înarmare, cu un Irak în stare de haos şi un Yemen agresiv, dar şi cu o Turcie care-şi caută identitatea proprie unei mari puteri militare şi economice.  

Cine va pierde?

În primul rând, Rusia şi Iranul, apoi Venuzuela şi lista poate continua. Rusia va pierde cel puţin 40 de miliarde de dolari din cauza sancţiunilor impuse de Occident şi între 90-100 de miliarde de dolari pe fondul prăbuşirii preţului petrolului. Bugetul pe anul 2015 al Federaţiei Ruse are la bază un preţ al petrolului de 100 de dolari. Axa Washington-Riad va decide liderul din Orientul Mijlociu. Va fi Arabia Saudită ori Iranul sau va fi Turcia? Relaţia între Riad şi Washington este relativ rece la ora actuală, ca urmare a politicii SUA faţă de Damasc. Forţa militară americană a lipsit pe teren, iar relaţia cu Teheranul a Casei Albe a fost una care a redus presiunile sancţiunilor în favoarea dialogului pentru programul nuclear iranian. Pe fondul apropierii Administraţiei Obama de noul preşedinte iranian moderat, Hassan Rouhani, Arabia Saudită a ajuns să refuze un loc în Consiliul de Securitate al ONU şi a reglat o cooperare imposibilă în trecutul apropiat cu Israelul în ceea ce priveşte o poziţie comună faţă de Iran.

Cine va câştiga?

Scăderea preţului petrolului va avea în mod clar un impact pozitiv, pe termen scurt, pentru marea majoritate a economiilor lumii, dar şi pentru simplul consumator (vezi, spre exemplu, preţul la pompă al motorinei în România, de la 6,50 la 5 lei/litru). Va afecta ţări precum Rusia, Venezuela şi Iran şi va servi drept tampon pentru apariţia unor mişcări sociale generate de criză, evitând totodată întreruperile de alimentare cu energie în toate zonele globului. Dar acestea poartă in nuce germenii viitoarelor tulburări, inclusiv lipsa investiţiilor în eficienţă şi energie alternative, ceea ce va afecta beneficiul statelor exportatoare de petrol şi va conduce, în final, la o explozie a preţului petrolului. Marele câştigător va fi China. China va cheltui, conform cercetătorilor de la Woods Mackenzie, 500 de miliarde USD pe an, până în 2020, iar SUA 160 de miliarde USD pe an, până în 2020. Din 2005 până în 2020, consumul Chinei va creşte cu 2,5 milioane de barili/zi, totalizând 9,2 milioane. Importurile SUA vor scădea de la 10,1 la 6,8 milioane de barili/zi, ceea ce înseamnă o creştere de 360% pentru Beijing şi o scădere de 32% pentru Washington, în această perioadă. Punctul de inflexiune se va situa în jurul anului 2017.

În noile condiţii, China trebuie să reseteze relaţia cu Washington şi să asigure liniile de transport energetic din zona Golfului (China depinde de petrolul din Golf, fiind în relaţii foarte bune cu producătorii OPEC). O să analizăm, pe rând, cele două condiţii ale unei creşteri economice a Chinei.

China şi Drumul Mătăsii

Beijingul a găzduit forumul Asia Pacific (APEC), în condiţiile în care, în spatele scenei, se duce un război al acordurilor comerciale globale de liber schimb: Acordul Transpacific de parteneriat (TPP), sub conducerea Washingtonului şi fără China, care include 12 naţiuni din Asia, şi Acordul de liber schimb din Asia Pacific (FTAPP), care include, pe lângă China, Bangladesh, India, Coreea de Sud, Laos şi Sri Lanka. TPP pune bază pe liberalizarea pieţelor, pe condiţiile de muncă, de mediu, pe economia digitală şi pe sistemul de asigurare a materiilor prime şi materiale, iar FTAPP pune pe prim plan implicarea administraţiilor guvernamentale în relaţiile dintre statele membre. TPP integrează SUA în Asia şi poate deveni mai important decât Organizaţia Mondială a Comerţului (World Trade Organization). În opinia analiştilor, TPP va face China mai maleabilă la discuţiile şi negocierile regionale. TPP lucrează după standarde liberale şi reduce implicarea guvernelor în reglementarea pieţei. Propunerea preşedintelui Xi Jinping de realizare a unui nou Drum al Mătăsii este o nouă strategie care înseamnă o serie de acorduri de schimb şi angajamente de creare a unei infrastructuri care să unească China de Vest cu Europa, prin Asia Centrală şi Caucaz.

Ce urmăreşte Beijingul?

Investiţii în infrastructură, în energie şi în extragerea de materii prime, dar şi internaţionalizarea monedei chineze. De asemenea, Beijingul a creat un fond de 40 de miliarde de dolari pentru infrastructura noului drum (aeroporturi, porturi, cale ferată care să lege Asia Centrală cu Asia de Sud). Conceptul denumit Silk Road Agreement nu are standarde, dar necesită implicarea la nivel înalt în negocieri. El va aduce relocări de fabrici şi noi surse de materii prime şi energie. De asemenea, preşedintele Xi Jinping doreşte instituţii internaţionale pentru început, cu acordul statelor BRIC, care să fie o contrapondere la cele create de acordul de la Breton Wood (exemplul Fondului Monetar Internaţional, FMI). Reuniunea recentă de la Beijing a APEC (21 de ţări pentru cooperarea economică în Asia-Pacific) a adus unele rezultate importante în resetarea relaţiei SUA-China.

1. Acordul SUA-China asupra schimbărilor climatice (SUA vor reduce cu 26-28% emisiile de carbon, până în 2030, iar China va consuma 20% energie verde sau nucleară din totalul de energie produsă acum pe baza combustibililor fosili;

2. Acord privind vizele de intrare în SUA pentru studenţi chinezi;

3. Redactarea a două înţelegeri militare: notificarea exerciţiilor militare majore şi reguli de purtare în întâlnirile pe mare şi în aer dintre aeronavele şi navele militare aparţinând celor două puteri.

În ultimii ani, relaţiile Washington-Beijing au fost tensionate de disputele cibernetice, demonstraţiile pentru democraţie din Hong Kong, relaţiile Chinei cu Filipine şi Vietnam. Preşedinţii Xi şi Obama au resetat relaţiile dintre cele două capitale după 16 luni de la discuţiile purtate în California. Ambii au decis să accelereze discuţiile pentru realizarea Tratatului de Investiţii Bilaterale şi cooperarea în vederea realizării unui Acord de bază în relaţiile militare. Preşedintele Xi Jinping doreşte o relaţie de tip nou între marile puteri, una care să dureze şi în viitoarele administraţii. Aceasta a fost propusă încă din 2012 părţii americane.

În 1998, SUA şi China au stabilit un acord denumit generic Military Maritime Consultative Agreement (MMCA) pentru a evita accidentele în caz de întâlnire neprevăzută a două nave sau avioane militare. Acordul a funcţionat 10 ani, desfăşurându-se 19 întâlniri, dintre care şase anuale şi una specială şi 12 întâlniri ale grupurilor de lucru.  Discuţiile privind un acord-cadru care să statueze un cod de reguli militare de bază între cele două state au fost începute în 2001, după coliziunea dintre un avion de vânătoare chinez F8 şi un avion de cercetare EP-3E american, soldată cu distrugerea avionului de vânătoare şi avarierea avionului de cercetare. Seria întâlnirilor neprevăzute a continuat, de-a lungul anilor, în aer şi pe mare. Anul acesta, la 19 august, un avion de vânătoare J-11 a zburat pe o distanţă de 215 km, aripă la aripă, la est de insula Hainan, cu un avion de recunoaştere al US Navy, P-8 Poseidon.

Chinezii nu au vrut astfel de reglementări pentru a nu legitima zborurile de monitorizare americane de-a lungul ţărmului chinez. Acum, preşedintele Xi Jinping a dat undă verde acestor discuţii. Ele vor trebui să se finalizeze prin realizarea unor standarde de conduită în caz de întâlnire între două avioane sau nave militare aparţinând celor două state, dar şi asupra apartenenţei zonelor economice exclusive la teritoriul suveran al ţării respective (americanii recunosc cele 12 mile marine de suveranitate teritorială a litoralului dar nu recunosc zonele economice exclusive, cele 200 de mile ale acestora, ca făcând parte din teritoriul naţional). Un cod de conduită este un pas înainte între cele două puteri, dar ele nu sunt suficiente pentru a împiedica astfel de evenimente.

Problema principală este acceptarea a ceea ce înseamnă activităţi militare de rutină. Sunt astfel de acorduri-cadru, precum cel denumit generic Open Skies (semnat în 1992), care prevede zboruri de observare cu avioane fără armament deasupra teritoriului ţărilor semnatare. Negociat, iniţial, între NATO şi Pactul de la Varşovia, tratatul se aplică acum numai în Europa şi nordul continentului american, în SUA şi Canada, dar un acord similar ar fi posibil în Asia pentru evitarea unor eventuale tensiuni într-o zonă şi aşa plină de confruntări asimetrice.

Ce conţine acordul de notificare?

Transmiterea rapoartelor despre apărare, de la americani – Defense Strategy Guidance, QDR, Raportul DoD către Congres şi, de la chinezi – Defense White Paper şi alte raporate cu referire la problemele militare pe care chinezii le elaborează.

Ce conţine acordul de notificare a exerciţiilor militare?

Toate exerciţiile pe care le desfăşoară singuri sau împreună cu partenerii trebuie notificate. Timpul de notificare trebuie să fie înainte sau imediat după începere şi nu post-factum. Ce ar mai dori SUA să semneze cu partea chineză? Notificări pentru lansările de rachete intercontinentale, inclusiv pentru cele spaţiale (China are un acord cu Rusia pentru lansarea de rachete balistice, începând cu 2012), un cod de comportare pentru operatorii militari navali, atunci când sunt posibile coliziuni sau întâlniri neprevăzute, inclusiv pentru portavioane sau nave şi portavioane. Codul se bazează pe Convenţia privind prevenirea coliziunilor pe mare din 1972 (COLREGS) şi pe Codul întâlnirilor neaşteptate pe mare (CUES).

Mediul geopolitic actual este unul de risc fără precedent şi incertitudine, cu conflicte şi repoziţionări care vor dura ani şi, poate, decenii. Preţul petrolului va urca sau va coborî, în funcţie de interesele geopolitice ale marilor jucători militari şi ale marilor producători. Este însă limpede că peisajul energetic va continua să fie unul volatil, fiind condiţionat de noile reaşezări în politica globală, demonstrând că urmele trecutului s-ar putea dovedi modeste în raport cu ceea ce ne aşteaptă.