Peste 1.000 de afgani au cerut demisia preşedintelui şi Guvernului, după atentatul de miercuri

Peste 1.000 de afgani au cerut demisia preşedintelui şi Guvernului, după atentatul de miercuri

Atentatul comis pe 31 mai în cartierul diplomatic din Kabul s-a soldat cu peste 80 de morţi Foto: EPA

Peste 1.000 de protestatari afgani au cerut vineri demisia preşedintelui Ashraf Ghani şi a Guvernului său, după atentatul soldat cu peste 80 de morţi şi aproape 500 de răniţi, ce a avut loc săptămâna aceasta la Kabul, relatează Reuters. Poliţia a tras în aer pentru a-i dispersa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Manifestanţii, dintre care mulţi aveau fotografii ale victimelor, s-au strâns în locul exploziei de miercuri. Oamenii au aruncat cu pietre în forţele de ordine care au încercat să îi oprească să ajungă la Palatul Prezidenţial.
 
Poliţiştii, în echipament antirevoltă, au ripostat cu tunuri de apă şi gloanţe lacrimogene şi, în unele cazuri, au tras cu arme automate în aer.
 
“Comunitatea internaţională trebuie să exercite presiuni asupra lor (preşedintelui şi premierului – n.r.) şi să îi oblige să demisioneze”, a declarat Niloofar Nilgoon, una dintre numeroasele femei care au luat parte la miting. “Nu sunt capabili să conducă ţara”, a adăugat ea.
 
Alţii au cerut Guvernului să execute deţinuţii membri ai organizaţiei Hakkani, gruparea militantă afiliată talibanilor care, potrivit serviciilor de informaţii, ar fi comis atacul de miercuri.
 
“Până când nu se va întâmpla acest lucru, nu vom avea pace. Singura metodă pentru a obţine securitate este să pedepsim criminalii”, consideră un alt manifestant, Asadullah.
 
Însă majoritatea oamenilor erau nemulţumiţi în primul rând de Guvernul sprijinit de Occident, pe care îl acuză că nu reuşeşte să asigure securitatea publică, la aproape trei ani după ce majoritatea trupelor străine s-au retras din ţară.
 
"Ghani! Abdullah! Demisia! Demisia!", scria pe una dintre pancarte, alături de fotografii cu copii acoperiţi de sânge.
 
Presiunea asupra Guvernului complică alegerea în faţa căreia se află preşedintele american Donald Trump, care ia în calcul planuri de a spori numărul soldaţilor americani din ţară cu până la 5.000.
 
Insurgenţii talibani controlează sau se află pe punctul de a preluat controlul asupra a aproximativ 40% din ţară. Chiar şi înainte de atacul de miercuri, 715 civili au fost ucişi în primele trei luni ale anului şi 3.500 anul trecut. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările