Peste 100 de milioane de oameni ar putea muri în 2030 din cauza schimbărilor climatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinci milioane de decese au loc în fiecare an din cauza poluării aerului, foametei şi bolilor, ca urmare a schimbărilor climatice şi a emisiilor de dioxid de carbon FOTO:  Shutterstock
Cinci milioane de decese au loc în fiecare an din cauza poluării aerului, foametei şi bolilor, ca urmare a schimbărilor climatice şi a emisiilor de dioxid de carbon FOTO:  Shutterstock

Mai mult de 100 de milioane de oameni vor muri şi creşterea economică globală se va reduce cu 3,2% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2030, dacă omenirea nu reuşeşte să rezolve problema schimbărilor climatice, arată un raport comandat de 20 de guverne din lume, conform Reuters.

Pe măsură ce temperaturile medii globale cresc din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră, urmările  asupra planetei, cum ar fi topirea calotelor glaciare, temperaturile extreme, seceta şi creşterea nivelului mărilor, vor ameninţa populaţia şi mijloacele de subzistenţă, conform raportului organizaţiei umanitare DARA.

În jur de cinci milioane de decese au loc în fiecare an din cauza poluării aerului, foametei şi bolilor, ca urmare a schimbărilor climatice şi a emisiilor de dioxid de carbon, iar această cifră ar putea creşte până la şase milioane pe an până în 2030, dacă tendinţa actuală de utilizare a combustibililor fosili se va menţine.

Mai mult de 90% din aceste decese se vor înregistra în tările în curs de dezvoltare, a arătat raportul care a calculat impactul schimbărilor climatice asupra oamenilor şi a economiei în 184 de ţări, din 2010 până în 2030. Acesta a fost comandat de către Climate Vulnerable Forum, un parteneriat de 20 de ţări în curs de dezvoltare, ce sunt ameninţate de schimbările climatice.

O criză provocată de climă şi dioxid de carbon poate duce la pierderea a aproximativ 100 de milioane de vieţi până la sfârşitul următorului deceniu“, arată raportul.

Acesta arată că efectele schimbărilor climatice au dus la scăderea producţiei economice mondiale cu 1,6%, ceea ce înseamnă aproximativ 1.200 de miliarde de dolari pe an. Pierderile s-ar putea dubla până la 3,2% din PIB-ul mondial până în 2030 în cazul în care temperaturile globale vor creşte, situaţie în care pierderile vor depăşi 10% înainte de 2100.

Calcularea costurilor

Economistul britanic Nicholas Stern a declarat agenţiei Reuters, la începutul acestui an, că sunt necesare investiţii de 2% din PIB-ul global pentru a limita, a preveni şi a ne adapta la schimbările climatice.

Raportul său din 2006 privind aspectele economice ale schimbărilor climatice, a arătat că o creştere a temperaturii globale cu aproximativ 2-3ºC în următorii 50 de ani ar putea reduce consumul global pe cap de locuitor cu până la 20%.

Temperaturile au crescut deja cu circa 0,8ºC peste nivelul din perioada anterioară revoluţiei industriale. Aproape 200 de naţiuni au convenit în 2010 să limiteze creşterea temperaturii globale medii la sub două grade Celsius, pentru a evita efectele periculoase ale schimbărilor climatice.

Oamenii de ştiinţă au avertizat că şansa de a limita creşterea la sub 2ºC este tot mai mică, în contexul în care emisiile globale de gaze cresc în urma arderilor combustibililor fosili.

Cele mai vulnerabile sunt naţiunile sărace ale lumii, deoarece se confruntă cu un risc crescut de secetă, sărăcie şi boli. În medie acestea ar putea avea o pierdere de 11% din PIB până în 2030, ca urmare a schimbărilor climatice, a spus DARA.

Nici măcar cele mai mari şi rapide economii în curs de dezvoltare nu vor scăpa neatinse. SUA şi China s-ar putea confrunta cu o reducere de 2,1% a PIB-urile lor până în 2030, în timp ce India ar putea trece printr-o pierdere mai mare de 5%.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite